Connect with us

CULTURA

Electric Castle, post-Bonțida: Participarea, peste așteptări. Peste 50.000 de spectatori în trei zile. Vezi cel mai vârstnic

Publicat


Organizatorii Electric Castle anunță că participarea publicului în cele trei zile de la Castelul Banffy de la Bonțida a fost peste așteptări.

Ema Prisca, Chief Marketing Officer al Electric Castle, a declarat că au fost și aproximativ 1000 de spectatori din străinătate.

”În primul week-end participarea a fost peste așteptări. Au fost 13.000 de participanți vineri, sâmbătă 25.000 iar duminică 18.000. Am avut o prezență masivă din Cluj și București, dar și din Timișoara, Iași, Oradea și Constanța. Am avut și circa 1.000 de participați din străinătate, din Europa, din țări precum Olanda, Belgia sau Franța”, a spus Prisca.

Potrivit acesteia, cea mai vârstnică participantă are 72 de ani și a venit din Olanda, iar cea mai tânără o fetiță de doar 2 luni din România.

Din punct de vedere culinar, spectatorii au mâncat cel mai mult la Bonțida hamburgeri iar cea mai consumată băutură a fost berea, urmată de gin și rom.

”A fost o explozie de vibrație, energie și muzică live”, a mai spus Ema Prisca.

De luni, Electruic Castle se mută la Cluj-Napoca în 9 centre, din Piața Unirii, strada Kogălniceanu, Cetățuie sau în curțile unor instituții din zona centrală.

”Vor fi 7-8 ore de concerte live pe zi iar în Piața Unirii vor fi nume mari din muzica internațională și românească. De asemenea, vom avea instalații de artă new media în centrul Clujului și vor fi organizate conferințe despre educația sexuală și sănătate mintală”, a precizat Prisca.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate