CULTURA
Cum văd maghiarii din România schimbarea din 1989. Prima prezentare, la Cluj. Guvernul Ungariei sprijină proiectul
Fundaţia Eurotrans şi UDMR au lansat o pagină de internet interactivă care prezintă schimbarea de regim din 1989, din perspectiva maghiarilor din România, au anunţat iniţiatorii. Scopul proiectului este acela de a prezenta schimbarea de regim din 1989 în aşa fel, încât să fie reiterate şi evenimentele perioadei anterioare şi cele din lunile de după decembrie 1989. S-a menţionat că ideea titlului paginii, www.elmultjelen.ro („prezentul care a trecut”), provine de la politologul József Lőrincz, care a menţionat, într-una din cărţile sale, că 1989-1990 nu este trecutul, încă, ci doar „un prezent care a trecut”.
Istoria maghiarilor din România
Potrivit preşedintelui UDMR, este important ca istoria maghiarilor din România – deciziile conştiente şi evenimente
aparent accidentale – să fie povestită iar şi iar, “doar în aşa fel vom putea înţelege, cât mai exact, tot ceea ce ni s-a întâmplat, doar în aşa fel vor putea afla şi înţelege (…) şi cei care s-au născut mai târziu”, a spus Kelemen Hunor.
Pagina de internet elmultjelen.ro aminteşte cele mai importante evenimente ale perioadei respective, începând cu euforia revoluţionară şi până la Martie Negru de la Târgu Mureş, totodată conturează aspiraţiile de stabilizare, dar şi îndoielile din perioada următoare.
Istoria recentă a maghiarilor din România este povestită prin documente-sursă, memorii, jurnale, opere de artă contemporane, fotografii şi filmări. Toate acestea sunt împărţite în trei părţi: sunt prezentaţi anii socialismului, apoi evenimentele din timpul Revoluţiei şi primul an de libertate.
1.500 de fotografii prezentate la Cluj
Cronologia cuprinde 184 de evenimente şi peste 1500 de fotografii, urmând ca pe pagina de internet să mai fie încărcate noi şi noi materiale foto şi video. Pagina serveşte şi ca o platformă pentru memoria colectivă, astfel că oricine doreşte, poate trimite redactorilor materiale sub formă de text sau imagine.
Este planificată şi o expoziţie itinerantă a materialelor prin mai multe oraşe ale Transilvaniei, prima staţie urmând să fie la Cluj-Napoca, pe data de 17 august. Proiectul a luat naştere cu sprijinul Guvernului Ungariei.
sursa: https://hirado.hu/(MTI)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






