EDUCATIE
Doi candidați, ELIMINAȚI la Cluj de la BAC pentru că au încercat să copieze. Câți au RENUNȚAT să se mai prezinte la examen

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început miercuri cu proba scrisă la Limba și literatura română.
Doi candidați, care susțineau examenul la centrul de la Liceul Tehnologic Alexandru Borza din Cluj-Napoca, au fost eliminați.
Doi candidați, ELIMINAȚI la Cluj de la BAC pentru că au încercat să copieze. Câți au RENUNȚAT să se mai prezinte la examen
Potrivirt reprrezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj, la prima probăscrisă au fost prezenți 426 de candidați.
Un număr de 55 de candidați au absentat. Cei doi candidați eliminați pentru tentativă de fraudă nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
Potrivit IȘJ Cluj, pentru 371 de candidați, înscriși la această sesiune a examenului național de Bacalaureat, nota obținută la proba E.a), disciplina Limba și literatura română, este recunoscută din sesiunile anterioare.
Subiectele și baremele de corectare sunt publicate miercuri începând cu ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Calendarul examenului de BAC
Următoarele probe scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea august 2023, se vor desfășura conform calendarului aprobat:
- Joi, 17 august 2023, proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c).;
- Vineri,18 august 2023, proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d)
- Luni, 21 august 2023, proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b).
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 25 august 2023 (până la ora 12:00).
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierele centrelor de examen, sens în care candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (perioada 26-28 august 2023), vor fi comunicate marți, 29 august 2023.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă scrisă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului național de Bacalaureat este cel puțin 6.
Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE, pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2023_Ministerul Educației – 0800 801 100, I.Ș.J. Cluj – 0800 816 264, sesiunea august 2023.
Foto: Arhivă
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Redeschiderea pieței după minivacanța de Paște a fost de bun augur pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute.
Tendința s-ar putea menține și în zilele următoare, în condițiile în care se așteaptă o creștere a ofertei companiilor care se pregătesc să își achite taxele și impozitele la bugetul de stat, arată analistul economic Radu Georgescu.
Gramul de aur a crescut la peste 480 lei
Vedeta ultimelor săptămâni rămâne aurul, în urma creșterii cererii din partea investitorilor, care doresc să se protejeze față de politicile comerciale ale administrației Trump, care schimbă regulile jocului de la o zi la alta, arată economistul clujean. Uncia de aur a crescut la începutul săptămânii la 3.431 dolari, iar marți a atins un nou maxim istoric de 3.499,70 dolari/uncie, nivel care era anticipat de către analiști pentru partea a doua a anului.
În piața locală, prețul gramului de aur a urcat la un nou record de 480,8399 lei, mai mult cu peste 13,5 lei, față prețul stabilit înainte de minivacanța de Paște.
Evoluția a survenit în contextul intensificării ameninţărilor lansate de preşedintele Donald Trump la adresa independenţei Rezervei Federale şi al incertitudinilor generate de politicile comerciale agresive ale administraţiei sale.
Jerome Powell, președintele Fed, a avertizat recent că politicile tarifare ale Casei Albe pot încetini creşterea economică şi chiar stimula inflaţia, și a afirmat în privința dobânzilor, „pentru moment, suntem bine poziţionaţi să aşteptăm mai multă claritate înainte de a ajusta politica monetară”, mai arată economistul Radu Georgescu.
Cursul leului a scăzut
Cursul leului a scăzut marginal marți de la 4,9775 la 4,9774 lei, însă culoarul de tranzacționare s-a lărgit la 4,976 – 4,978 lei, față de 4,9775 – 4,978 lei, în precedentele ședințe.
Înainte cu câteva săptămâni de alegerile prezidențiale, susține Radu Georgescu, banca centrală continuă să monitorizeze cu atenția evoluțiile din piață, pentru a stopa eventualele mișcări speculative care ar putea să influențeze mediul social.
A crescut indicele ROBOR la trei luni
Creșterea cererii de lei, în contextul în care urmează plățile la bugetul de stat și cele salariale, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,89 la 5,90%.
În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,99% iar cel la 12 luni la 6,07%.
Dolarul s-a depreciat
Moneda americană s-a depreciat, la începutul acestei săptămâni, la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani față de un coș al principalelor valute, iar euro a atins un maxim de 1,1574 dolari. Marți, cotațiile s-au retras ușor, la 1,1473 – 1,1548 dolari, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,3756 la 4,3291 lei.
Dolarul este principala monedă de rezervă a băncilor centrale utilizată în tranzacțiile comerciale și de rezervă globală, a beneficiat de o cerere ridicată în ultimul deceniu, datorită performanţei superioare a activelor americane. Însă, arată Radu Georgescu, recentele dispute comerciale şi incertitudinile privind politica economică au dus la scăderea simultană a burselor şi obligaţiunilor americane, afectând negativ şi cursul dolarului.
Monedele elvețiană și britanică se depreciau la rândul lor față de cea europeană, iar cursul lor a scăzut la 5,3406 lei/franc, respectiv 5,7890 lei/liră sterlină.
Moneda poloneză se aprecia ușor la 4,2801 zloți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a depreciat la 409,24 forinți/euro.
Bitcoin se tranzacționa marți în culoarul 87.098 – 88.892 dolari, valori ușor mai ridicate față de cele de vinerea trecută. Ethereum se mișca între 1.546 – 1.638 dolari.

Primăvara aceasta poartă-te cu ce te prinde cel mai bine – zâmbetul pe buze – și accesorizează-l cu piese vestimentare din noile colecții pe care brandurile din Iulius Mall Cluj le-au pregătit.
Pentru un plus de inspirație, consultă catalogul online, unde fiecare element a fost ales cu grijă și având mereu în vedere ultimele tendințe. „Yes, it`s new”, și sezonul, și outfit-ul, și vibe-ul tău!
Accentele metalice și texturile lucioase par să fie vedetele sezonului, iar dacă în garderoba ta nu se regăsește nici o rochie de satin ori o pereche de cercei supradimensionați, brandurile din Iulius Mall Cluj te așteaptă cu oferte pe care nu le poți refuza.
Pentru zilele relaxante de primăvară, poți opta pentru reinterpretări moderne ale pieselor clasice, cum ar fi o jachetă din denim și un top cu croi lejer. Siluetele fluide și croielile asimetrice adaugă un strop de imprevizibil ținutelor tale și atrag toate privirile. Dacă ești în căutarea „acelei piese” speciale pentru garderoba ta, cu siguranță o vei găsi în Iulius Mall.
Sezonul acesta, încălțămintea retro revine și ocupă primele locuri în top-ul alegerilor, iar balerinii, modelele de loafers și sneakers vintage par să fie variantele câștigătoare. O tendință în plină ascensiune sunt gențile micro și cele sculpturale, care completează orice outfit și adaugă un plus de personalitate.
Consultă catalogul online pentru inspirație, vino în Iulius Mall Cluj și alege piesele de primăvară care se potrivesc cel mai bine stilului tău!
ADMINISTRAȚIE
Peste 2.200 de cereri într-o lună, la Cluj, pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate. Sunt gratuite

În perioada 20 martie – 20 aprilie 2025, în județul Cluj au fost depuse nu mai puțin de 2.219 cereri pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate, potrivit unei analize realizate de Consiliul Județean Cluj și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj.
Noua carte de identitate este gratuită și se eliberează începând cu vârsta de 14 ani.
Peste 2.200 de cereri într-o lună pentru eliberarea noilor cărți electronice de identitate
Începând cu 20 martie, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din județul Cluj, respectiv Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii și Florești au început preluarea fotografiilor, a amprentelor digitale și a documentelor necesare pentru emiterea noilor acte de identitate.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Cluj, distribuția cererilor pe localități este următoarea:
- Cluj-Napoca – 848
- DJEP Cluj – 579
- Dej – 184
- Turda – 184
- Câmpia Turzii – 153
- Florești – 128
- Gherla – 80
- Huedin – 63
Prima carte electronică de identitate în format actualizat din România a fost eliberată în 2 aprilie 2025, la sediul DJEP Cluj, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a chestorului de poliție Cătălin-Aurel Giulescu, director general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul MAI, și a conducerii DJEP Cluj.
Programările pentru obținerea unei cărți electronice de identitate se fac exclusiv online, prin platforma Ministerului Afacerilor Interne.
EVENIMENT
AVERTIZARE de vreme rea la Cluj. Sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice și grindină

O vertizare de tip nowcasting a fost emisă de meteorologi pentru Cluj-Napoca, dar și alte localități din județ.
Avertizarea Cod Galben este valabilă marți, 22 aprilie, până la ora 21.30.
AVERTIZARE de vreme rea la Cluj
Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 15 – 25 litri pe metru pătrat, descărcări electrice, și, izolat, grindină de mici dimensiuni.
Codul Galben este valabil pentru Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Huedin, Aghireșu, Baciu, Apahida, Gilău, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Săvădisla, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonțida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Căpușu Mare, Mociu, Sic, Chinteni, Gârbău, Călărași, Cămărașu, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Cătina, Țaga, Suatu, Petreștii de Jos, Borșa, Bobâlna, Panticeu, Cornești, Așchileu, Dăbâca, Geaca, Vultureni, Recea-Cristur, Izvoru Crișului, Săndulești, Ciurila, Tureni, Aluniș, Pălatca, Aiton, Buza și Ploscoș.