Connect with us

ACTUALITATE

Curtea de Apel Cluj: Restricțiile Guvernului, exces de PUTERE. Se încalcă drepturile omului. Populația e ÎNFRICOȘATĂ

Publicat


Magistrații Curții de Apel Cluj susțin, în motivarea deciziei prin care au anulat condiționarea participării persoanelor la diverse evenimente de vaccinare, că recurgerea Guvernului la prelungirea repetată a stării de urgenţă bazat pe acelaşi motiv, se constituie într-un exces de putere care trebuie sancţionat de justiţie.

” Pentru gestionarea pandemiei Covid-19 nu se mai poate invoca nici urgenţa, nici excepţionalitatea, nici evoluţia necontrolată, prin urmare menţinerea acestei stări, care creează mari tensiuni şi generează consecinţe negative multiple, echivalează cu denaturarea scopului său.

Citește și Oamenii NU pot fi CONDIŢIONAŢI. Curtea de Apel Cluj DĂ de PĂMÂNT cu GUVERNUL. I-a ANULAT parţial hotărârea COVID-19

În momentul de faţa evoluţia pandemia nu mai este ceva imprevizibil, cum era la debutul pandemiei. Acum se pot face previziuni, aprecieri cu privire la modalitatea de gestionare şi control al pandemiei, astfel că măsurile nu mai au caracter de urgenţă.

În consecinţă recurgerea guvernului la prelungirea repetată a stării de urgen ţă bazat pe acelaşi motiv, se constituie într-un exces de putere care trebuie sancţionat de justiţie”, se arată în motivare.

Suprareglementare în România

Potrivit documentului, menţinerea în continuare a măsurilor ce restrâng drastic drepturi fundamentale contravine în mod flagrant art. 53 din Constituţie, nu este nici proporţională, nici necesară raportat la situaţia concretă din acest moment, şi nu a fost nici la instituire.

”Prin hotărârea de guvern atacată (HG nr. 531 din 12 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi anexelor, anularea parțială privind purtarea măștii de protecție în spații deschise, organizarea de petreceri în spații private, interzicerea circulației în intervalul 2200– 0500 – n.a.) sunt încălcate drepturi fundamentale ale omului, fără a exista nici o dovadă de nici un fel cu privire la utilitatea, necesitatea şi proporţionalitatea acestor restricţii, care nici în România nici pe plan mondial nu au produs niciun efect”, se precizează în motivare.

În document se consideră că România se află în prezenţa unei suprareglementări care cauzează insecuritate juridică şi paralelism legislativ prohibit de Curtea Constituţională.

Populația este înfricoșată

”O serie de măsuri ca de exemplu purtarea măştii, închiderea şcolilor, a restaurantelor se dispune ba prin hotărâri ale Comisiei Judeţene de Situaţii de Urgenţă ba prin Hotărâre de Guvern pentru întreaga ţară, prin urmare populaţia este dezorientată, înfricoşată şi pur şi simplu nu mai ştie ce comportament i se pretinde”, se mai arată în motivare.

Cu privire la purtarea măştilor în spaţii deschise, nu există, nu se face referire la nici un studiu serios în sensul că purtarea măştilor în aer liber ar avea vreun efect sau că nepurtarea măştilor ar fi dus la creşterea numărului de infectări.

”Virusul <<nu atârnă în aer>>, nu pluteşte, şi nu poate fi luat din aer-doar din contacte personale cu cineva infectat”, se menționează în documentul Curții de Apel Cluj.

În ceea ce privește interzicerea circulaţiei în intervalul orar 2000-0500 , ”nicăieri niciodată, în niciun mod nu s-a demonstrat că numărul de infectări creşte datorita vreunei întâlniri, noaptea”.

Gravă încălcare a vieții private

”Măsura constituie o gravă încălcare a vieţii private şi a libertăţii de mişcare, fără nicio proporționalitate cu scopul urmărit, având în vedere ca întâlnirile, circulaţia de noapte sunt oricum reduse. În generat putem afirma că măsurile luate nu-şi demonstrează în niciun mod eficacitatea, prin urmare sunt disproporţionate, încălcând principiul – <<în primul rând să nu faci rău>> – valabil nu numai în medicină.

În concluzie, prin Hotărâre de Guvern sau OUG nu se pot restrânge drepturi fundamentale potrivit art. 53 de Constituţie, deci măsurile sunt împotriva legii”, se mai afirmă în motivare.

Mai este de observat, că în ultima perioadă, s-au restrâns în mod succesiv tot mai multe drepturi şi libertăţi, fără ca eficacitatea lor să fie demonstrată printr-un studiu ştiinţific.

Abuz de putere

Prevederile criticate constituie în mod vădit o presiune privind exercitarea unui drept într-un anumit fel, ”ceea ce se constituie într-un abuz de putere evident”.

”Prevederea în sensul testării este şi ea discriminatorie, fiind absurd să impui oricărei persoane să se testeze din 3 în 3 zile, contra unor costuri considerabile, şi punându-i în acest fel într-o poziţie de netă inferioritate faţă de cei vaccinaţi.

De asemenea, se introduc măsuri diferite, la situaţii similare, de exemplu accesul în mail-uri şi magazine nu este condiţionat de nimic – fără niciun fel de explicaţie raţională sau logică”, consideră magistrații clujeni.

Cei nevaccinați sunt discriminați

Aceștia sunt de părere că, dincolo de aspectul general benefic al vaccinului, foarte multe persoane din cauza convingerilor religioase sau a stării de sănătate nu pot recurge la măsura vaccinării și prin urmare sunt excluse de la toate activitățile sportive, culturale, sociale permise de hotărârea de guvern.

”De asemenea, la momentul adoptării hotărârii, salariul mediu net în România era de aproximativ 3.500 de lei fără să vorbim de venitul minim pe economie și de faptul că există persoane care nu au nici măcar acest venit.

Or, efectuarea unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid trebuie să se realizeze la un laborator medical care să certifice exactitatea rezultatului testului și cum aceste teste nu sunt gratuite foarte multe persoane nu vor avea posibilitatea financiară să efectueze acest test și prin urmare vor fi nevoite să recurgă la vaccin care este gratuit pentru a putea participa la aceste activități”, se mai spune în motivare.

HG înseamnă constrângeri

Potrivit documentului, constrângerea pe calea unei hotărâri de guvern cu măsuri provizorii reluate prin alte hotărâri de guvern de prelungire a acestor măsuri conduce la permanentizarea acestei situații și la înlocuirea unei legi în acest sens cu o hotărâre de guvern care să ia măsuri privitoare la obligativitatea vaccinării populației.

”Totodată, nu există nici un studiu care să conducă la concluzia necesității instituirii acestor măsuri suplimentare de excludere și la lipsa oricărei importanțe a faptului că un număr mare de persoane a făcut boala și este imunizată prin efectul bolii”, mai cred judecătorii clujeni.

Vaccinarea nu garantează că persoanele nu poartă virusul

Vaccinarea, deși este în măsură să contribuire la creșterea imunității persoanelor vaccinate, nu poate garanta așa cum nu pot garanta nici testele de tipul RT-PCR sau testul antigen în mod cu totul cert că persoanele respective nu sunt purtătoare al virusului SARS COV2.

”Abuzul de drept este reliefat de  articolul 1 pct. 7 din anexa 3 contrazicând din nou scopul acestor dispoziții pentru că și în ipoteza existenței unui test negativ persoanele trebuie să se vaccineze la intrarea în incintă unde se desfășoară activitățile sportive.

Vaccinul, efecte negative

Vaccinarea așa cum arată chiar hotărârea de guvern are relevanță doar în ipoteza în care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, or impunerea vaccinării la intrarea în incinta arenei sportive poate fi periculoasă pentru viața și sănătatea acestor persoane, deoarece în anumite situații vaccinul poate avea și efecte negative amplificate de atmosfera competiției sportive la care participă acești spectatori vaccinați la intrarea în incintă”, mai arată judecătorii CA Cluj.

Un alt aspect în care drepturile și libertăților persoanelor sunt încălcate îl constituie activitatea de la art. 1 pct. 27 din anexa 3 unde festivitățile prilejuite de terminarea anului școlar au loc cu participarea personalului didactic, al elevilor și al însoțitorilor.

Condiționări, nerealiste

”Or, elevii pot fi însoțiți de părinți, bunici sau rude apropiate cum ar fi frații acestora cu care de obicei locuiesc sau în cazul copiilor chiar învaţă la aceeaşi şcoală și care pentru a participa la o ocazie unică în viață pentru sărbătorit sunt nevoiți fără nicio justificare să se vaccineze, să facă un test RT-PCR care pentru un copil poate fi invaziv și traumatizant sau să facă un test antigen rapid, sau  să se afle în perioada între a 15 și a 90 zi ca urmare a infectării cu SARS COV 2.

Cu excepția ultimei situații toate aceste condiționări sunt nerealiste și superflue întrucât se referă la persoane apropiate care locuiesc împreună cu copii de regulă și pentru care  participarea ar trebui permisă fiind o situație mai gravă înghesuirea acestor părinți şi frați la poartă decât permiterea accesului cu asigurarea distanțării și a măștii de protecție”, se subliniază în motivare.

De altfel, și operatorii economici și organizatorii de astfel de evenimente sociale sunt îndemnați să ocupe capacitatea maximă a spațiului deţinut dar cu condiția ca toate persoanele să fie vaccinate.

Clienții, opriți în restaurante de chelneri

”Dacă acest lucru s-ar întâmpla ,persoanele nevaccinate ar fi oprite de portari sau chelneri, deci de niște persoane care nu desfășoară o funcție publică să intre in locuri unde se desfășoară activități publice, în scopul maximizării eficienței economice a operatorilor economici.

Aceste prevederi sau practici aparent neutre dezavantajează și discriminează persoanele nevaccinate care la acest moment sunt majoritatea populației țării”, opinează judecătorii clujeni.

Restrângerea drepturilor cetățenilor

Dispozițiile din HG nu sunt conforme cu Ordonanța 137/2020 şi cu Legea 55/2020 deoarece încalcă limitele competenței prevăzute de lege, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, stabilind cu exces de putere alte măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților și pentru diminuarea impactului de risc decât cele la care se referă legea realizând o restrângere nejustificată a drepturilor cetățenilor prin depășirea scopului urmărit și propus de protejare a sănătății populației, stabilind discriminatoriu și cu atingerea drepturilor sau libertăților cetățenilor ,activități la care pot participa doar o anumită categorie de cetățeni stabilind măsuri care nu sunt proporționale întrucât urmăresc substituirea prin hotărârea de guvern a unei legi privind obligativitatea vaccinării.

”Chiar dacă nu menționează expres obligativitatea tuturor persoanelor la vaccinare, hotărârea de guvern discriminează fără a fi necesar în scopul asigurării sănătății populației prin dezavantajarea categoriei persoanelor nevaccinate care aşa cum s-a arătat mai sus reprezintă majoritatea populației României”, mai scrie în motivare instanței.

CA Cluj a anulat dispoziții

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj anulează dispozițiile ce încalcă dreptul cetățenilor de a lua parte în condiții de egalitate la activități și de a avea acces la toate locurile și folosinței destinate, ”arătând că aceste dispoziții discriminatorii nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim atât timp cât există metode de atingere a scopului asigurării sănătății populației prevăzute chiar în actul administrativ normativ atacat care ar fi suficiente să asigure scopul propus”.

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate