Dorul, „boala fără leac” în tradiția românească. Nu trece nici prin medici, nici prin vrăjitori și nici prin rugăciuni

La 13 mai este sărbătorită Ziua Internațională a Dorului.

Spre deosebire de alte națiuni, românii sunt singurii care pot exprima un amalgam de emoții printr-un singur cuvânt: DOR.

Dorul, „boala fără leac” în tradiția românească

„Dorul de ceva este precursor iubirii”, spune etnologul clujean Aurel Bodiu, în volumul Dorul fără obiect. Uneori, dorul este identic cu iubirea, dar cel mai adesea cauza care-l generează e mai cuprinzătoare decât cea a iubirii și atunci el consumă trupul, așa cum se consumă o lumânare, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.

„Foc la mine, foc la tine/ Mă mir ce pământ ne ține”, spun versurile populare care exprimă starea sau „boala inimii” de care suferă îndrăgostiții.

De multe ori, se spunea în lumea satului că „e boală fără de leac”, care nu trece nici prin medici, nici prin vrăjitori și nici prin rugăciuni.

„Mânce-te focu’ iubit/ Boală fără crezământ/ Că zaci boală pă picioare/ Nu știi spune ce te doare.”

Dorul, un amalgam de emoții

Dorul există oriunde, acolo unde ființa umană trăiește sau a trăit sentimente de nostalgie, de înstrăinare sau de iubire. În 13 mai 2015, România a sărbătorit pentru prima dată Ziua Dorului.

Oamenii pot exprima mai multe tipuri de dor, printre care: dorul provenit din atașament, dorul din cauze romantice și dorul de țară, arată specialiștii clujeni.

Dorul este definit în limba romînă ca o stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva, ca dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată sau ca o suferință pricinuită de dragostea pentru cineva.

Foto: Tineri din Orman, jud. Cluj, anul 1948 – de la stânga la dreapta: Pop Marioara, Orban Gavriș și sora lui, Orban Sabina/ Arhiva CJCPCT Cluj