Connect with us

EVENIMENT

Elena Lasconi nu se retrage din cursa prezidențială, chiar dacă USR nu o mai sprijină: Eu sunt singura independentă

Publicat


Elena Lasconi fără sprijinul USR

Elena Lasconi, președinta USR, a rămas miercuri fără sprijin din partea partidului la alegerile prezidențiale.

Liderii USR au anunțat că îl vor susține în cursa pentru Cotroceni pe independentul Nicușor Dan. În acest sens, joi, va avea loc un Comitet Politic al USR.

Elena Lasconi nu se retrage din cursa prezidențială

Elena Lasconi a declarat la Digi24, după ”puciul” liderilor USR, că nu se va retrage, ci va continua să lupte pentru funcția de președinte al României, la alegerile din luna mai.

”…Acum se vede că sunt doi candidați ai PSD și doi candidați ai PNL. Eu sunt singura independentă… Nu îmi dau demisia nici din USR. Am să lupt, asta am făcut toată viața, nu e un slogan”, a spus Lasconi, care nu s-a sfiit să declare că Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz, colegii ei, fac jocul sistemului.

”I-as întreba pe colegii mei Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz cât e darul și cine-l dă”, a mai spus Elena Lasconi, care a declarat că Nicușor Dan e omul sistemului și chiar că USR face acum ”jocul sistemului”.

”Nu am nevoie de bani”

Liderii USR au decis miercuri să nu mai finanțeze campania Elenei Lasconi, însă acesat spune că nu are nevoie de bani de la partid.

”Eu am nevoie alături de mine de oameni curajoși. Eu am nevoie de mințiile oamenilor și de inimile oamenilor. Nu am nevoie de bani. E adevărat că o să îmi trebuiască niște bani, la un moment dat, pentru tot ce înseamnă promovare pe Facebook, pe cele alte rețele. Dar acum îmi dau seama, în acest moment greu, și fac apel la românii care cred că eu aș putea să le fac dreptate. Fac apel la ei. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat o grămadă de mesaje și telefoane că vor să doneze, că să nu mă retrag încă o dată. Eu sunt făcută pentru lupte grele”, a mai spus Elena Lasconi.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate