Connect with us

EVENIMENT

De azi, 25 octombrie, intră în vigoare noile RESTRICȚII

Publicat


De azi, 25 octombrie, vor intra în vigoare noile restricții aprobate de CNSU. Iată câteva măsuri ce vor deveni operaționale:

Certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în instituții, dar și la malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00.

Nunțile, botezurile, mesele festive vor fi interzise.

Magazinele, restaurantele, mallurile, sălile de fitness, cinematografele, sălile de spectacole se vor închide la ora 21.00.

Masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice și private.

Va fi interzisă circulația persoanelor în afara gospodăriei noaptea, între orele 22.00 – 5.00, în toată țara, indiferent de rata de incidență din localitate, pentru o perioadă de 30 zile. Măsura nu se va aplica celor care sunt vaccinați sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Testele negative nu sunt luate în considerare. De asemenea, vor fi excepții pentru cei care merg la serviciu, au o urgență medicală și alte câteva motive întemeiate.

Documentul complet:

H O T Ă R Â R E

nr. 91 din 22.10.2021

privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 20.10.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, precum și propunerile formulate în cadrul ședinței de lucru organizate în data de 20.10.2021 la nivelul Președinției României,

luând în considerare creșterea exponențială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care a determinat supraaglomerarea unităților sanitare și în special a unităților de primiri urgențe și secțiilor de terapie intensivă cu pacienți ce au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv,

ținând cont de măsurile deja întreprinse la nivel național pentru relocarea stocurilor de echipamente din dotarea Companiei Naționale UNIFARM S.A. în cadrul stocurilor de urgență și distribuirea lor către unitățile sanitare, limitarea internărilor și intervențiilor medicale ce nu reprezintă urgențe de sănătate și transformarea unor unități sanitare în spitale dedicate tratamentului bolnavilor de COVID-19,

în considerarea demersurilor privind solicitarea de asistență internațională prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în vederea asigurării medicației și materialelor necesare pentru tratarea pacienților cu forme critice și severe de COVID-19, referitoare la transferul, pe baza acordului bilateral, a unor pacienți infectați în spitale din Ungaria, precum și la utilizarea de echipe medicale internaționale în cadrul unităților sanitare cu deficit de personal,

raportat la necesitatea menținerii condițiilor socio – economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 17, art. 38 alin. 1^5, art. 43 alin. (1), art. 44 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

(1) Se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22,00-05,00, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, cu următoarele excepții:
deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hârtie sau în format electronic, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea, prezentat în limba țării respective și în limba engleză sau prezentat în limba română.

(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) lit. b), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

(4) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) lit. c)-e), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, motivul deplasării, data completării și semnătura.

(1) Se propune interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile, în intervalul orar 21,00-05,00. Între orele 21,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică și activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:

instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;
săli de sport și/sau fitness;
jocuri de noroc;
piscine interioare;
locuri de joacă pentru copii;
săli de jocuri;
târguri, bâlciuri, talciocuri.
(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, etc., în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00.

(4) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, prevăzuți la alin. (1), cu excepția celor prevăzuți la alin. (3), se desfășoară până la capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00.

(5) Organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la alin. (2) este permisă, în intervalul orar 05,00-21,00, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), (2), (3) și (4), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

(1) Se propune interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci.
(2) Se propune interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, a organizării și desfășurării evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire, workshop-urilor și conferințelor, precum și a concertelor și spectacolelor organizate în alte spații deschise sau închise cu excepția celor special destinate care aparțin instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

(3) Se propune ca, pentru o perioadă de 30 zile, competițiile sportive să poată fi organizate și desfășurate pe teritoriul României fără participarea spectatorilor.

(4) Se propune ca, pentru o perioadă de 30 zile, mitingurile și demonstrațiile să poată fi organizate cu participarea a cel mult 100 de persoane și doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(5) Se propune ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană și purtarea măștii de protecție.

(6) Se propune ca activitățile recreative și sportive să poată fi desfășurate în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

(1) Se propune ca accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile pentru care se propun măsurile din prezenta hotărâre, precum și accesul în cadrul centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) De la obligația prevăzută la alin. (1) referitoare la accesul controlat sunt exceptate activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile.

(3) Obligația de vaccinarea sau trecere prin boală impusă pentru participarea la activitățile și evenimentele prevăzute la art. 3 sau pentru acces în incinta centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, nu se aplică copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani dacă sunt însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală.

(1) Se propune ca angajatorii din sistemul privat, autoritățile şi instituțiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanțare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale şi societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială să organizeze programul de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite această modalitate de desfășurare a muncii.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se propune ca în situația în care nu se poate desfășura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, aceasta să se organizeze și desfășoare în schimburi, cu respectarea strică a măsurilor de protecție sanitară.

(3) În cazul în care angajatorii nu pot organiza activitatea în condițiile alin. (1) sau (2) se propune intensificarea verificărilor privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului SARS-CoV-2.

(1) Se propune ca accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării, cu obligația de a verifica la intrarea în locație, prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19 care va fi scanat de personalul propriu, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, prezentat în limba țării respective și în limba engleză sau în limba română.
(2) Se propune ca prevederile alin. (1) să se aplice și pentru operatorii economici care funcționează în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan.

(3) Instituțiile publice și operatorii economici prevăzuți la alin. (1), vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (certificat de deces, certificat de naștere, etc.) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

(4) Se propune reglementarea accesului angajaților în toate sediile instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorii economici cu capital public, precum și în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, prin limitarea acestuia doar la persoanele care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării.

(5) Obligația de vaccinarea sau trecere prin boală impusă pentru permiterea accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, sau în clădirile de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan, nu se aplică copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani dacă sunt însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală.

(1) Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.
(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.
(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(1) Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
(2) Se exceptează de la măsura prevăzută la alin. (1), următoarele categorii de persoane:

copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
persoanele care sunt singure în birou;
prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.
Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎȚU



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Finanțatorul CFR Cluj, Neluțu Varga, și liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, primiți de Papa Francisc la Vatican

Publicat

Papa

Finanțatorul echipei de fotbal CFR Cluj, Neluţu Varga, și președintele PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, au fost primiți, sâmbătă, în cadrul unor audiențe private, de către Papa Francisc la Palatul Apostolic din Vatican. 

Potrivit Fanatik, Varga a fost alături însoțit de agentul Pietro Chiodi și i-a dăruit și un cadou Papei.

De asemenea, și Avram Gal a fost primit într-o audiență privată de către Suveranul Pontif, acesta spunând că a trăit” o zi încărcată de spiritualitate și credință”.

”Cu smerenie, am avut parte de o întrevedere cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, a cărui binecuvântare asupra țării noastre o voi purta în suflet în toți anii ce vor urma”, a spus Gal.

Papa Francisc ține, de regulă, sâmbăta, audiențe private sau comune la Vatican, iar la acestea pot participa și persoane care nu sunt de religie catolică.

De-a lungul anilor, mai mulți demnitari români, printre care foștii premieri Victor Ponta și Viorica Dăncilă, dar și politicieni precum George Simion, au fost primiți de Papa Francisc în audiențe private.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

DNA verifică listele de candidați pentru alegerile europarlamentare ale Partidului S.O.S. România

Publicat

DNA

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a primit o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie.

Totodată, AEP arată că documentele solicitate urmează să fie depuse, neavând loc nicio percheziţie la sediul Biroului Electoral Central sau la sediul Autorităţii Electorale Permanente.

”Având în vedere informaţiile eronate apărute în spaţiul public şi pentru corecta informare a opiniei publice, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face următoarele precizări: Ca urmare a încetării activităţii Biroului Electoral Central pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, întreaga arhivă de documente a fost arhivată la Autoritatea Electorală Permanentă.

Menţionăm că vineri, 13 decembrie 2024, a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din data de 09.06.2024.

Mai arătăm că documentele solicitate urmează să fie depuse în cursul zilei de vineri, 13 decembrie 2024, neavând loc nicio percheziţie la sediul Biroului Electoral Central sau la sediul Autorităţii Electorale Permanente”, precizează AEP, într-un comunicat, citat de Agerpres.

După alegerile europarlamentare, SOS România a trimis în Parlamentul European de la Bruxelles doi candidați, Diana Șoșoacă și Luis Lazarus.

Citește mai departe

CULTURA

A 30-a ediție a Colindului Iancului la Cluj-Napoca. Spectacol cu artiști populari renumiți la Cinema-Teatru Florin Piersic

Publicat

colind iancului

Colindul Iancului, manifestare care încheie marcarea bicentenarului Avram Iancu la Cluj-Napoca, are loc duminică începând cu ora 12 la Monumentul Memorandiștilor, apoi în Piața Avram Iancu și se va încheia la ora 13 cu un spectacol la Cinema Teatru Florin Piersic.

Vor urca pe scenă artiști populari renumiți precum Sava Negrean Brudașcu și ceata de colindători sălăjeni, Mariana Morcan, Corindătorii Clujului, ansamblurile folclorice Dor Transilvan, Rapsodia Someșană și Rapsodia Clujeană, precum și colindători din Maramureș, Bihor, Alba,  Satu Mare și Mureș.

Intrarea la cea de-a 30-a ediție a Colindului Iancului este liberă.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Incendiul de pe str. Sighișoarei, lichidat de pompierii clujeni. O persoană, transportată la spital

Publicat

De

incendiul

Pompierii anunță că incendiul de pe strada Sighișoarei din Cluj-Napoca, izbucnit sâmbătă dimineață în urma unei explozii, a fost localizat și lichidat de pompieri.

”Incendiul s-a manifestat la două case și o anexă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Un bărbat care prezenta arsuri a fost transportat la spital. De asemenea, o femeie care a suferit un atac de panică a refuzat în cele din urmă transportul la spital.

Incendiul este lichidat, se înlătură efectele negative ale acestuia.”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Cercetările continuă în acest caz pentru a stabili circumstanțele producerii exploziei și a incendiului.

UPDATE. Cauza exploziei

”Intervenția s-a finalizat, autospecialele revin la bază. Cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unei defecțiuni la o butelie, în momentul în care s-a aprins focul.

Au fost afectate o bucătărie de vară în totalitate, acoperișul a două case și o anexă gospodărească pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați. Pe parcursul intervenției, pompierii au evacuat din incendiu două butelii și o canistră cu combustibil.

De asemenea, pompierii au reușit să protejeze alte două case situate în vecinătate”, au subliniat cei de la ISU.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax