ACTUALITATE
Dronă în dotarea IPJ Cluj pentru următorii 8 ani
IPJ Cluj se modernizează. Polițiștii vor avea în dotare o dronă de ultimă generație pe care o vor putea folosi în a-și ușura munca de zi cu zi.
Drona va intra în administrarea IPJ Cluj în urma unui proiect de hotărâre care va fi votat de consilierii județeni în următoarele zile. Drona va putea fi folosită în următorii opt ani. Proiectul în cadrul căruia s-a achiziționat acest aparat se numește „Asistență tehnică modernă pentru lupta împotriva criminalității la nivelul Județului Cluj” și este derulat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Cluj împreună cu IPJ Cluj.
”Se aprobă darea în administrare, pe o perioadă de 8 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia, către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, a bunului mobil ”Aparat de zbor tip dronă – DJI Matrice 600 PRO” achiziţionat prin Proiectul „Asistență tehnică modernă pentru lupta împotriva criminalității la nivelul Județului Cluj”, aflat în proprietatea privată a Județului Cluj, conform prevederilor contractului de administrare”, se arată în proiectul de hotărâre.
Modelul dronei este dotat inclusiv cu o camera video cu termoviziune radiometrică.
Drona și accesoriile (2 încărcătoare suplimentare, 12 acumulatori suplimentari, cameră video cu termoviziune radiometrică – sistem termoviziune Advanced, cameră video – Zenmuse Z3, kit montare cameră, monitor suplimentar – tabletă Samsung Galaxy Tab A, suport stocare pentru camerele video – 4 bucăți, cutie de transport rezistentă la șoc – troller Profesional pentru Matrice 600PRO) au costat 75.626 lei plus TVA.
Un articol de Răzvan Dan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






