EVENIMENT
Emil Boc s-a enervat: Firmele care împrăștie găinaț să anunțe în prealabil. Totul trebuie să fie legal
Emil Boc spune că cei de la Garda de Mediu trebuie să știe și să facă controale la firmele care împrăștie îngrășământ pe terenurile agricole.
„În primul rând, Garda de Mediu trebuie să se asigure că ceea ce folosesc este legal, iar apoi și clujenii trebuie să fie atenționați înainte și nu după ce mirosul pestilențial pune stăpânire pe oraș”, a declarat primarul.
Boc vrea să se asigure că îngrășământul este conform
Ultimul episod de acest fel a avut loc la Cluj-Napoca în data de 14 august. Cu o zi înainte, mirosul s-a simțit la Turda și în împrejurimi. De obicei, mirosul greu care pune stăpânire pe oraș se simte în zilele caniculare.
Emil Boc spune că au fost făcute verificări de către Garda de Mediu și a solicitat public ca firmele care împrăștie îngrășământ, respectiv găinaț, să anunțe în prealabil.
„Atunci, Garda de Mediu poate să meargă să vadă dacă totul este conform cu legea. Și oamenii se enervează, nu știu despre ce este vorba”, a spus Emil Boc la Napoca Live.
El a mai adăugat că a fost „bombardat” cu mesaje pe aplicația My Cluj de oamenii care se plângeau de miros.
„Mirosul nu va dispărea, dar vom ști din start că în Aiton, în următoarele zile, se împrăștie găinațul, iar Garda de Mediu va putea face verificări să se asigure că se împrăștie ceea ce trebuie”, a declarat primarul.
Cine împrăștie dejecțiile animale
După verificările efectuate în 14 august privind mirosurile de bălegar și găinaț, Garda Națională de Mediu Cluj a transmis că Societatea Transavia – crescător de păsări – și Agronova – crescător de vaci de lapte – au notificat UAT-urile pe raza cărora are loc procesul de împrăștiere a dejecțiilor animale pe terenurile agricole pe care le administrează, respectiv municipiul Turda, comunele Săndulești, Aiton și Tureni.
Aceștia au precizat că, în conformitate cu Codul de bune practici agricole din anul 2021, îngrășămintele organice solide și lichide pot fi aplicate în intervalul aprilie-octombrie, cu respectarea prevederilor legale.
„Datorită căldurilor excesive, mirosurile pot fi resimțite și în localitățile învecinate, în funcție de curenții de aer și de direcția vântului”, au arătat reprezentanții Gărzii de Mediu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






