EVENIMENT
E Ziua Internațională a Berii. Românii, pe locul 9 în lume la consumul băuturii cu spumă aurie
În prima vineri din august, lumea ridică halba în cinstea berii. Anul acesta, licoarea care datează de mii de ani, dinainte de Hristos, este sărbătorită pe 1 august.
Ziua Internațională a Berii a fost fondată în 2007, în orașul Santa Cruz, California, de Jesse Avshalomov. De la un mic eveniment local, sărbătoarea a crescut spectaculos, ajungând astăzi să fie marcată în peste 200 de orașe din 80 de țări, de pe șase continente.
Trei motive pentru a sărbători… berea
Această zi specială are trei scopuri clare: să aducă prietenii împreună în jurul unui pahar de bere, să celebreze berarii, barmanii și pe toți cei implicați în servirea berii și să promoveze unitatea globală prin gustarea berilor din alte culturi.
Oamenii sunt încurajați să iasă din zona de confort și să încerce beri din alte țări. Este, de asemenea, un moment bun pentru a le mulțumi celor care fac berea posibilă: de la artizani locali, la chelneri și tehnicieni ai berii.
Cum e marcată Ziua Berii în lume
De la lansarea unor beri rare, promoții speciale și degustări tematice, până la jocuri precum beer pong, seri de trivia și petreceri prelungite, Ziua Internațională a Berii se dorește a fi una plină de voie bună.
Berea, una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice din lume
Primele dovezi ale producerii berii datează din jurul anului 5000 î.Hr., în Mesopotamia (actualul Irak), unde sumerienii fermentau cereale pentru a obține o băutură asemănătoare berii. Una dintre cele mai vechi „rețete” scrise de bere apare în Imnul către Ninkasi (circa 1800 î.Hr.), un poem sumerian dedicat zeiței berii, care descrie procesul de fermentare.
Civilizațiile care au produs bere în Antichitate:
-
Sumerienii – considerau berea un dar divin. Femeile, în special preotesele, erau cele care o preparau.
-
Egiptenii – produceau bere din orz și o foloseau atât pentru consum, cât și ca ofrandă religioasă sau ca plată pentru muncitori, inclusiv cei care construiau piramidele.
-
Babilonienii – au rafinat tehnica și aveau zeci de tipuri de bere.
-
Chinezii – fabricau băuturi fermentate din orez și mei încă din 7000 î.Hr., deși nu era bere în forma cunoscută azi.
-
Grecii și romanii – au preferat vinul, dar în zonele nordice ale Imperiului Roman, berea era băutura obișnuită.
Europa medievală și berarii moderni
Berea s-a răspândit în Europa în Evul Mediu și a început să fie produsă în mănăstiri, unde călugării au îmbunătățit rețetele, adăugând hamei pentru aromă și conservare, cel mai probabil începând din secolul al IX-lea.
În Germania, în 1516, a fost emisă celebra Lege a Purității (Reinheitsgebot), care stabilea că berea trebuie făcută doar din apă, orz și hamei — drojdia era încă necunoscută științific.
În secolul al XIX-lea, chimistul francez Louis Pasteur a explicat procesul de fermentație, revoluționând astfel producția modernă de bere.
Românii și berea
Românii sunt și ei mari consumatori de bere , și nu doar vara, când e căutată rece ca gheața. Potrivit celor mai recente date disponibile, din 2023, România s-a situat pe locul 9 mondial în topul consumului de bere pe cap de locuitor, cu un nivel de 84,4 litri/an. În 2021, consumul per capita era de aproximativ 95,6 litri, ceea ce plasa România pe locul 4 la nivel mondial.
Piața românească a fost afectată după pandemia COVID‑19, din cauza scăderii puterii de cumpărare și a creșterii prețurilor. Consumul în restaurante și baruri nu a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie. Tot conform datelor din 2023, lager-ul (berea blondă) a dominat piața, cu 93% din consum, De asemenea, au crescut vânzările la berea fără alcool cu aproape 5,4%. Ambalajele PET rămân cele mai populare, respectiv 37,4%, urmate de dozele metalice și apoi la sticlă.
Consumul de bere este așteptat să scadă și mai mult, având în vedere că băutura se va scumpi. Chiar de Ziua Internațională a Berii, din cauza modificărilor fiscale. Astfel, TVA crește de la 19 la 21%, dar cresc și accizele.
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






