EVENIMENT
Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” se desființează din lipsă de fonduri: Au fost momente când am adus bani de acasă

Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” se va desființa, după trei ani de activitate, timp în care a reușit să bifeze o premieră în voleiul turdean și anume aceea de a promova în Divizia A1, anunță marea voleibalistă Cristina Pîrv. Cea care a înființat echipa spune că acest an competițional a fost plin de provocări, dar formația nu a reușit să își mențină poziția câștigată cu atât de multă muncă, iar lipsa banilor a dus la aceast deznodământ.
Astfel, staff-ul a decis ca activitatea echipei să fie suspendată.
Pentru performanță este nevoie de bani
„Echipa pe care am înființat-o la Turda înseamnă extrem de mult pentru mine, este copilul pe care l-am crescut de la zero, cu multă speranță în suflet. Cred în continuare că în România se poate face performanță, dar de cele mai multe ori doar determinarea și dorința de a reuși nu sunt de ajuns.
Pentru a face performanță la nivel înalt este nevoie de o susținere serioasă, iar din păcate, în țara noastră, la acest capitol, voleiul este lăsat la urmă. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat pe plan financiar în demersul nostru, pentru că fără susținerea lor nu am fi ajuns aici.
Din păcate, îmi dau seama că e extrem de greu să concurezi cu alte ramuri sportive când vine vorba despre bugete și sponsorizări. Mă doare sufletul pentru această decizie, dar a fost una bine cântărită și analizată împreună cu întregul meu staff, iar momentan considerăm că este oportun să procedăm astfel”, a spus Cristina Pîrv.
Cristina Părv: Am adus bani de acasă
Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” a fost înființată în urmă cu trei ani din dorința Cristinei Pîrv, cea mai valoroasă voleibalistă din istoria României, de a se implica în voleiul turdean, acolo unde a început și povestea ei.
Echipa a fost alcătuită cu preponderență din sportive locale.
În primul an, fetele au reușit performanța de a ajunge în cadrul turneului semifinal al Seriei Vest a Diviziei A2, turneu care a avut loc la Craiova, iar anul trecut, au reușit să promoveze în Divizia A1.
În acest an competițional, echipa a retrogradat. Trei sportive românce din cadrul echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” au fost fost incluse în echipa națională la categoriile U16 și U18, iar trei jucătoare au fost în primele trei locuri în statisticele primei ligi.
„Mi-aș dori ca lucrurile să stea altfel, ca și cei din jurul meu să vadă frumusețea acestui sport și potențialul care există acolo unde se investește în creșterea talentelor autohtone. Ne-a lipsit o sală de sport corespunzătoare standardelor care se impun în liga întâi, iar bugetul alocat de municipalitate ne-a asigurat cu greu supraviețuirea.
Au fost momente când am adus bani de acasă pentru a fi la zi cu toate plățile.
În afară, un manager are luxul de a se concentra pe sport, pe performanță, pe sportivi și pregătirea lor, la noi din păcate, trebuie să te gândești dacă ai bani sau nu să faci o deplasare de care depinde viitorul tău competițional.
Cu toate acestea rămân optimistă că lucrurile se vor schimba în viitorul apropiat”, a mai spus Cristina Pîrv.
Din staff-ul echipei ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” au făcut parte: Cristina Pîrv – fondatorul și președintele clubului sportiv, Antonio Rizola, Bogdan Tănase și Caius Moldovan ca antrenori, Vlad Toma, preparatorul fizic al formației turdene și Alexandru Lazăr, antrenor și președinte de onoare al clubului, fiind totodată cel care a descoperit-o pe Cristina Pîrv.
Rămâne Academia de Volei de la Cluj
Sportiva spune că în următorii ani își va concentra întreaga atenție pe creșterea și popularizarea voleiului în România, prin intermediul Academiei de Volei „Pîrv11” din Cluj-Napoca.
„Avem peste 100 de sportivi pe care îi creștem și sperăm ca prin toate demersurile pe care le întreprindem, atât eu, ca ambasadoare a voleiului românesc, cât și antrenoarele din cadrul academiei, să schimbăm mentalități vizavi de acest sport minunat, care merită să fie văzut, apreciat și nu în ultimul rând susținut”, a mai declarat Cristina Pîrv.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
FINALA Cupei României: CFR Cluj – Hermannstadt, 3-2. Clujenii își ADJUDECĂ cea de-a 5-a cupă și vor juca în Europa League

Miercuri seara, la Arad, s-a desfășurat ultimul act din Cupa României între CFR Cluj și Hermannstadt. Clujenii au vizat a patra Cupă din istorie, în timp ce sibienii, care n-au drept de joc în Europa, au căutat primul trofeu din istorie. În fața unor tribune pline, cu fani ai CFR-ului mai mulți ca la meciurile de acasă, clujenii înving cu 3-2, goluri marcate de Kamara (min.15), Louis Munteanu (min.22) și Nkololo (min.48), respectiv Căpușă (min.37) și Buș (min.74). CFR Cluj va reprezenta România în Europa League.
Echipele de start:
CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Sinyan, Camora – Emerllahu, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, Deac, Păun, Rocha, M. Ilie, Fică, Postolachi, Șfaiț
Antrenor: Dan Petrescu
FINALA Cupei României: CFR Cluj – Hermannstadt, 3-2. Clujenii își ADJUDECĂ cea de-a 5-a cupă și vor juca în Europa League
Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Ionuț Stoica, Selimovic – Balaure, Biceanu, Ivanov, Murgia, Goncalves – Chițu, Ianis Stoica
Rezerve: Muțiu, Bejan, Kujabi, Neguț, S. Buș, D. Iancu, Gman, Antwi, R. Popescu
Antenor: Marius Măldărășanu
Stadion: „Francisc Neuman”, Arad (Capacitate: 11.500 locuri)
Arbitru: Andrei Chivulete (București) / A1: Andrei Constantinescu (București) / A2: Romică Bîrdeș (Pitești) / Arbitru VAR: Sorin Costreie (Voluntari) / Arbitru AVAR: Iulian Dima (București) / R1: Rareș George Vidican (Satu Mare) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare) / Delegat joc: Felix Grigore (București)
Început bun de meci pentru sibieni care au câteva atacuri „supărate” spre careul advers. Iureșul se calmează după minutul 5 și CFR începe să preia controlul.
În min.15, Korenica dă o pasă excelentă în adâncime spre Kamara, care îl driblează pe Căbuz și înscrie pentru 1-0. În min.22, Camora centrează de pe partea stângă iar Louis Munteanu, scăpat de fundași, însrie pentru 2-0.
În min.25, Nkololo ratează incredibil din postura de singur cu portarul. Peste alte două minute, Emerllahu șutează din colțul careului mic dar Căbuz respinge peste poartă.
În min.37, Tiago execută o lovitură liberă de pe partea stângă, Graovac prelungește balonul până în pieptul lui Căpușă, care o introduce în poartă cu tot cu Hindrich, pentru 2-1.
Repriza a doua începe cu golul lui Nkololo din min.48, după o pasă excelentă a lui Munteanu, după ce, cu un minut înainte, Kamara ratează dintr-o poziție foarte bună.
Sibienii nu cedează și cresc presiunea pe fondul pasului înapoi făcut de clujeni. În min.74, fostul CFR-ist Buș îl învinge pe Hindrich cu un șut de la 20m, pentru 3-2. Hermannstadt atacă în valuri, oarecum la nimereală, sperând să ducă meciul în prelungiri.
Hindrich își salvează echipa în min.82 la șutul lui Tiago. Urmează un sac de galbene și două roșii împărțite cu generozitate de Chivulete pentru trageri de timp ale clujenilor și arțag din partea sibienilor. Au fost eliminați Djokovic și Tiago.
CFR mai înscrie o dată în minutele de prelungiri, 15 la număr, prin Emerllahu, dar golul e anulat cu VAR pentru offside.
Clujenii câștigă cea de-a 5-a cupă, după 9 ani și vor participa în Europa League.
Notele Cluj24:
Hindrich 8 – Graovac 7, Bolgado 7, Sinyan 6, Camora 7 – Emerllahu 7, Djokovic 6, Korenica 8 – Nkololo 7, L. Munteanu 8, Kamara 8, Abeid, Rocha 6, M. Ilie, Fică 6, Postolachi 5

La data de 14 mai a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că Tarța Adrian Marian, în vârstă de 25 de ani, în cursul zilei de 13 mai a.c., în jurul orei 14.00, a plecat voluntar de la locuința situată în Cluj-Napoca, iar până în prezent nu a mai revenit.
SEMNALMENTE : Înălțime aproximativă – 1,78 m, păr brunet, ochi albaștri.
În momentul plecării era îmbrăcat cu un trening de culoare gri, geacă de culoare gri și pantofi sport negri.
L-ați VĂZUT? Tânăr de 25 de ani din Cluj, DISPĂRUT de acasă
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana plecată voluntar, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Furtuni cu averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt în rafale de până la 90 km/h vor afecta pe parcursul zilei de joi, 15 mai, Maramureșul, Crișana, Banatul, mare parte din Transilvania și zonele montane.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului, valabilă joi, 15 mai, între ora 10 – ora 22.
În intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zona de munte instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial (cantități de apă de 15…20 l/mp în intervale scurte de timp), descărcări electrice, căderi de grindină, intensificări ale vântului și vijelii, în general cu viteze de 50…70 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…90 km/h.
Vântul se va intensifica treptat și în Dobrogea, nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, cu viteze de 50…60 km/h.
Răcire accentuată la finalul săptămânii, în toată țara
De asemenea, în intervalul 15 mai, ora 8 – 17 mai, ora 12, este valabilă o informare meteorologică de intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, mixte la munte și răcire accentuată la nivelul întregii țări.
Pe parcursul zilei de joi (15 mai) vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar vineri îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h, iar în zona montană rafalele vor depăși 60…70 km/h.
Ploile se vor extinde dinspre nordul teritoriului și vor cuprinde joi regiunile vestice, nordice și centrale, iar vineri sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 35 l/mp.
În Carpații Orientali și în Carpații Meridionali, în general la altitudini mai mari de 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
Începând de vineri vremea se va răci din nou, iar valorile termice se vor situa cu mult sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Vor fi maxime cuprinse în general între 10 și 19 grade și minime între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.
ECONOMIE
Construiește-ți cariera alături de profesioniști! Aplică la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”

O carieră de succes se construiește prin pași mici, siguri și bine ghidați, alături de profesioniști care sunt dispuși să-și împărtășească experiența și cunoștințele. Tinerii care doresc să își înceapă parcursul profesional au oportunitatea să se înscrie în programul de internship demarat de compania IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte mixed-use din România.
Leasing, Media Sales, Marketing, International Financial Reporting Standards și Contabilitate sunt domeniile unde aceștia pot aplica până pe 22 mai 2025. „Rising Stars at IULIUS” are loc în orașele Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, iar înscrierile se pot face online, accesând link-ul: https://cariere.iuliuscompany.ro/internship.
Internship plătit
Vrei o perspectivă reală în domeniile care te interesează și să afli dacă ți se potrivește o carieră în Marketing, Leasing, Media Sale, Contabilitate, Financiar sau International Financial Reporting Standards (IFRS)? Programul „Rising Stars at IULIUS” este un internship plătit, adresat studenților din ultimul an de licență, masteranzilor și absolvenților de studii universitare.
Până pe 22 mai, poți aplica pentru posturile disponibile la sediul central al IULIUS, din Iași, din departamentele: Leasing, Financiar, IFRS și Contabilitate. Tot în Iași, poți să te dezvolți profesional în cadrul proiectelor Palas și Iulius Mall Iași, în departamentele Leasing, Marketing și Media Sales. În Timișoara, tinerii pot să aplice pentru departamentul Media Sales, iar cei din Cluj-Napoca au oportunitatea să învețe cum se închiriază un proiect în dezvoltare, în cadrul departamentului Leasing RIVUS.
Programul se desfășoară anual din 2014
Programul „Rising Stars at IULIUS” este organizat anual începând din 2014, iar de atunci zeci de tineri au beneficiat de stagii de pregătire alături de specialiștii companiei, unii dintre aceştia au fost angajaţi şi au devenit, în timp, chiar manageri. IULIUS se implică activ în sprijinirea educației, oferind burse elevilor, sponsorizând olimpiade și participări la concursuri educaționale internaționale.
Experiență de peste 25 de ani în România
Compania IULIUS este dezvoltator și operator real estate specializat în proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara,Cluj-Napoca și Suceava.
Valoarea investiţiilor realizate în România depăşeşte 1,2 miliarde de euro. Portofoliul său cuprinde peste 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și proiectele Family Market din Iași (Miroslava și Bucium). IULIUS s-a impus şi drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul național United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale, în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca.