Curtea de Apel Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu o serie de articole din Codul penal și Codul de procedură penală, pe motiv că acestea încalcă atât principiul proporționalității pedepsei cu fapta comisă, cât și dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii.

Curtea de Apel Cluj a dispus din oficiu, la data de 04 martie 2021, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor din Codul penal referitoare la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru cazurile existenței circumstanțelor atenuante, pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum și cele din Codul de procedura penala pentru care se poate dispune renunțarea la urmărirea penală sau se poate încheia acordul de recunoaștere a vinovăției.

Judecătorii Curții de Apel Cluj au argumentat că modalitatea în care legiuitorul a reglementat limitele de pedeapsă prevăzute de art. 76 alin. (1)-(3), art. 80 alin. 2 lit. d), art. 83 lit. a) din Codul  penal, precum și consecințele acestora în planul cazurilor concrete, respectiv art. 318 alin. (1) si art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravin normelor stabilite de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare, în special, la proporționalitatea pedepsei față de infracțiune, precum și la respectarea prezumției de nevinovăție.

De asemenea, acestea contravin prevederilor din Constituția României referitoare la statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat, cele privind principiul legalității, egalitatea în fața legii, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, înfăptuirea justiției, precum și aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor privind drepturile omului precum și tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

În concret, în cauza în care au fost ridicat din oficiu aceste excepții de neconstituționalitate, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată cu soluționarea unor apeluri formulate atât de inculpat, cât și de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Cluj, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani, 2 luni și 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenție.

Prima instanță a stabilit că inculpatul a introdus în România, prin punctul de trecere al frontierei de stat din cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, fără drept, cantitatea de 35,7 grame frunze de coca, iar apoi a deținut fără drept pentru consum propriu, aceeași cantitate de frunze de coca, până în momentul ridicării ei de către organele poliției de frontieră, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de introducere în țară, respectiv de deținere, fără drept, de droguri de mare risc.

În fața instanței de apel, inculpatul și-a susținut nevinovăția, arătând că este artist plastic, admis cu nota 10 la studii universitare de doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În anul 2019 avea de susținut lucrarea de dizertație, pentru care s-a documentat în străinătate, primind burse Erasmus în Spania și Argentina. În ultimul stat a efectuat o vizită în munții Anzi, vizitând satele și orașele tradiționale incașe, iar de la un târg de suveniruri a cumpărat trei pungulițe de frunze de coca cu suma totală de 70 de pesos, echivalentul a 7 lei. Intenționa să folosească frunzele pentru lucrarea de dizertație, frunzele reprezentând un element central al picturilor sale.

Curtea de Apel Cluj, raportat la faptele concrete presupus a fi comise de inculpat, văzând gravitatea concretă a acestora, a considerat că prevederile legale care impun aplicarea unor pedepse cu închisoarea, în toate ipotezele cu executare în regim de detenție, contravin art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pedeapsa fiind disproporționată în raport cu faptele concret comise.

Situații similare se întâlnesc în practica judiciară și în cazul infracțiunii de contrabandă comisă de 2 sau mai multe persoane împreună, caz în care pedeapsă prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, chiar dacă fapta concretă constă în introducerea în țară a câtorva pachete de țigări fără timbru.

Judecătorii Curții de Apel au motivat că toate aceste norme încalcă dispozițiile constituționale și europene, în special din următoarele perspective:

1.      Posibilitatea în concret a judecătorului de a aplica o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei, fapt ce “încalcă dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii, în condițiile în care instanțele judecătorești sunt cele care au competența constituțională de a înfăptui justiția”.

În sesizarea trimisă Curții Constituționale, judecătorii au arătat că: “În vechea reglementare (art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală anterior) instanțele aveau posibilitatea de a dispune achitarea și de a aplica o amendă administrativă în situațiile în care fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, în vechea reglementare (art. 76 Cod penal anterior), în cazul reținerii de circumstanțe atenuante, era posibilă coborârea graduală a pedepsei sub minimul special. Spre exemplu, în cazul în care minimul special era de 5 ani, pedeapsa putea fi coborâtă sub acest minim, dar nu mai jos de 1 an.”

În prezent însă, judecătorii sunt ținuți de regulile stricte legate de limitele pedepselor stabilite de legiuitor și de modul de calcul ale acestora, fiind situații în care, chiar dacă fapta în sine nu are un pericol social ridicat, singura pedeapsă legală posibilă este cea a închisorii cu executare efectiva, judecătorii neavând în realitate marja necesară de apreciere în concret a gravității faptei.

2.      Legiuitorul s-a îndepărtat de la propriile principii de politică penală, relevate în expunerea de motive a noului cod penal.

În sesizarea trimisă CCR, judecătorii arată că: “Prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este incidentă renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv la 2 ani a pedepsei aplicate, inclusiv pentru concursul de infracțiuni, pentru amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni este obligatorie, legiuitorul se îndepărtează și de considerentele din expunerea de motive care a însoțit proiectul noului Cod penal – adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului.”

Astfel, deși în expunerea de motive se inserează cu titlu de principiu “caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului” ce „ nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul acesteia ci și în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit”,  în realitate însă normele Codului penal atacate încalcă exact acest principiu, al proporționalității pedepsei cu fapta săvârșită.

3.      Normele a căror neconstituționalitate este invocată încalcă prezumția de nevinovăție.

Cuantumul pedepsei prevăzute de lege impune o limitare absolută și cu privire la aplicarea renunțării la urmărire penală sau a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Mai mult, în privința acestora din urmă limitele prevăzute de lege pentru acte încheiate de procuror sunt mult superioare celor pentru care judecătorul poate dispune măsuri similare (7 ani închisoare pentru renunțarea la urmărire penală, 15 ani închisoare pentru acordul de recunoaștere a vinovăției, versus 5 ani închisoare pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, 7 ani închisoare pentru amânarea aplicării pedepsei).

“Pentru a beneficia de o pedeapsă mai redusă în cursul urmăririi penale sau în fața instanței, pentru infracțiuni de gravitate concretă redusă, inculpatul este obligat să recunoască comiterea acelor infracțiuni în condițiile stabilite de procuror sau descrise în rechizitoriu, fiind practic la dispoziția procurorului și fiind încălcată prezumția nevinovăției sale. Orice nuanțare a situației de fapt și a poziției sale subiective poate determina aplicarea unei pedepse cu cel puțin o treime mai mare. Pentru a beneficia de aplicarea prev. art. 478 și următoarele, art. 374 și urm. Cod procedură penală, și a se reduce limitele de pedeapsă cu o treime, inculpatul este practic obligat să își asume comiterea infracțiunii, ceea ce încalcă prezumția de nevinovăție, prev. de art. 4 Cod procedură penală, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, subliniază judecătorii Curții de Apel Cluj, în sesizarea trimisă CCR.

În finalul sesizării, judecătorii reiterează că sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale şi convingătoare.

Proporționalitatea este o noțiunea-cheie în individualizarea pedepselor în dreptul penal. Pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să nu aibă un cuantum extrem de ridicat, dar niciunul aproape inexistent din punct de vedere aflictiv, să fie proporțională cu gravitatea faptei şi persoana infractorului.

“Dreptul penal trebuie sa fie echitabil și sa asigure valorificarea drepturilor victimei și ale acuzatului, respectând demnitatea umana și egalitatea tuturor in fața legii. Echitatea fundamentează principiile generale ale dreptului penal substanțial și, in numele echitații, aceste principii se cer a fi valorificate”, este concluzia judecătorilor expusă în sesizarea Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj reiterează întreaga deschidere pentru a asigura din oficiu atât  mass mediei, cât și a fiecărui cetățean, accesul la hotărârile și măsurile de interes public luate de judecătorii curții, ce vizează îndeosebi apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, precum și cele ce interesează un număr mare de cetățeni.

Încheierea de sesizarea a Curții Constituționale, în format anonimizat, este atașată comunicatului de presă, pentru a putea fi consultată in extenso de persoanele interesate.