EVENIMENT
EXCLUSIV FOTO. Incident RASIST la un meci de fotbal din Sic. Spectatorii maghiari i-au făcut ”ciori” pe romii echipei din Mociu

Un incident rasist a avut loc duminică în comuna Sic unde s-a desfășurat un meci de fotbal între echipa gazdă Sico Box Maximo Sic și echipa Speranța Rromi 2016 Mociu din Liga a V-a.
Președintele echipei din Mociu, Marius Borzasi, a povestit pentru Cluj24 ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns la conflict care va ajunge la Federația Română de Fotbal (FRF) și la Consiliul Național pentru Combaterea Discrimnării (CNCD).
”Duminică de la ora 17,30 a avut loc primul meci din Liga a V-a pe terenul echipei din Sic. A început partida, noi am început să dominăm jocul, iar spectatorii maghiari de pe margine au început să ne injure în fel și chip. 12 dintre ei au intrat pe teren, dar meciul a continuat apoi.
Ulterior, în minutele 40 și 50 s-au strigat injurii și insulte rasiste la adresa noastră, precum cioară, țigan, african, javre, iar arbitrului i-a fost frică să oprească meciul din cauza lor”, a relatat Borzasi.
Portarul oaspeților a ajuns la Urgență
Echipa sa a condus la început cu 1 la 0, după care jucătorii din Mociu s-au speriat și nu și-au mai făcut jocul, astfel că gazdele au câștigat cu scorul de 3 la 1.
”La un moment dat, portarul nostru a fost atât de tare lovit încât a ajuns la Urgență cu diagnosticul de entorsă genunchi stâng cu suspiciune leziune ligament colateral extern. Tot ce s-a întâmplat a fost consemnat de arbitri”, a precizat președintele echipei din Mociu.
Astfel de evenimente să nu mai aibă loc
Președintele organizației de tineret a Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj, Dragoș Roșianu, condamnă incidentele de la meciul de fotbal din Sic și a afirmat că și-a spus cuvântul încă un caz de discriminare în secolul al 21-lea.
”Trebuie ca Asociatia Județeană de Fotbal (ASF) Cluj să ia măsuri în acest sens și aşteptăm ca persoanele din echipa adversă a maghiarilor din Sic care au comis astfel de infracţiuni să fie pedepsite sau, eventual, dată afară din echipă.
AJF Cluj nu trebuie să permită mai permită ca astfel de evenimente să aibă loc în cadrul meciurilor jucate între echipe de orice fel și de orice naționalitate”, a spus Roșianu.
Acesta a afirmat că va depune sesizări privind incidentele de la Sic la FRF și CNCD.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Remus Lăpușan, deputat PSD: Semnalul dat de români este clar – continuăm drumul european, cu decență și responsabilitate

Deputatul PSD Remus Lăpușan a transmis un mesaj de mulțumire după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, câștigate de Nicușor Dan. Parlamentarul clujean subliniază importanța participării la vot și avertizează că rezultatul finalei Dan-Simion este un semnal de alarmă pentru partidele mari.
„Mulțumesc tuturor celor care au participat la votul de duminică. Participarea la vot este esența unei democrații funcționale, iar implicarea cetățenilor arată că România are viitor”, a spus Lăpușan, într-o declarație oficială.
El subliniază că victoria lui Nicușor Dan nu poate fi revendicată de niciun partid sau alianță politică, ci aparține celor care au respins radicalismul și au ales echilibrul.
„Victoria lui Nicușor Dan nu este victoria unui partid. Nu este nici a USR, nici a PNL, și nici a unei fracțiuni din PSD. Este, în schimb, victoria celor care cred în valorile europene, în echilibru și în decență publică. Este votul celor care resping radicalismul, agresivitatea și circul politic”, a mai arătat deputatul PSD.
„Glonțul ne-a trecut pe lângă cap”
Remus Lăpușan arată că rezultatul a fost la limită și că România a evitat o deviere periculoasă de la parcursul său european.
„Trebuie să recunoaștem, cu sinceritate: glonțul ne-a trecut pe lângă cap. A fost un vot care a evitat o ruptură de la parcursul nostru european. Personal, m-am bucurat sincer, este pentru prima dată, după 25 de ani, când candidatul pe care l-am votat a și câștigat. Regret doar că nu este un om asumat de stânga”.
În același timp, el transmite un mesaj clar propriului partid și aliaților liberali: scorul obținut de George Simion este un semnal serios din partea electoratului.
„Pentru noi, cei din PSD și PNL, această finală între Nicușor Dan și George Simion este un cartonaș galben din partea românilor. Iar dacă nu învățăm lecția, data viitoare va veni cartonașul roșu. Este un avertisment pe care trebuie să-l luăm în serios”, mai arată Lăpușan.
În încheiere, deputatul clujean salută maturitatea electoratului din județul Cluj, care a rămas fidel valorilor europene: „Să ne bucurăm, totuși, că România rămâne pe direcția corectă. Iar la Cluj, unde cetățenii au votat din nou european și echilibrat, avem o dovadă clară că valorile moderne și respectul pentru comunitate rămân prioritare”.
EDUCATIE
Peste 1.000 de candidați și-au testat cunoștințele la Simularea concursului de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a organizat în data de 17 mai cea de-a XVI-a ediţie a Simulării concursului de admitere. La testare au participat 1.052 de candidați din întreaga țară, care au avut ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de concurs și să-și testeze nivelul de pregătire al cunoștințelor, în condiții similare celor din ziua examenului de admitere propriu-zis, care va avea loc în luna iulie.
Programele de studii Medicină și Medicină dentară au atras cel mai mare număr de participanți, 946, respectiv 100 de candidați.
Interes tot mai mare din partea tinerilor care își doresc o carieră în domeniul medical
Simularea concursului de admitere, care a avut o durată de două ore, s-a desfășurat cu prezență fizică în 15 săli și amfiteatre ale universității, iar testele au folosit sistemul grilă, cu întrebări și răspunsuri multiple.
„Și în acest an universitatea noastră a organizat cu succes Simularea concursului de admitere. Ne bucurăm să vedem un interes tot mai mare din partea tinerilor care își doresc o carieră în domeniul medical. Această simulare reprezintă un pas important în procesul lor de pregătire, oferindu-le posibilitatea de a-și evalua cunoștințele și de a se familiariza cu structura și cerințele reale ale examenului. Prin această inițiativă îi susținem pe candidați să se pregătească mai bine, atât pentru admitere, cât și pentru parcursul academic care va urma. UMF „Iuliu Hațieganu” își menține rolul de instituție de referință în educația medicală, angajată în formarea riguroasă a viitorilor profesioniști din domeniu”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Peste 650 de candidați au participat la presimulare
În luna martie, UMF „Iuliu Hațieganu” a organizat și presimularea concursului de admitere, care a avut loc atât în Cluj-Napoca, cât și în Baia Mare. Peste 650 de candidați au participat la testare pentru a experimenta condițiile unui examen real, a-și evalua nivelul de pregătire și a-și gestiona emoțiile dinaintea admiterii.
Totodată, tinerii care au dorit să își evalueze sau să își consolideze cunoștințele pentru examenul de admitere au avut oportunitatea de a participa, în lunile aprilie și mai, la cursuri de pregătire susținute, în format fizic, de cadrele didactice ale universității. Materialele didactice aferente acestor cursuri au rămas accesibile pentru toți participanții înscriși, putând fi consultate oricând până la data Simulării concursului de admitere.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” se va desfășura în data de 13 iulie 2025, iar candidații se vor putea înscrie în perioada 23 iunie – 10 iulie 2025.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Puncte de aprovizionare cu apă menajeră, amenajate de Primăria Dej. Alimentarea cu apă, oprită timp de trei zile

Primăria Dej ia măsuri pentru a reduce impactul sistării alimentării cu apă în oraș, programată în intervalul 21-23 mai. 40 de rezervoare cu apă menajeră vor fi amplasate în cartiere și instituții publice.
În contextul lucrărilor anunțate de Compania de Apă Someș, care vor duce la întreruperea alimentării cu apă potabilă în municipiul Dej între 21 și 23 mai, autoritățile locale au demarat un plan de intervenție pentru a asigura accesul populației la apă menajeră.
Începând de astăzi, 19 mai, 40 de bazine de câte 1.000 de litri vor fi amplasate în mai multe zone din oraș, inclusiv în apropierea instituțiilor de învățământ, la Spitalul Municipal, Stația de Ambulanță și Stația de Dializă.
„Primăria Municipiului Dej informează că începând de astăzi, 19 mai, se iau măsuri pentru aprovizionarea cu apă menajeră în mai multe puncte din oraș, ca urmare a sistării alimentării cu apă în municipiul Dej în perioada 21- 23 mai, din cauza unor lucrări la rețeaua de apă potabilă, anunțate de Compania de Apă Someș.
Pentru a contracara efectele acestei sistări, Primăria Municipiului Dej va asigura apă potabilă și menajeră în instituțiile de învățământ, care vor funcționa în această perioadă în funcție de programul stabilit în consiliile de administrație. De asemenea va fi asigurată apă la Spitalul Municipal Dej, Stația de Ambulanță, Stația de Dializă.
40 de bazine de câte 1.000 de litri, amplasate în mai multe zone din oraș
În total vor fi amplasate la instituții și în cartierele orașului 40 bazine de 1000 de l cu apă menajeră, care vor fi realimentate în funcție de necesitate.
Din discuțiile cu reprezentanți ai conducerii Companiei de Apă «Someș», se va face tot ce este posibil ca lucrările, care sunt capitale, să se finalizeze într-un interval mai scurt de timp față de cel transmis. În aceste condiții, ca administrație locală am luat măsurile necesare de săptămâna trecută, astfel încât începând de astăzi am demarat acțiunea de amplasare a rezervoarelor de apă menajeră în cât mai multe puncte din oraș, iar până în cursul zilei de mâine să finalizăm instalarea și umplerea bazinelor, pentru a asigura distribuția apei menajere către populație”, transmite instituția.

Astăzi, în Cluj-Napoca, patru pui de lebădă blocați pe o piatră pe râul Someș au fost salvați, datorită intervenției rapide a pompierilor.
Un echipaj al Detașamentului 2 Cluj-Napoca a răspuns luni unui apel neobișnuit, dar profund emoționant. Patru pui de lebădă se aflau blocați pe o piatră, în mijlocul Râului Someș, în apropierea străzii 1 Decembrie 1918. Micile făpturi nu mai puteau înainta.
Cu grijă, salvatorii au reușit să ajungă până la piatra unde se aflau micuții, i-au luat unul câte unul și i-au dus într-un loc sigur.
„Un echipaj din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca a fost solicitat să intervină în urmă cu puține momente în apropierea străzii 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, pentru a salva mai mulți pui de lebădă. Aceștia erau blocați pe o piatră, în apa Râului Someș, fără să poată înainta. Misiunea s-a încheiat cu succes, după ce colegii noștri au adus într-un loc sigur patru pui de lebădă”, a transmis ISU Cluj.
Catalin
septembrie 7, 2022 la 8:17 am
Buna ziua
Dumneavoastra cand postati o stire o verificati undeva?
La meciul in cauza portarul echipei din mociu s-a accidentat singur nefiind niciun jucator de la sic in preajma lui, jucatorii echipei de la sic au terminat meciul loviti peste tot de jucatorii de la mociu, cei din mociu au avut un jucator care a luat cartonas rosu pentru un fault dur, si referitor la rasism cred ca si cand se striga afara cu ungurii din tara tot rasism este, dar cei din sic nu au inceput sa planga pe la presa ca sunt jigniti..
Si asa ca un detaliu ca sa vedeti cat poate mintii sursa dumneavoastra jocul a inceput cu golul gazdelor, si echipa care a practicat un joc urat(violent) a fost echipa din mociu
Multumesc
Eugenia
septembrie 7, 2022 la 3:26 pm
Aveți dreptate, de ce nu sa consemna și ce au strigat jucători echipei din Mociu