Connect with us

EDUCATIE

David vs. TikTok: În loc să fie atenți la cursuri, elevii sunt preocupați să adune VIZUALIZĂRI și aprecieri pe TikTok

Publicat


Atacuri de spoofing

În loc să fie atenți la cursuri, elevii sunt preocupați să adune vizualizări și aprecieri pe TikTok, iar profesorii asistă resemnați la acest scenariu. Ministrul Educației, Daniel David, spune că aceste situații sunt „de neacceptat” și va verifica de ce nu se face uz de reglementările existente.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi dimineața la Antena 3 CNN că va verifica de ce nu se utilizează reglementările existente privind folosirea telefoanelor mobile în școli.

Daniel David, mesaj pentru elevi

David vs. TikTok: În loc să fie atenți la cursuri, elevii sunt preocupați să adune VIZUALIZĂRI și aprecieri pe TikTok

„E efectiv de neacceptat într-o școală. Există mecanisme și m-aș bucura foarte mult dacă inspectoratele și școlile și-ar lua în serios misiunea. Se pot face regulamente la nivelul școlilor. Este vorba de modul în care aplicăm apoi aceste regulamente la nivelul clasei. Nu văd, de exemplu, de ce nu se poate stabili în regulament faptul că toate telefoanele mobile sau orice altă formă de comunicare la începutul clasei se lasă pur și simplu la intrare sau într-un dulap și se pot folosi după ore”, a declarat Daniel David.

Ministrul a spus că acest lucru ar trebui făcut în fiecare școală și că foarte mult contează managementul directorilor de școală.

Ministerul trebuie să reglementeze în ce dulap trebuie să se pună telefoanele?”, a întrebat retoric ministrul, care s-a declarat „tot mai trist” de ce vede în sistem.

„Mai mulți profesori s-au plâns că elevii nu sunt atenți la ore”

„În mai voi prezenta diagnosticul foarte realist. Este de neacceptat faptul că lumea se așteaptă ca ministerul să reglementeze în ce dulap să pui telefoanele când intri în sala de clasă, dar dacă trebuie să o facem, o s-o facem centralizat. Toate recomandările pe care le-am dat sunt recomandări privind modul în care se desfășoară clasa, să nu fie activități care interferează cu activitatea de predare.

Toate aceste lucruri există, doar că nu scrie că modul de interferență se cheamă telefon. Putea fi orice. Simplul fapt că nu-și fac treaba cei care trebuie să și-o facă mă face pe mine să vin cu reglementări, din nou centrale, dar în paralel voi și verifica de ce nu se utilizează reglementările pe care le avem în acest moment”, a spus ministrul Educației.

Reacția lui Daniel David a venit după ce mai mulți profesori s-au plâns că elevii nu sunt atenți la ore, pentru că sunt preocupați de aplicațiile de pe telefoanele mobile, în special de TikTok.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Adrian Năstase: „Contractul cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania a fost o chestie deșteaptă, pe care a omorât-o Băsescu”

Publicat

Fostul premier Adrian Năstase a declarat că proiectul autostrăzii Transilvania, semnat cu compania americană Bechtel în 2003, a fost „o chestie deșteaptă”, dar care a fost „omorâtă” de Traian Băsescu.

Fostul prim-ministru PSD Adrian Năstase este de părere că sistarea lucrărilor în 2005 a fost o decizie greșită care a dus la întârzierea finalizării autostrăzii cu decenii, a arătat acesta, recent, pentru EVZ.ro.

„A fost o chestie deșteaptă, pe care a omorât-o Băsescu, din păcate. Nici măcar nu a fost presiunea americană. Americanii erau interesați, cum sunt și acum, în chestiunii legate de armament. Nu au nicio treabă cu celelalte povești, sunt și departe, contactele sunt dificile, businessul e dificil, bursele sunt diferite. Eu am văzut autostrada făcută de Bechtel în Croația. Incredibilă. Și am spus: hai să îi legăm pe americani mai bine de noi printr-un proiect economic. Ideea a fost a mea. I-am convins să vină, am reușit să facem un contract care era foarte bun, dar după ce l-am terminat, după ce a încheiat, și practic, în 2007, autostrada trebuia să fie gata. Am deschis povestea asta și cu Boc, la Cluj, ei erau interesați. UMDR-ul era interesat, erau ungurii, care construiseră deja legătura pe zona lor”, a explicat Năstase.

Proiectul ar fi fost blocat intenționat de Băsescu

Fostul premier susține că lucrările au fost blocate intenționat de administrația Băsescu, sub pretextul unei investigații privind presupuse fapte de corupție.

„În 2005, imediat după alegeri, Băsescu a spus: Oprim toată lucrarea, pentru că trebuie să vedem ce mită au dat americanii Guvernului Năstase și lui Năstase. Practic, un an și jumătate, șantierele au fost blocate cu echipamentele pe care băieții aceștia le aduseseră din Turcia, din Bulgaria, după care s-au supărat și au spus: poate sunteți ocupați, poate vă deranjăm. Au venit, au cerut să facă ai noștri planurile pentru autostradă, au dat peste cap prețurile, au înnebunit toată povestea asta”, a adăugat fostul premier.

Autostrada Transilvania, un proiect încă neterminat

La peste 20 de ani de la startul lucrărilor, Autostrada Transilvania este departe de a fi terminată și ar putea să fie complet funcțională abia în 2032. Traseul inițial de 415 kilometri a fost redus însă la doar 275 de kilometri.

Recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că va semna, până la finalul lunii aprilie, contractul pentru lotul Meseș (41 km), cu termen de finalizare de șase ani și jumătate. Acesta este cel mai scump tronson din întreaga autostradă, cu o valoare estimată de 1,34 miliarde de euro fără TVA.

„E un proiect de care și-au bătut joc”

Potrivit fostului prim-ministru PSD, costurile au explodat din cauza deciziilor administrative proaste luate de guvernele care au urmat.

„Și acum se chinuie să finalizeze această autostradă, care este importantă, dar costă de nu știu câte ori mai mult. E un proiect de care și-au bătut joc”, a criticat Năstase.

Năstase a mai adăugat că documente din WikiLeaks arată că inclusiv ambasadorul SUA la București a fost interesat de soarta contractului în perioada de după stoparea lucrărilor: „În WikiLeaks sunt niște declarații ale ambasadorului american care s-a dus la Berceanu să întrebe de ce nu dau drumul la proiect, de ce nu plătesc lucrările care se făcuseră și așa mai departe. Trebuie să vezi discuția pe care o relatează ambasadorul american”, a mai spus el.

Suspiciuni de luare de mită

Fostul premier a mai dezvăluit că a fost nevoit să intervină pentru a clarifica suspiciunile de corupție asociate proiectului Bechtel.

„Pentru că tot persista ideea că Bechtel mi-a dat mită, la un moment dat, i-am scris directorului de la Bechtel și am spus următorul lucru: dacă nu dați o dezmințire că nu ați dat bani în România pentru proiectul acesta, îi voi scrie procurorului general al Statelor Unite, pe care îl cunosc să vă ancheteze pentru că înseamnă că voi acceptați tacit că ați dat șpagă în România, or lucrul acesta în Statele Unite, la vremea aceea, se pedepsea. Acum înțeleg că sunt mai relaxați”, a afirmat acesta.

Autostrada Transilvania rămâne una dintre cele mai mari promisiuni neonorate din infrastructura României. Proiectul care trebuia finalizat în urmă cu peste două decenii s-a transformat într-o epopee a amânărilor, blocajelor și costurilor uriașe.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Incendiu de vegetație în zona lacurilor de la Mărtinești. Flăcările s-au întins pe circa 25 de hectare

Publicat

Un incendiu de vegetație a izbucnit sâmbătă seara, 22 martie, în localitatea Mărtinești, județul Cluj. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere aparținând Detașamentului de Pompieri Turda.

La fața locului au intervenit două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Turda cu autospeciale de stingere.

Flăcările s-au extins rapid, cuprinzând aproximativ 25 de hectare de teren, potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj. Din fericire, intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea incendiului către zone locuite, neexistând pericol pentru case.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, evitând astfel pagube suplimentare.

Update

„Pompierii turdeni au finalizat o intervenție amplă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe raza localității Mărtinești. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 25 de hectare, iar prin intervenția promptă a forțelor noastre s-a reușit localizarea incendiului. Astfel, au fost protejate trei case de locuit, una dintre ele având peste 200 de metri pătrați. În schimb, misiunea a fost dificilă, deoarece focul a cuprins cu repeziciune atât vegetație uscată, cât și trestie și stufăriș. Solicitarea a venit la ora 18.36, astfel că la fața au fost trimise două echipaje”, a adăugat ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Mașină răsturnată în șanț la Izvoru Crișului, pe DN1 Cluj-Oradea. Doi adulți și o minoră, evaluați de paramedici

Publicat

O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile, la Izvoru Crișului, județul Cluj. Doi adulți și o minoră de 10 ani sunt consultați de paramedicii SMURD.

Pompierii din Huedin intervin sâmbătă seară la un accident petrecut pe raza localității Izvoru Crișului. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Izvoru Crișului. În accident a fost implicat un autoturism, găsit de către forțele noastre răsturnat în afara părții carosabile. Nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat și o femeie de aproximativ 50 de ani, alături de o minoră de 10 ani, sunt evaluați de către paramedicii SMURD. Toate persoanele sunt conștiente și cooperante”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca, victorioasă în fața Corona Brașov, scor 96-84, pe BT Arena

Publicat

U-Banca Transilvania și-a continuat parcursul solid în Liga Națională, reușind o nouă victorie pe teren propriu. Clujenii au învins sâmbătă, 22 martie, formația CSM Corona Brașov cu scorul de 96-84, într-o partidă disputată la BT Arena, de la ora 18.

Echipa antrenată de Mihai Silvășan a început meciul mai greu, fiind condusă după primul sfert cu 16-25. Totuși, alb-negrii au revenit puternic în al doilea sfert, intrând la pauză cu un avantaj de 48-37.

Diferența a crescut și mai mult în sfertul al treilea, când U-BT a dominat clar jocul și a ajuns la 74-57. Deși Corona Brașov a încercat să recupereze în ultimul sfert, clujenii au gestionat bine finalul de meci și au obținut un succes meritat, scor 96-84.

U-BT Cluj-Napoca, locul doi în clasament

Această victorie consolidează poziția în Liga Națională de Baschet Masculin 2024-2025 a „studenților”, care ocupă în prezent locul 2, cu 19 victorii, 5 înfrângeri și 43 de puncte. Clujenii se află la un singur punct în spatele liderului CSM Oradea, care are 44 de puncte.

În meciul tur, U-BT a câștigat clar cu 107-67, iar și în această confruntare a demonstrat superioritatea în fața adversarilor de sub Tâmpa, care a acumulat 16 rezultate positive și 8 eșecuri.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate