ACTUALITATE
Cum s-a desfășurat PRIMA probă scrisă la Bacalaureat. Un candidat ELIMINAT pentru tentativă de FRAUDĂ
La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021, desfășurată astăzi, 16 august 2021, la disciplina Limba și literatura română, au fost prezenți 370 candidați (280 candidați din promoția curentă, respectiv 90 din promoțiile anterioare), reprezentând 84.09% din totalul candidaților înscriși pentru a susține această probă.
Un număr de 69 candidați au absentat, iar, pentru tentativă de fraudă, în județul Cluj, a fost eliminat un candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate, astăzi, la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Următoarele probe scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2021, se vor desfășura conform calendarului aprobat:
· Marți, 17 august 2021, proba scrisă obligatorie a profilului – proba E.c);
· Miercuri,18 august 2021, proba scrisă la alegere a profilului și a specializării – proba E.d);
· Joi, 19 august 2021, proba scrisă la limba și literatura maternă – proba E.b).
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 august 2021
Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se va derula în perioada 23-31 august 2021. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil, din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit normelor metodologice în vigoare.
Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 31 august 2021 (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în centrul de examen, în intervalul orar 12:00–18:00 sau pot fi transmise prin mijloace electronice, pe adresele afișate la avizierele centrelor de examen. Împreună cu contestația, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (perioada 1-3 septembrie 2021), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie 2021.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






