Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Cum poate deveni Clujul neutru climatic? Emil Boc propune un fond pentru proiecte verzi și o platformă locală de bune practici

Publicat


Boc climatic

În cadrul unei dezbateri publice privind neutralitatea climatică, primarul Emil Boc a discutat atât despre direcțiile urmate de administrația locală pentru reducerea poluării, cât și despre rolul mediului privat în crearea unei industrii mai prietenoase cu mediu înconjurător.

Emil Boc a fost invitat, marți seară, să ia cuvântul în cadrul dezbaterii publice cu tema „Mediul privat și neutralitatea climatică la Cluj-Napoca”, organizată de CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică al Primăriei Cluj-Napoca.

„Cetățeanul trebuie să vadă beneficiile în buzunar”

Cu acest prilej, edilul a subliniat nevoia de a transforma politicile de reducere a emisiilor de carbon în beneficii palpabile pentru cetățeni, ca de exemplu facturi mai mici pentru energie, transport în comun rapid și nepoluant și slujbe mai bine plătite.

„Mulți mă întreabă, am fost oprit și pe stradă, de ce tot vorbesc de schimbări climatice. Pe bună dreptate, dacă nu traducem toate aceste expresii sofisticate în lucruri concrete pentru cetățean. Cetățeanul trebuie să vadă beneficiile în buzunar, într-o factură mai redusă la energie, pentru că dacă noi practicăm politicile verzi de reabilitare a clădirilor asta înseamnă cel puțin 30-40% mai puțin de plătit pentru cetățean.

Cetățenii trebuie să vadă un transport public nepoluant cu care să ajungă mai repede decât cu mașina dintr-un colț în altul al orașului, la fel cu trenul metropolitan, cu metroul. Atunci, și noi ne-am realizat obiectivul de decarbonizare, și cetățeanul a văzut un beneficiu în timp real.

Dacă cetățeanul vede că această decarbonizare aduce slujbe mai bine plătite va înțelege că decarbonizarea este un lucru bun. Dacă va vedea că decarbonizarea va duce la scăderea prețului la energie, cetățeanul va spune, la fel, că decarbonizarea este un lucru bun”, a arătat primarul Clujului.

„Suntem parte a problemei, acum cu toții trebuie să fim parte a soluției”

Potrivit lui Emil Boc, oamenii sunt parte a problemei, prin exploatarea excesiv a resurselor planetei pentru propriul confort, iar acum a venit momentul ca toți oamenii să fie parte din soluție.

„Noi, oamenii, suntem parte a problemei. Industrie, guvernanți, cetățeni, toți am creat aceste lucruri. Guvernanții, ca să creeze condiții mai bune pentru oameni și să fie votați, oamenii ca să trăiască mai bine, industria ca să câștige mai bine. Toți am fost parte a acestui cerc vicios, acum cu toții trebuie să fim parte a soluției. (…) Asta nu înseamnă că trebuie să facem mai puțin, să trăim mai prost.

Trebuie să facem, din punctul meu de vedere, mai mult, dar cu un impact mai mic pentru mediu. Cu siguranță, acest lucru poate fi realizat. Soarele ne oferă de 5.000 de ori mai multă energie decât are nevoie să consume tot Pământul, nu putem să absorbim câtă energie ne dă soarele”, a mai declarat edilul.

Propuneri pentru atingerea neutralității climatice la Cluj prin implicarea mediului privat

În ceea ce privește colaborarea dintre administrația publică și mediul privat clujean în direcția reducerii poluării și a implementării politicilor verzi, primarul Emil Boc a enumerat o serie de inițiative propuse pentru a crea o dezvoltare durabilă și sustenabilă a municipiului Cluj-Napoca.

Printre acestea se numără constituirea unui „fond de neutralitate climatică”, prin care orice donație venită din mediul de afaceri să fie dublată de administrația locală și folosită pentru implementarea unor politice publice verzi.

„Vă propun să construim un fond de neutralitate climatică. Veniți cu un leu și noi, autoritatea locală, mai punem un leu și construim un fond, pe care apoi împreună vom decide cum să îi cheltuim. Asta pe lângă resursele pe care le atragem separat pe diverse componente.

În al doilea rând, vă rog să discutați cu fiecare firmă din Cluj-Napoca despre ceea ce se numește limbajul european hardprint, despre schimbarea mentalităților. Noi, ca cetățeni individuali, ne putem schimba stilul de viață, prin care să poluăm mai puțin, de la reciclare și colectare selectivă, la eliminarea risipei alimentare, la ce cumpărăm, produse de pe piața locală, la modul cum ne deplasăm și la locul de muncă ce facem, ce fel de clădiri construim.

Reducere a taxelor pentru clădirile verzi

Vom continua politica noastră a clădirilor verzi, politică pe care o avem deja din 2012, și anume reducerea cu 50% a impozitului pentru clădirile verzi care se construiesc în Cluj-Napoca și a dat roade.

Vom veni cu o politică pentru încurajarea acoperișurilor și pereților verzi, reduceri de taxe și impozite pentru cei care construiesc aceste lucruri. Vom construi primul acoperiș verde pe parkingul de la Primărie să arătăm că se poate. Vom veni cu un set de politici publice pe linia aceasta, în care să încurajăm tot ceea ce înseamnă dimensiunea verde. (…)

Voi propune constituirea unei platforme locale de bune practice ale mediului privat pentru susținerea neutralității climatice.

Dacă o firmă are în plan de a construi un acoperiș verde, îi vom arăta beneficiile, alții care poate oferă niște beneficii angajaților care nu vin cu mașina la serviciu, toate aceste bune practici le vom publica pe o platformă a primăriei unde pot fi văzute de întreaga Europă și de întreaga lume. Apoi, vom crea și o competiție în care vom premia mediul privat cu cele mai reușit inițiative pe care le va avea”, a mai propus edilul Boc.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate