Connect with us

EVENIMENT

Deputatul Viorel Băltărețu: Podul peste Arieș, în avans față de grafic. Când suntem cu ochii pe proiectele publice, prind viteză

Publicat


Deputatul USRPLUS Cluj Viorel Băltărețu a anunțat că în întâlnirea de joi cu reprezentanții DRDP Cluj și ARL a aflat că, în acest moment, lucrările la podul peste Arieș din Turda au un avans de 6% față de graficul oficial. 

La 1 iulie, exista o întârziere de 2%, dar lucrările realizate în aceste săptămâni s-au derulat în ritm alert.

”Ca atare, cu un optimism rezervat, putem spune că există posibilitatea deschiderii podului înainte de termenul inițial asumat de 22 decembrie 2021.

Pentru că primesc multe mesaje de la cetățenii și reprezentanții companiilor ce sunt afectați de ocolul pe care trebuie să-l facă,  40 de km, am reluat, și în această întâlnire, subiectul soluțiilor tehnice alternative, care să accelereze lucrările.

Am obținut promisiunea ARL ca, în 22 iulie, să ne pună la dispoziție un grafic actualizat pentru urgentarea lucrărilor și costurile suplimentare pe care le presupune”, a spus Băltărețu.

Cu ochii pe proiecte

De asemenea, ARL va prezenta un raport cost-beneficii pentru cetățenii și companiile ce pierd în prezent timp și bani din cauză că sunt nevoiți să aleagă rutele de deviere.

”Noul director al DRDP Cluj, Alex Petcovici, va analiza împreună cu departamentele juridic și economic noile condiții financiare pe care le-ar presupune soluțiile tehnice noi.

Așadar, următoarele săptămâni sunt foarte importante pentru accelerarea ritmului lucrărilor la podul din Turda.

Vă țin la curent și vă rămân la dispoziție. Așa cum spuneam, e important să rămânem cu toții vigilenți când vine vorba de proiecte publice ce ne afectează calitatea vieții!”, a conchis deputatul clujean.

Lucrările de reabilitare la podul peste Arieș au început în 22 martie.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate