Connect with us

EVENIMENT

Donald Trump, după întâlnirea cu Vladimir Putin în Alaska: „Avem șanse mari să ajungem la un acord”

Publicat


Donalt Trump și Vladimir Putin

Președintele SUA, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin, au avut o întrevedere „extrem de productivă” în Alaska, în cadrul căreia au discutat despre războiul din Ucraina și perspectivele unui acord de pace.

Donald Trump a declarat, la finalul întâlnirii, că discuțiile au fost „extrem de productive” și că s-au făcut „progrese semnificative”, însă nu s-a ajuns încă la un acord final.

Discuții despre Ucraina și reducerea pierderilor de vieți

„Nu există un acord până nu există un acord. Dar avem o șansă foarte bună să ajungem acolo”, a afirmat liderul de la Casa Albă, potrivit Mediafax.

Trump și Putin în Alaska

Trump a precizat că va informa conducerea NATO și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre rezultatele discuțiilor.

Potrivit lui Trump, subiectul central al întrevederii a fost conflictul din Ucraina și modalitățile de reducere a pierderilor de vieți omenești. Președintele american estimează că implementarea unor eventuale înțelegeri ar putea salva „mii de oameni pe săptămână”.

„Putin își dorește pacea la fel de mult ca mine”, a subliniat Trump, adăugând că eforturile diplomatice vor continua în perioada următoare.

Relații bilaterale și planuri pentru o nouă întâlnire

Trump a descris relația cu Putin ca fiind „fantastică”, deși a recunoscut că în trecut aceasta a fost afectată de ceea ce numește „farsa Rusia, Rusia, Rusia”, o acțiune „criminală” care ar fi îngreunat cooperarea.

Liderul american a lăudat echipa sa și reprezentanți ai mediului de afaceri din Rusia, prezenți la discuții, și a sugerat că următoarea întâlnire ar putea avea loc la Moscova.

Putin: O soluție necesită eliminarea cauzelor începerii conflictului

Putin, care nu a rostit cuvțntul război, a declarat că Rusia este „sincer interesată” de încheierea conflictului din Ucraina, dar o soluție durabilă necesită eliminarea cauzelor primare ale acestuia. Liderul de la Kremlin a apreciat implicarea personală a președintelui Donald Trump în eforturile de mediere și încercarea acestuia de a înțelege în profunzime esența și istoria problemei.

Întălnirea dintre președintele SUA șic el al Rusiei a durat aproximativ 3 ore.

Foto: The White House/Casa Albă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate