ACTUALITATE
Edward Iordănescu (CFR Cluj): FC Viitorul ne va pune în dificultate, nu a mai pierdut din decembrie
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă online, că FC Viitorul nu a mai pierdut un meci din luna decembrie şi este convins că aceasta va pune probleme formaţiei sale în partida directă de joi, din cadrul etapei a 29-a a Ligii I.
„Cu siguranţă Viitorul ne va pune în dificultate pentru că este un adversar de play-off. Eu sunt sigur că ne vom mai întâlni în acest sezon cu Viitorul. Eu nu mă iau nici după observaţia că FC Viitorul are foarte multe rezultate de egalitate. E adevărat, însă în acelaşi timp ei nu au mai pierdut din decembrie, un lucru important. Viitorul vine cu nevoie de puncte, dar sperăm să facem un joc exact şi să ne impunem. Cu siguranţă Luckassen le va lipsi, dar au mijloace ca să suplinească absenţa lui”, a afirmat tehnicianul.
Potrivit acestuia, FC Viitorul este o echipă care are în ADN un joc proactiv, un joc de construcţie şi complex.
Echipă eficientă
”Chiar dacă au avut loc nişte schimbări la nivelul băncii tehnice, acolo sunt lucruri care au persistat. În plus, vom avea în faţă şi un antrenor cu valoare şi multă experienţă pe care eu îl respect foarte mult (n.r. – Mircea Rednic).
Din ce am identificat noi, el încearcă să transforme Viitorul într-o echipă mai pragmatică şi mai eficientă. În plus, întâlnim o echipă care a marcat mai mult decât noi, au 28 de goluri, noi doar 27. Trebuie să ne găsim energia necesară. Noi suntem pe un trend ascendent, dar vreau mai mult de la exprimarea noastră ofensivă. Sunt sigur că putem mai mult”, a adăugat Iordănescu.
Acesta îşi doreşte ca jucătorul Ciprian Deac să îşi revină cât mai repede după accidentarea suferită în meciul cu Chindia Târgovişte din etapa precedentă: „Sperăm să îl avem cât mai repede pe Deac. Vom vedea când se va întâmpla. El este un jucător util în economia jocului nostru”.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, joi, de la ora 20:00, pe teren propriu, formaţia FC Viitorul, într-o partidă contând pentru etapa a 21-a a Ligii I.
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






