EVENIMENT
DESPĂRȚIRE iminentă la „U” Cluj: Ovidiu Popescu nu mai intră în vederile lui Neluțu Sabău
Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a decis să nu conteze pe serviciile mijlocașului Ovidiu Popescu, în vârstă de 31 de ani. Tehnicianul nu a fost mulțumit de evoluțiile jucătorului, astfel că acesta nu va face parte din lotul pentru următorul sezon, scrie Golazo.
Popescu a venit la „U” Cluj în vara anului trecut, liber de contract și a fost adus cu un salariu considerabil, 150.000 de euro pe sezon.
DESPĂRȚIRE iminentă la „U” Cluj: Ovidiu Popescu nu mai intră în vederile lui Neluțu Sabău
În sezonul 2024-2025, mijlocașul a bifat 19 partide și a marcat un gol pentru „șepcile roșii”.
Înainte de transferul la Cluj, Ovidiu Popescu a evoluat timp de opt sezoane la FCSB, între 2016 și 2024, unde a fost unul dintre jucătorii importanți ai echipei.
În această perioadă, a adunat 248 de meciuri, a înscris 6 goluri și a oferit 13 pase decisive, contribuind la cucerirea Cupei României și a unui titlu.
Cota lui Ovidiu Popescu pe Transfermarkt este de 750.000 de euro.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






