Connect with us

ECONOMIE

Dr. Doom afirmă că „urmează un deceniu de criză economică”. Predicțiile lui Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza din 2008

Publicat


Economistul Nouriel Roubini a avertizat asupra unei crize prelungite. Acesta susține că revenirea din dezastrul economic produs de pandemia de COVID-19 va fi una lentă care ar putea dura foarte mult. Tot el afirmă că există unele joburi care pur şi simplu vor dispărea în această criză.

Profesorul Roubini a mai spus că recuperarea va fi în „U”, sau chiar „ceva mai aproape de un L”. O recuperare în formă de U înseamnă că economia va scădea şi îşi va reveni după o perioadă prelungită de evoluţie lentă. O recuperare în formă de L este şi mai drastică, o cădere bruscă şi o staţionare acolo o perioadă lungă de timp.

„Aceste joburi care au dispărut vor reveni doar parţial, cu salarii mai mici, fără beneficii, cu jumătate de normă”, a spus el. „Va exista şi mai multă nesiguranţă în privinţa locurilor de muncă, a veniturilor şi a salariilor.”

Predicțiile sunt valabile în cazul în care vom suferi un al doilea val de infectări și la nivel mondial vom ajunge la cinci milioane de cazuri. „Puteţi deschide magazinele, dar întrebarea este dacă oamenii vor reveni”, spune el. „Majoritatea centrelor comerciale din China sunt încă goale. Jumătate din zboruri au dispărut. Magazinele din Germania sunt deschise, dar cine vrea să meargă la cumpărături?”

Dr. Doom mai afirmă că globul se va împărți între SUA și China, iar multe ţări asiatice vor fi obligate să aleagă între cele două superputeri. „Fiecare dintre ei va spune restului lumii, fie sunteţi alături de noi, fie împotriva noastră”, conchide economistul.

Karla Fanea




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate