ACTUALITATE
Episcopul de Cluj-Gherla face un apel pentru oprirea mutării bisericii Mănăstirii Nicula
PS Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a cerut în mod public la Nicula oprirea demolării, demontării și mutării bisericii vechi de zid a Mănăstirii Nicula.
„Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost și rămâne, pentru credincioșii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla strâns legată de Mănăstirea Nicula, locul tradițional de pelerinaj greco-catolic în cinstea Maicii Domnului.
„Absida a fost restaurată în 1853 de către primul Episcop al Eparhiei nou-înființate de Gherla, Ioan Alexi”
În zilele de 14 și 15 august 2020, Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, pelerin, ca în fiecare an de Sfântă Maria Mare, la biserica parohială din Nicula, a reamintit istoria adevărată și documentată a acestei zone, cu dealuri molcome învăluite în taina prezenței Preasfintei Fecioare Maria.
La Nicula, în 1964, o icoană a Maicii Domnului a lăcrămat. Pentru a adăposti această icoană, în 1712, la marginea satului a fost construită, de către contele Corniș, o biserică de lemn. Biserica, a cărei absidă se cunoaște că a fost restaurată în 1853 de către primul Episcop al Eparhiei nou-înființate de Gherla, Ioan Alexi, în prezent nu mai există, ea a ars în 1974 și în loc s-a adus o altă biserică de la Țop, cea care este considerată acum ’biserica veche’.
„Prima comunitate de călugări, la Nicula, a fost întemeiată în anul 1936”
Între 1875-1879, episcopii de Gherla PS Ioan Vancea și PS Mihail Pavel au ridicat biserica de zid a Mănăstirii Nicula, iar, în 1906 sunt binecuvântate cele două turnuri de către Episcopul Ioan Sabo. La finalizarea bisericii de zid, în 1906, s-a mutat icoana făcătoare de minuni, din biserica de lemn, în biserica de zid a Mănăstirii.
Trebuie menționat că prima comunitate de călugări, la Nicula, a fost întemeiată în anul 1936, când Episcopul Iuliu Hossu a încredințat Mănăstirea „întru binecuvântată chivernisire şi administrare”, Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. Mai înainte de această dată nu a existat aici nici o altă comunitate monahală.
La Nicula, de-a lungul timpului s-a dezvoltat neîncetat o tradiție a pelerinajelor la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte. Doi Pontifi Romani, Papa Clemente al XIII-lea (în 1767) și Papa Pius al IX-lea (în 1928) au acordat indulgență plenară pelerinilor la Nicula, atestând că este un loc de pelerinaj catolic.
„După anul 1990 am încercat să recuperăm biserica veche de zid a Mănăstirii Nicula”
· În cadrul celebrărilor Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului din curtea bisericii parohiale greco-catolice din Nicula, Episcopul de Cluj-Gherla a cerut ferm, în mod public, să fie oprită operațiunea prin care se dorește ca biserica veche de zid a Mănăstirii Nicula să fie demontată și mutată, pentru că o astfel de încercare ar distruge definitiv sfântul locaș
PS Florentin a spus: „După anul 1990 am încercat să recuperăm biserica veche de zid a Mănăstirii Nicula, care a fost ridicată în exclusivitate de către episcopii greco-catolici. Este un locaș de cult cu un simbolism important, ce păstrează memoria tuturor hirotonirilor, a primirilor în călugărie ce s-au făcut la Nicula. Cardinalul Iuliu Hossu (acum fericit episcop martir) își amintește, în cartea memoriilor, cum a continuat pelerinajul la Nicula, an de an, din 1920 până în 1948, pe parcursul a 28 de ani.
În perioada comunismului, tradiția greco-catolică a pelerinajelor la Nicula începută încă din 1712 și care a continuat până în 1948, a fost preluată de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe. Ne bucurăm că Biserica Ortodoxă a continuat pelerinajele, dar, să nu se uite rădăcinile pe care s-a construit această tradiție. La Nicula, din vremea pelerinajelor tradiționale greco-catolice nu mai există decât biserica veche de zid, care, în prezent, se află în pericol de demolare, demontare, sau mutare. De aceea, ne împotrivim demolării, demontării și mutării bisericii vechi de zid, păstrătoare a memoriei tradiției Bisericii Greco-Catolice!
„Important este ca noi să rămânem neclintiți în credință”
Cum, probabil, s-a văzut în anii trecuți, deja buldozere au intrat și în interiorul bisericii, s-a înlăturat masa altarului, fără ca, măcar din politețe, să ni se spună: «vă dăm moaștele pe care le-ați pus în masa altarului; vă dăm hrisovul pe care l-ați avut în masa altarului». Nu ni s-a comunicat absolut nimic și aflăm din diferite surse că, probabil, biserica va fi, dacă nu demolată, cu siguranță mutată. De ce? Pentru că, acum, încurcă. Stă în calea credincioșilor care vor să aducă dreapta închinăciune la biserica mare, nou construită în apropierea bisericii vechi. Cu alte cuvinte, cu durere, trebuie să spun că, tacit, se continuă politica de ștergere a urmelor Bisericii Greco-Catolice…
„Important este ca noi să rămânem neclintiți în credință”, a adăugat PS Florentin – în spiritul motto-ului Cardinalului Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră!” – și a încredințat Maicii Sfinte de la Nicula toate intențiile de rugăciune: „Ne rugăm Preasfintei Fecioare Maria ca, prin mijlocirea rugăciunilor ei, să putem împlini cu toții voința lui Dumnezeu.
Am adus aici, la Nicula, rugăciunile noastre și rugăciunile tuturor acelora care, din diferite motive, nu au putut să fie prezenți împreună cu noi. De aceea, le transmitem și lor binecuvântarea și încurajarea noastră, au fost prezenți spiritual, aici, cu noi, la acest moment de rugăciune și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu pe cei bolnavi să-i vindece, pe cei întristați să-i bucure, celor care sunt în dificultăți să le deschidă calea optimă de rezolvare. Preasfântă Fecioară Maria, ocrotește România!”, se arată în apelul Episcopului.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Mașină răsturnată pe strada Constantin Brâncuși. Alte 3 autoturisme au fost avariate în accident
Un accident rutier a avut loc noaptea trecută pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca.
Din fericire nu au fost victime.
FOTO. Mașină răsturnată pe strada Constantin Brâncuși. Alte 3 autoturisme au fost avariate în accident
Echipajele ISU au găsit la fața locului un autoturism răsturnat pe plafon. De asemenea, alte trei autoturisme au fost ușor avariate în urma accidentului.
Nu au fost persoane care să necesite transportul la spital, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
EVENIMENT
Curier speriat de BOMBE, la Cluj. Ce se afla de fapt într-un COLET ce trebuia livrat unei cliente
Angajatul unei cunoscute companii de curierat a avut parte, zilele trecute, de o experiență traumatizantă. Conform unei postări pe Facebook a unui internaut, acesta a tras o sperietură pe cinste în momentul în care trebuia să livreze un colet la o adresă din Cluj-Napoca.
În timp ce căuta printre pachetele din autoutilitară, a auzit un zgomot ciudat. Curierul a început să ia la rând pachetele, ca să vadă de unde provine acel zgomot. La un moment dat, a identificat sursa, un pachet de 50x30cm. Când a pus mâna pe el a simțit o vibrație persistentă. A sunat la dispecerat și a cerut sfaturi: „Am un colet care vibrează. Ce fac cu el?”. Persoana de la celălat capăt al firului i-a cerut să deschidă pachetul, compania asumându-și eventualele compensații financiare solicitate de destinatar.
Curier speriat de BOMBE, la Cluj. Ce se afla de fapt într-un COLET ce trebuia livrat unei cliente
Curierul a desfăcut cu mare atenție pachetul. În interior, printre alte jucării erotice, se afla un vibrator. Din cauza transportului nu tocmai liniștit, acesta s-a activat și a început să-și facă datoria. Curierul a mai avut puterea să glumească: „Dacă și ticăia, nu puneam mâna pe el nici la Dumnezeu! Chemam geniștii…”
Foto: Arhivă
EVENIMENT
Ce SURPRIZE vă mai pregătesc ȚEPARII. Încă o metodă de ÎNȘELĂCIUNE la care trebuie să fiți atenți
Escrocii nu au limite. Poliția care urmărește infracțiunile cibernetice nu poate ține pasul cu ingeniozitatea acestora. Din păcate, mulți cetățeni naivi „pun botul”, cum s-ar zice, la acest gen de acțiuni.
Un cititor Cluj24 ne-a trimis pe adresa redacției un mail prin care era înștiințat de Poșta Română că are un colet în tranzit ce nu poate fi livrat pentru că ar trebui achitate ceva taxe. În corpul mail-ului se află o imagine cu un colet, activă. Aceasta cuprinde inclusiv un cod al așa zisului pachet.
Ce SURPRIZE vă mai pregătesc ȚEPARII. Încă o metodă de ÎNȘELĂCIUNE la care trebuie să fiți atenți
Mailul este venit de pe adresa newsletter@link.shefinds.com, deși pe imagine e sigla Poștei Române dar cu textul „Serviciul Poștal”.
Primul pas în cazul în care primiți un mail suspect e să-i verificați adresa de expediere. De regulă, aceasta este una care conține litere și cifre aleatorii, fără să includă numele companiei folosită ca momeală. Niciodată, dar niciodată să nu dați click pe link-uri ce nu prezintă siguranță, cu atât mai mult cu cât sunteți conștienți de faptul că nu ați făcut nicio comandă și nu așteptați pachet de undeva.
EVENIMENT
Vremea nu ține cu Trump. Ceremonia de inaugurare are loc în interior din cauza frigului din Washington DC
Ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, va fi mutată în interior, întrucât prognoza meteo pentru luni la Washington indică temperaturi foarte scăzute, a anunțat vineri presa americană, informație confirmată şi de viitorul preşedinte, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Prin urmare, depunerea jurământului, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, la fel cum s-a procedat la ceremonia pentru al doilea mandat al fostului preşedinte Ronald Reagan.
”Prognoza meteo pentru Washington, D.C. cu un vânt friguros, poate insemna recorduri de temperaturi scăzute. Un front arctic mătură țara. Nu vreau să fie oameni răniți, afectați in orice fel”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
Ca Reagan în 1985
”Am dispus ca Discursul de inaugurare, precum şi rugăciunile si alte intervenții, să se desfăşoare in Rotonda Capitoliului SUA la fel cum a procedat Ronald Reagan in 1985, atunci tot din cauza vremii foarte friguroase. Diversii demnitari şi oaspeți vor fi aduşi în Capitoliu”, a precizat el in continuare.
Viitorul preşedinte le-a transmis de asemenea susținătorilor săi că vor putea vedea ceremonia de inaugurare pe ecrane amplasate in interiorul Capital One Arena, o arena sportivă din Washington cu o capacitate de 20.000 de persoane.
Foto: Facebook – Donald Trump