Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Emil Boc anunță acoperiș verde pe Parkingul Primăriei de pe Calea Moților. Cu arbori și plante

Publicat


Primarul Emil Boc a anunțat, joi, că propune transformarea acoperișului Parkingului Primăriei Cluj-Napoca de pe Calea Moților într-unul verde, care va include iarbă, plante și copaci, după ce, initial, aici urmau să fie amplasate panouri fotovoltaice.

Acesta va prezenta detalii în ședința Consiliului Local al municipiului din luna septembrie.
”Vom realiza un acoperiș verde pe Parkingul Primăriei de pe Moților, un fel de grădină urbană, care să arate că se poate și la Cluj-Napoca să avem acoperiș verde. Specialiștii vor face un studiu de fezabilitate care să ne spună ce tip de plante se pot planta, ce arbori, care este sistemul de drenare a apei de ploaie, pentru a izola parkingul, accesul urmând să fie public”, a spus Boc.

Acesta a explicat că, ulterior, noua soluție va fi extinsă și  în alte locuri din Cluj-Napoca.

”Prin stimulente financiare susținem cetățenii să își construiască acoperișuri sau pereți verzi, avantajele fiind extraordinare”, a menționat primarul Clujului.

Emil Boc a transmis și un mesaj către arhitecți sau proiectanți care vin spre aprobare cu proiecte de clădiri publice sau private, să vină cu soluții verzi care se referă la acoperiș verde sau pereți verzi.

”Gândim stimulente financiare pentru cei care gândesc în această logică”, a mai spus Emil Boc.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate