Connect with us

EVENIMENT

Directorul Aeroportului Cluj, la o reuniune la Bruxelles. Recuperarea traficului de pasageri, îngreunată de război

Publicat


poza sedinta board aci clj 19.10.2022

Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, Davis Ciceo, în calitate de membru al consiliului de conducere al ACI Europe, a participat la cea de-a 133-a ședință de Board ACI Europe, care a avut loc la Bruxelles în data de 19 octombrie 2022. 

Consiliul de conducere al ACI Europe reunește 26 de membri, iar aceștia desfășoară activități de elaborare a politicilor privind dezvoltarea și progresul industriei aviatice la nivel european, reprezentând interesele a peste 500 de aeroporturi membre.

Agenda dezbaterilor care au avut loc în cadrul celei de-a 133-a ședințe a Board-ului ACI Europe, s-a concentrat asupra problemelor legate de efectele pandemiei asupra activității aeroporturilor și situația geopolitică existentă printr-o perspectivă mai amplă care a inclus aspectele legate de recuperarea traficului aerian, problemele cu criza de personal și perturbațiile operaționale care au fost înregistrate pe parcursul sezonului de vară al anului 2022.

În cadrul dezbaterilor a fost evidențiat faptul că, gradul de recuperare a traficului de pasageri pentru aeroporturile europene este îngreunat de impactul situației geopolitice actuale (război,  politică energetică și inflație), iar efectele acesteia asupra activității aeroporturilor vor fi inevitabile în contextul unei recesiuni care se profilează.

În ceea ce privește situația epidemiologică și condițiile de călătorie impuse pasagerilor, a fost dezbătută situația actuală care reflectă în acest moment un risc scăzut, însă este necesară prudență în contextul în care Uniunea Europeană va propune statelor un regim actualizat de recomandări de călătorie în cazul schimbării acestui scenariu.

Zero emisii de carbon

Având în vedere asumarea de către ACI Europe a angajamentului de a reduce la zero emisiile de carbon până cel târziu în 2050, în cadrul ședinței de board de la Bruxelles au fost discutate și aspecte privind sustenabilitatea în contextul riscurilor climatice existente, și a programului „Fit for 55” adoptat de către Comisia Europeană privind adaptarea legislației existente privind clima și energia iar pachetul face parte din Pactul ecologic european, care urmărește să pună UE ferm pe calea către neutralitatea climatică până în 2050.

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a obținut certificarea Airport Carbon Acreditation, Nivel 1- Cartografiere, din partea ACI EUROPE la sfârșitul anului 2021, iar pe parcursul anului 2022 s-a alăturat aeroporturilor din Europa care au semnat în număr record „Declarația de la Toulouse”, întărind angajamentul industriei aviatice pentru un viitor în care emisiile de carbon vor fi reduse la zero.

Printre alte puncte pe agenda discuțiilor s-au evidențiat dezbateri și planificări privind tarifele de aeroport și competiția dintre aeroporturi, precum și discuții pe tema implementării viitoare a Sistemului informatic de intrare/ieșire în spațiul Schengen (EES).

2 milioane de pasageri la Cluj

David Ciceo a prezentat în cadrul ședinței de Board situația traficului din România și în particular creșterea importantă de trafic pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj care a depășit recent pragul de 2 milioane de pasageri în anul 2022 ca urmare a gestionării cu succes a activității în perioada crizei cauzate de epidemia COVID-19.

În opinia sa, prin măsurile de reconvertire a personalului în perioada pandemiei și de susținere a partenerilor operaționali, Aeroportul Internațional Cluj a reușit să își păstreze personalul specializat evitând astfel problemele întâlnite de alte aeroporturi din Europa, în special în vara acestui an.

Despre ACI Europe

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din aproximativ 50 de țări, iar membri acesteia sunt responsabili pentru  peste 90% din toate zborurile comerciale din Europa. Transportul aerian oferă 13,5 milioane de locuri de muncă și generează 886 de miliarde de euro pentru economia europeană (4,4% din PIB). În iunie 2019, membrii ACI Europe și-au asumat obligația de a atinge neutralitatea carbonului până în 2050. Sediul ACI Europe este la Bruxelles, de unde coordonează managementul și întreținerea industriei aeroportuare europene și menține legături strânse cu alte regiuni ACI din întreaga lume.

 

 

 

 

Biroul de presă



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

La Cluj se dă cea mai puțină ȘPAGĂ comparativ cu alte spitale din țară

Publicat

De

Clujul medical se poate lăuda și la capitolul integritate. Cea mai nouă Hartă a Șpăgii arată că în unitățile medicale din Cluj, actul medical este mai puțin condiționat ca în alte județe din țară.

Bucureștiul nu a prins top trei, dar este sub media națională a șpăgii.

La Cluj se dă cea mai puțină ȘPAGĂ comparativ cu alte spitale din țară

A apărut Harta Șpăgii pentru luna decembrie 2024, realizată de platforma graphs.ro. Conform acesteia, județul Cluj a înregistrat cea mai mică rată din țară privind solicitarea de mită de către personalul medical.

Astfel, în spitalele din Cluj, procentul solicitărilor de bani sau alte tipuri de recompensații din partea personalului medical este de 2,39%.

Clujul este urmat de județele Satu Mare, cu un procent de 3.31%, Timiș, cu un procent de 3.36%, Iași – 3.38% și Bihor, cu un procent de 3.44%. Cel mai rău în Harta Șpăgii din spitale stau județele Călărași cu 11.61%, Harghita, cu 10.32%, Olt, cu 8.81%, Ialomița, cu 8,74% și Covasna cu 8.56%.

Conform datelor graphs.ro, Bucureștiul se situeaza la 3.77%, iar media naționala la 4.21%.

Foto: pixabay.com

Citește mai departe

ECONOMIE

Construcții Erbașu poate începe lucrările pe „lotul Bechtel” Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania

Publicat

Construcții Erbașu a primit „undă verde” pentru construcția lotului Suplacu de Barcău – Chiribiș, abandonat în urmă cu mai bine de un deceniu de constructorul american Bechtel.

După ani întregi de licitații anulate și întârzieri, CNAIR a dat „undă verde” firmei de construcții Erbașu pentru începerea lucrărilor la lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km) din Autostrada Transilvania (A3), scrie Economica.net.

Lucrările, realizate aproape pe jumătate de către constructorul american Bechtel, pot începe din data de 20 ianuarie, potrivit ordinului de începere a lucrărilor.

Proiectul fusese abandonat în 2013, când ministrul de atunci Dan Șova a decis rezilierea contractului cu Bechtel. Tronsonul fusese construit aproape 50%, inclusiv o mare parte din celebrul viaduct de 1,8 km de la Suplacu de Barcău peste lacul de acumulare cu același nume.

Doi ani pentru finalizarea lucrărilor

Contractul pentru finalizarea construcției celor 26,35 km prevedea 24 de luni: 6 luni proiectare și 18 luni execuție lucrări. Contractul în valoare de 884,12 milioane de lei a fost semnat în noiembrie 2023 cu antreprenorul Construcții Erbașu, acesta fiind primul contract de autostradă pe care l-a câștigat.

Pe traseul secțiunii de autostradă Suplacu de Barcău – Chiribiș vor fi construite opt poduri, opt pasaje și trei viaducte.

Sursa foto: Facebook/ Cristian Pistol

Citește mai departe

EVENIMENT

Marcel Ciolacu: Pensiile mici și medii, indexate în luna septembrie, dacă va permite bugetul

Publicat

De

Marcel Ciolacu despre indexarea pensiilor

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat marți că o indexare a pensiilor mici și medii ar putea fi făcută în luna septembrie a acestui an.

Analiza privind indexarea se va face, însă, la prima rectificare bugetară din 2025.

Marcel Ciolacu: Pensiile mici și medii, indexate în luna septembrie, dacă va permite bugetul

Marcel Ciolacu a vorbit miercuri despre indexarea pensiilor în acest an, inghețată deocamdată din cauza dificultăților economice, prin Oardonanța trenuleț.

Premierul a declarat, într-o conferință de presă la Ministerul de Finanțe, că o indexare a pensiilor în luna septembrie va fi analizată la prima rectificare bugetară.

”Am stabilit, la fel cum am promis înainte de votul din Parlament, că vom veni la pensiile mici și medii la începutul acestui an cu o suplimentare și cu o majorare pe tip one-off până vom vedea execuția bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate… dacă statul român și bugetul de stat își permite indexarea din luna septembrie”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a mai spus că este important ca investițiile prevăzute, în spcial în PNRR, unde există cofinanțări foarte mari, să nu fie afectate.

În același timp, Marcel Ciolacu a precizat că Guvernul va acorda, în continuare, și ajutoare de stat.

Pensiile trebuiau indexate la început de an, cu rata inflației.

Citește mai departe

CULTURA

Sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii, atrași în 2024 de muzeele Consiliului Județean Cluj

Publicat

Peste 200.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor subordonate Consiliului Județean Cluj, în anul 2024, acestea fiind printre atracțiile principale atât pentru publicul clujean, cât și pentru turiști.

Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost, și în anul precedent, una dintre principalele atracții din județ, acestuia trecându-i pragul nu mai puțin de 102.677 de vizitatori.

Parcul Etnografic, cel mai atractiv din județ

Dintre aceștia, 72.115 au fost atrași de secția în aer liber a muzeului, respectiv Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Hoia, restul de 30.562 fiind interesați de exponatele și evenimentele găzduite la sediul central al instituției, Palatul Reduta.

Numărul crescut al vizitatorilor din Parcul Etnografic s-a datorat și unor evenimente care atrag an de an un public numeros, dintre care amintim Jazz în the Park, Iarmaroc la Sat, Zilele Culturale Maghiare, și altele, organizate în acest cadru natural deosebit.

Muzeul de Artă, 72 de expoziții temporare în 2024

Muzeul de Artă Cluj-Napoca a rămas, și în anul 2024, un alt obiectiv turistic preferat de vizitatori, atrăgând prin expozițiile și manifestările culturale organizate la sediu 88.420 de persoane.

În decursul anului 2024, pe lângă expozițiile permanente, Muzeul de Artă Cluj-Napoca a realizat 72 de expoziții temporare la sediul instituției. De asemenea, lucrări din patrimoniul instituției au fost prezentate în expoziții de anvergură din țară, și nu numai.

Nu în ultimul rând, Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea a fost vizitat de 19.457 de persoane, valoare în ușoară creștere comparativ cu cea din 2023, când au fost înregistrați 18.723 de vizitatori. Și în anul recent încheiat s-a menținut tendința vizitării instituției preponderent de către elevi ai școlilor generale.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate