ACTUALITATE
Deversarea controlată din Someș, dispută în Consiliul Județean Cluj. Nu ar fi fost poluare
Deversarea controlată din râul Someș, realizată la cererea Companiei de Apă Someș, a ajuns subiect de discuție și în Consiliul Județean Cluj, instituțiile publice fiind acuzate că au încercat să mascheze o poluare.
La solicitarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, directorul general al Companiei de Apă Someș SA, Călin Neamțu, a fost prezent la ședința de plen organizată joi și a răspuns întrebărilor consilierului USR-PLUS Elena Muscă pe această temă.
Potrivit lui Călin Neamțu, deversarea controlată din zona străzii Tractoriștilor nu ar fi afectat calitatea apei Someșului Mic,
”Această soluție se aplică din 1973, o dată la zece ani tronsonul se curăță de către oameni. Din neferirice această soluție se face încă manual”, a spus directorul Companiei de Apă Someș.
Drept soluție de viitor, acesta va propune includerea în bugetul de investiții pe anul 2021 a unui proiect de realizare a unei linii suplimentare pentru canalul colector.
Cu privire la impactul asupra mediului, Călin Neamțu a spus că a fost ”aproape egal de zero”, fiind monitorizată o distanță de 100 de metri față de locul de deversare.
Consilierul județean Călin Cosma (PMP), soțul angajatei cu atribuții de director care a făcut publice imaginile deversării, a intervenit la rândul său și a sugerat că aprobările pentru acea acțiune au fost primite din partea unor persoane fără studii de specialitate.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






