EVENIMENT
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, se așteaptă la un meci greu cu Rapid: Jocul lor este mult mai bun
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, se aşteaptă la o partidă grea cu Rapid București.
Tehnicianul susține că jocul adversarilor de sâmbătă, 20 iulie, este mai bun de când a fost schimbat antrenorul.
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, se așteaptă la un meci greu cu Rapid: Jocul lor este mult mai bun
Dan Petrescu a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă înainte de meciul de sâmbătă, cu Rapid, că se așteaptă la un meci greu.
„Se pare că primele etape sunt foarte grele. După Dinamo, vine Rapid, apoi Craiova şi Universitatea Cluj, numai meciuri tari.
Tot timpul în Giuleşti a fost foarte greu, indiferent unde am antrenat. Mai ales că fanii ajută foarte mult jucătorii. Iar venirea noului antrenor va da un imbold jucătorilor”, a declarat antrenorul CFR Cluj.
Rapid mai are un atu
Tehnicianul se aşteaptă ca Rapid să joace mai bine în noul sistem impus de antrenorul nord-irlandez Neil Lennon, decât a făcut-o în prima etapă, cu UTA Arad, scor 1-1.
„Au schimbat sistemul, au adus jucători noi, nu chiar toţi titulari, dar jocul este mult mai bun. Au soluţii pe toate posturile şi când vor juca mai mult în acest sistem vor fi mult mai buni. Şi la meciul acesta mă aştept să fie mult mai buni decât la meciul cu UTA, pentru că joacă acasă.
Rapidul va avea un atu publicul în acest meci. Sunt convins”, a mai spus Dan Petrescu, potrivit Agerpres.
Petrescu îl vrea pe Louis Munteanu
Dan Petrescu a spus că şi-ar dori ca atacantul Louis Munteanu, revenit în această vară la Fiorentina, după împrumutul la Farul Constanţa, să ajungă la echipa sa. ”Louis Munteanu este un jucător bun, de aia este bătaie pe el. Patronul ştie mai multe, el negociază. Dacă patronul spune că ajunge la Cluj, trebuie să îl credem, dar nu e nimic sigur.
Noi avem nevoie de jucători buni, de jucători de valoare. Eu vreau să am jucători de valoare ca să mă bat la titlu. În momentul de faţă nu avem un lot cu dublurile pe care mi le doresc eu”, a mai spus Dan Petrescu. Echipa de fotbal CFR Cluj va întâlni, sâmbătă, de la ora 22:00, în deplasare, pe stadionul Giuleşti, formaţia Rapid, într-un meci din cadrul etapei a 2-a a Superligii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






