Connect with us

ACTUALITATE

Duelul Drulă – Boc continuă: Dacă primarul Clujului își făcea treaba ca un bun gospodar, azi se lucra pe centura orașului

Publicat


centura metropolitana parcul colina

Primarul Clujului a anunțat vineri că a fost dat și ultimul aviz pentru centura metropolitană. Edilul Clujului a declarat în urmă cu câteva zile că liderul USR, fost ministru al Transporturilor, a scos centura din PNRR și astfel proiectul va avea întârzieri.

Replica lui Cătălin Drulă a venit luni, acesta acuzând, din nou, administrația clujeană de incompetență.

„Cu 3 ani de întârziere, studiul de fezabilitate al centurii Cluj se finalizează săptămâna aceasta. Emil Boc semna acest contract în 2018. Trebuia să fie gata în 12 luni. Dacă primarul Clujului își făcea treaba ca un bun gospodar, azi se lucra pe centura orașului.

În schimb, incompetența și nepăsarea administrației Emil Boc au pus piedică acestei centuri vitale pentru saltul de dezvoltare atât de așteptat de toți clujenii, sătui să mai aștepte ore întregi în trafic.

Urmează aprobarea acestui studiu de către Compania de Drumuri, apoi de Ministerul Transporturilor și de Guvern. După depășirea acestor borne se va trece la realizarea exproprierilor și la etapa licitației pentru proiectarea de detaliu și pentru execuția lucrărilor.

Dacă totul merge bine, peste 5 ani am putea avea centura finalizată. Dacă merge în stilul Boc cu întârzieri de 3 ani la fiecare etapă, nu”, a scris Cătălin Drulă pe pagina de Facebook.

Citește și: Emil Boc se ia din nou de Cătălin Drulă: „A scos centura din PNRR. Dacă era acolo, era unul dintre cele mai avansate proiecte”

Drulă a spus că singura veste bună este că că strategia creionată de el și echipa lui în 2021 de a finanța centura metropolitană Cluj din fonduri structurale “clasice” – Programul Operațional Transport 2022-2030 a dat roade.

„Recent, Comisia Europeană a aprobat Acordul de Parteneriat cu România pentru acest exercițiu financiar european ce include și finanțarea centurii Cluj.

Spre binele clujenilor îmi doresc ca Emil Boc să stea departe de următoarele faze ale proiectului centurii Cluj. Doar așa vom avea șanse să atragem fondurile europene și să circulăm pe ea în acest deceniu”, a mai spus Cătălin Drulă.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate