Cum s-au ridicat PRIMELE școli din Mănăștur. Aveau ore de SCHI și PATINAJ

Mănășturul în sine a fost întotdeauna ceva aparte în peisajul orașului. Cartierul a avut propria echipă de fotbal în Liga I, între cele două Războaie Mondiale – Victoria, iar localnicii nu prea înghițeau ca fetele lor să fie curtate de băieții din Cluj. Apoi, vreme de multe decenii, niciun alt cartier ridicat pe vremea comunismului nu a ajuns să aibă atâția locuitori precum Mănășturul. Dacă te plimbi astăzi prin cartier vezi școli moderne, inclusiv un Liceu cu Program Sportiv, iar fosta glorie MIU – ce deservea fabrica Clujana, a devenit Colegiu de Servicii în Turism. Dar cum a fost la început? cum au fost ridicate aici primele școli?

După 32 de ani de predat la o școală din cartier, Doina Rad s-a decis să scrie o monografie a școlii pe care a îndrăgit-o atâta, Școala nr. 17, actuala ”Ion Creangă”. Cu un efort uriaș, autoarea cărții ”Dintre oglinzi paralele” a adunat date întinse pe parcursul a peste 40 de ani de învățământ.

Școala respectivă s-a construit în zona primelor apartamente proprietate personală – o revelație în vremea comunismului, înfăptuită ca să vadă alții un pic de democrație la noi în țară.

În anul 1972, capătul liniei de troleibuze din Mănăștur era situat unde funcționează astăzi Penny și Supeco. Blocurile erau încă rare, apoi a început nebunia construcțiilor.

La deschidere

Deschiderea școlii ”Ion Creangă” a fost reflectată și în presa vremii, în ziarul Făclia, în septembrie 1972. În articolul gazetei erau menționate ”Emoții, flori, speranțe” pentru copii, profesori și părinții cartierului muncitoresc.

Însă tot în același material scria: ”La cererea conducerii școlii, lansăm, și noi ideea în coloanele ziarului: noua școală nu are niciun aparat, nimic, în dotare pentru ateliere. Ce fabrici, ce uzine vor să dea o mână de ajutor noii școli pentru a o înzestra pe cât posibil cu utilaj și scule necesare atelierelor de lucrări practice?”

Școala avea la început 300 de elevi, la o capacitate totală de 1500. Încă muncitorii nu aveau mulți copii. Erau 5 clase primare, 5 de gimnaziu și o clasă de a noua, cu toate că școala se numea ”Generală cu clasele I-X Cartier Mănăștur”. Existau însă și două clase cu predare în limba maghiară.

Nu a fost deloc ușor la început

Într-o adresă oficială se cerea aprobarea unui post de paznic, „întrucât toate măsurile posibile pentru asigurarea securității bunurilor din școală au fost luate și cu toate acestea dimineața găsim școala deschisă, geamuri sparte, garduri stricate”. Într-o altă adresă, din 5 decembrie 1972 conducerea școlii menționa: ”zilnic suntem invadați de copii și chiar adulți reduși intelectual din str. Lingurarilor, stricându-ne gardul, spărgând zeci de geamuri, intrând în școală prin geamuri sparte”.

Școala funcționa de 3 luni fără o mașină de scris și fără ștampilă, iar din această cauză elevii și părinții erau purtați pe drumuri, iar instituția nici nu putea să-și deschidă cont la CEC. Nici măcar alte instituții nu răspundeau adreselor școlii, în lipsa ștampilei.

În schimb, la mare avânt erau sloganurile politice și avântul muncitoresc. Școlile erau patronate de șantiere, fabrici și uzine.

Școala nr. 17 avea 3 ateliere: de tâmplărie, lăcătușerie și țesătorie și practic conducerile școlilor se rugau de fabrici să le ia în grijă. Munca copiilor din fabrică era plătită, dar sumele erau utilizate de școală, la fel și obiectele realizate. Însă nu toți maiștrii erau stricți, iar de multe ori în perioadele de practică se pierdea vremea sau ”se pilea aceeași piesă”.

Se făcea muncă patriotică, cules de fructe și legume, plantat de pomi, colectare de deșeuri. Și se acorda atenție acestui domeniu de la cel mai înalt nivel. De exemplu, în 1972 școala din Mănăștur a fost mustrată că a neglijat colectarea deșeurilor. Profesorii erau mustrați și dacă lipseau de la lecțiile de politică ale Partidului.

În numele eradicării analfabetismului, vârstele copiilor dintr-o clasă variau foarte mult. Alături de elevi din `62 erau elevi din `58 sau chiar `51.

Nu erau săli de sport, dar erau baze de schi

Este greu să concepi astăzi școli fără sală de sport. Desigur că în 1972 nu exista așa ceva, cu toate că în documentele oficiale se cerea practicarea orelor de sport în baze specializate.

Se făcea sport în sala de clasă sau în curtea școlii, de multe ori printre grămezi uriașe de moloz – pentru că se construia tot mai mult. Elevii acestei școli din Mănăștur, de exemplu, se bucurau că pe amplasamentul curții generoase se va ridica o sală de sport, cum se promitea, dar în cele din urmă un nou bloc le-a răpit din spațiul liber.

”Cu totul rupți de realitate, șefii Învățământului propuneau ca elevii să fie împărțiți în grupe care să practice patinajul, hocheiul sau schiul, în curtea școlii plină de moloz. Totodată se vor amenaja în curțile școlilor patinoare, pante, derdelușuri. Se va urmări procurarea sau confecționarea de către copii a materialelor sportive de iarnă – schiuri, patine, crose, săniuțe”, scrie Doina Rad, care citează documente oficiale.

Printre cei care au fost elevi ai școlii ”Ion Creangă” din Mănăștur se numără finanțatorul CFR Cluj, Arpad Paszkany, handbalista Carmen Amariei și artistul Adrian Daminescu.

Marius Mureșan