ADMINISTRAȚIE
Emil Boc, despre „BETONAREA” malurilor Someșului: Proiectul e conform graficului. Asfaltezi să nu stea oamenii în NOROI
Reamenajarea malurilor Someșului în cartierul Grigorescu, un proiect cu finanțare europeană, naște nemulțumiri în rândul clujenilor, înainte încă de a fi gata. Problema oamenilor este că au apărut suprafețe mari betonate pe malurile râului.
Clujenii se plâng pe rețelele sociale că în implementarea proiectului de reamenajare a malurilor Someșului a scăzut suprafața de spațiu verde și a crescut suprafața de beton.
Boc, despre criticile privind „betonarea” malurilor Someșului
Emil Boc a respind însă, ideea că proiecutul a suferit modificări și că e exact așa cum a fost aprobat.
„Proiectul se execută conform graficului. Va fi mai mult spațiu verde, mai multă zonă de promenadă, mai mult spațiu de calitate. Nu veți recunoaște zona din Grigorescu.
Dar dacă vrei să faci acces la plajă, trebuie să asfaltezi, să nu stea oamenii în noroi. Dacă vor să stea în noroi pot să meargă la munte”, a spus Emil Boc la postul de radio Napoca Live.
URS: Proietul a fost „ajustat”
Nemulțumitile locuitorilor din zonă cu privire la aleile betonate au fost preluate de cei de la URS. Astfel, aceștia au cerut, alături de cei nemulțumiți, să se facă publice planurile de amenajare ale malului Someșului.
„Prin planul tehnic, s-a decis betonarea zonei adiacente podului. În proiectul care a ieșit din concursul de soluții, în zona respectivă era spațiu verde, iar podul era mutat mai în aval, într-un loc care făcea mai bine legătura Grigorescu – Mănăștur. Și în acest caz, vorbim de o ajustare a proiectului <<în birouri>> după finalizarea concursului de urbanism”, a transmis George Trif, vicepreședinte USR Cluj.
Emil Boc a spus, însă că este vorba de dezinformare.
„Oamenii sunt liberi să comenteze, să aibă păreri. Gura lumii nu o putem opri noi și apoi gusturile nu se discută. Din păcate e liber și să dezinformezi”, a mai spus primarul.
Foto: Fecbook/Clujul Civic
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






