EVENIMENT
Dan Petrescu, după victoria cu Hermannstadt: Dacă vrei să câștigi campionatul, nu poți să te aperi în modul cum te-ai apărat azi
CFR Cluj a reușit să se impună aseară cu 3-2 în deplasare împotriva celor de la FC Hermannstadt. După această victorie, clujenii au ajuns la doar 4 puncte în spatele liderului Farul Constanța.
Antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, a declarat după meci că cele mai importante erau punctele, dar parcă ar fi vrut ca la 2-0 să nu mai aibă emoții.
”Dacă făceam 3-0 la ocazia lui Janga, cred că era greu să mai revină. Jucătorii care au intrat au făcut diferența”, a spus Petrescu.
Despre greșelile din apărarea CFR-ului acesta a spus: ,,E clar că dacă vrei să iei campionatul, nu poți să te aperi cum te-ai apărat azi. Nu poți să faci cadouri. Sunt fericit pentru victorie, dar în același timp mă gândesc ce trebuie să fac pentru a fi mai buni în apărare”.
A luat un galben
Bursucul a ținut să-i laude și pe jucătorii celor de la Hermannstadt: ,,Și ei au jucători foarte buni, sunt în play-off în continuare. Au cel mai bun atacant român la ora actuală, pe Paraschiv”.
În ceea ce privește arbitrajul Petrescu a precizat că nu are de făcut nici un reproș, deși a primit un cartonaj galben.
”Nu știu de ce mi-a dat galben. N-am vorbit urât, doar am protestat puțin. Dar în rest n-am ce să-i reproșez, a arbitrat bine în opinia mea”, a arătat antrenorul.
Despre partida de duminică împotriva echipei Chindia Târgoviște, Dan Petrescu a afirmat că este un adversar foarte bun, care a bătut Rapidul, a făcut egal cu Craiova, are un antrenor nou.
”Echipa joacă foarte bine. Mă gândesc de pe acum ce trebuie să fac pentru a câștiga meciul de duminică”, a conchis Dan Petrescu.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






