Connect with us

EVENIMENT

Emil Boc: „Trebuie să punem capăt războaielor interne sau acestea vor pune capăt performanței PNL în 2024”

Publicat


Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut sâmbătă un apel la calm în Partidul Național Liberal: „Să nu inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noștri”, transmite Mediafax.

Prezent sâmbătă, la Oradea, unde a participat la conferința de alegeri a organizației PNL Bihor, Emil Boc a spus că ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în partid „nu este bine”.

„Spun cu îngrijorare că m-am uitat atent la ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni în PNL și nu este bine. Războaiele interne din PNL trebuie să se încheie. Trebuie să punem capăt războaielor interne sau acestea vor pune capăt performanței PNL în 2024.

Avem obligația fiecare dintre noi în această competiție să arătăm ce-i mai bun în PNL, nu să inventăm lucruri care după aceea să fie utilizate de adversarii noștri.

Sunt atâtea lucruri bune care se fac în actul de guvernare, sunt atâtea lucruri bune care s-au făcut în anii anteriori, sunt atâtea proiecte politice importante pe care le avem în față, la acestea trebuie să ne raportăm și nu la calomnierea colegilor de partid sau, mai mult decât atât, la punerea lor într-o lumină care va fi folosită de Opoziție”, a spus Emil Boc.

Acesta susține că trebuie ca, în septembrie, odată cu alegerile din partid, „tot acest proces politic să fie unul care a adus încrederea în PNL, și nu o diminuare a încredere în ceea ce muncim noi”.

Președintele PNL Ludovic Orban a spus vineri la Satu Mare că Guvernul este emanația PNL și nu PNL este emanația Guvernului. El a mai declarat că nu i se pare normal ca unii oameni numiți în funcții publice să fie schimbați pentru că au o anumită opțiune politică.

„Nu mi se pare normal ca oameni care reprezintă PNL și au fost numiți în funcții publice, să fie schimbați din funcții, de multe ori transparent, la comanda cuiva din interiorul partidului, pentru că au o anumită opțiune politică.

Vreau să vă spun, din capul locului, un lucru simplu, Guvernul este emanația PNL și nu PNL este emanația Guvernului.

Guvernul trebuie să asculte de forurile statutare ale PNL și nu Guvernul este acela care trebuie să dea dispoziții PNL și forurilor statutare ale PNL. Aceasta este logica”, a spus Ludovic Orban, vineri, la Conferința de alegeri a Organizației PNL Satu Mare.

Și Florin Cîțu a lansat un atac dur la adresa lui Ludovic Orban, contracandidatul său la șefia PNL: „Când cu câteva luni în urmă spui că o decizie a premierului este bună (…), iar peste câteva luni spui că nu mai este bună (…) arată că astfel de politicieni poate nu mai au un viitor în România”.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


EVENIMENT

Poliția clujeană încearcă să identifice un șofer de TIR care a refuzat să oprească la indicațiile unui drumar

Publicat

Într-un filmuleț care circulă pe rețelele de socializare se vede cum șoferul unui TIR refuză să oprească autovehicululul, în apropiere de benzinăria OMV din Apahida, deși în zonă aveau loc lucrări la carosabil, iar circulația era dirijată de un drumar.

Ba mai mult, în filmulețul distribuit de Info Trafic Cluj, se vede cum șoferul respectiv îl șicanează pe drumar.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public, în care se observă conducătorul unui ansamblu de vehicule care se deplasează pe DN1 C, fără a respecta indicațiile persoanei desemnate pentru dirijarea circulației pe sectoarele de drum pe care se execute lucrări de abilitare, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida efectuează verificări în vederea stabilirii identității conducătorului auto, față de acesta urmând a fi luate măsurile legale în conformitate cu art. 29, alin. 2 din OUG 195/2002R”, se arată într-un comunicat al Poliției Cluj, remis presei vineri seara.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cutremur de suprafață în Cluj. Seismul a avut loc la adâncimea de 2 kilometri

Publicat

Un cutremur de mică intensitate s-a produs, vineri după-amiază, în Cluj. Seismul a avut loc la adâncimea de 2 kilometri și a avut magnitudinea de 2,1 pe scara Richter.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, vineri la ora 17.23 s-a produs în Transilvania, județul Cluj, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.1, la adâncimea de 2 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 63 km N de Cluj-Napoca, 152 km E de Oradea, 167 km N de Sibiu, 173 km E de Debrecen, 188 km SV de Chernivtsi, 190 km S de Ivano-Frankivsk, 224 km NV de Brașov, 233 km NE de Arad, 243 km V de Bacău și 250 km E de Miskolc.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

WC-ul public din Piața Lucian Blaga s-a defec(t)at. Noroc că e în perioada de garanție

Publicat

Persoanele care au trec joi prin centrul municipiului Cluj-Napoca și au avut ”o urgență” au trebuit să se reorienteze. Aceasta în condițiile în care WC-ul public instalat în Piața Lucian Blaga din Cluj-Napoca și care a costat aproape 50.000 de euro, s-a și defectat. Noroc că este în perioada de garanție.

”Pentru moment, automatul este defect. Vom remedia în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pt disconfort”, scrie pe un afiș lipit pe ușa WC-ului.

Toaleta a făcut parte din proiectul de reabilitare a Pieței Lucian Blaga.

”A suferit o defectiune care este in curs de remediere fiind in garanție”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Această toaletă publică este similară altor 4 cumpărate de municipalitate în cadrul proiectului de bugetare participativă pentru suma de aproape 200.000 de euro.

În cazul acesteia, muncitorii care au instalat-o au montat o scară la intrare astfel că toaleta nu putea fi folosită de persoanele cu dizabilități, în cărucior cu rotile, problema fiind remediată luna trecută.

Tariful, 50 de bani

Toaleta din Piața Lucian Blaga este racordată la utilități și prevăzute cu sistem de spălare automatizat, care asigură auto-curățarea după fiecare utilizare, nefiind necesară prezența de personal auxiliar.

Garanția este 2 ani de la data punerii în funcțiune, perioadă în care furnizorul asigură funcționarea, întreținerea, igienizarea și consumabilele.

De asemenea, noile toalete dispun de sistem automat de taxare cu monede de 50 bani, cât reprezintă tariful pentru o utilizare (0,5 lei).

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

VIDEO/ Primarul Pivariu: Compensații pentru copiii fără loc în creșele de stat din Florești. Soluții pentru CAII nesupravegheați

Publicat

Primarul Bogdan Pivariu a anunțat că a trimis vineri convocatorul pentru ședința Consiliului Local Florești din 29 iulie care are pe ordinea de zi mai multe proiecte cu impact major asupra comunei. 
”Prima soluție propusă este cea privind situația cailor care se plimbă nestingheriți pe străzile localității noastre și asupra cărora până acum nu aveam cadrul legal să intervenim. În proiectul pe care îl supun votului consiliului local vom creea cadrul legal pentru a ridica animalele lăsate nesupravegheate de pe domeniul public, în speță caii”, a spus Pivariu.

Soluție pentru creșă

Un alt punct important este cel al numărului de locuri limitat în creșa din Florești.
”Soluția temporară pe care o vom implementa, până la momentul în care vom avea noi creșe este aceea de a oferi compensații financiare pentru fiecare copil care nu are loc în creșele de stat din Florești. Această compensație se va putea plăti către bunicii care au grijă de ei sau către alte creșe private acreditate”, a explicat primarul.
Tot în ședința de săptămâna viitaore se începe rezolvarea problemei strâmtorii Terra.
”Am făcut propunerea de expropriere a terenurilor de pe culoarul din zona Terra și Dumitru Mocanu. Vom rezolva deci lărgirea strâmtorii Terra, regularizarea străzii deschiderea Dumitru Mocanu 1, deschiderea străzii Dumitru Mocanu 2, lărgirea căii de acces spre DN 1 precum și deschiderea altor căi de acces spre E60.
Alte câteva propuneri importante sunt: regulamentul privind deschiderea legală Eco Centrului – punctul de colectare a deșeurilor voluminoase, din construcții și demolări dedicat populației floreștene, preluarea unui nou parc de joacă pentru copii situat pe strada Cetății și nu în ultimul rând adoptarea unui regulament privind implicarea populației în procesul de aprobare a viitoarelor PUZ-uri și PUD-uri ce vor fi supuse dezbaterii in Florești”, a menționat Bogdan Pivariu.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate