ACTUALITATE
Cum au fost diagnosticați greșit Sorina Pintea și Mircea Hava. Două cazuri care arată DEZASTRUL din sistemul de sănătate
Când era ministru al Sănătății în funcție, Sorina Pintea a pățit ceva ce li se întâmplă multor români care se duc din doctor în doctor, primesc un tratament greșit și abia într-un final află boala reală de care suferă și ajung să urmeze tratamentul corect. Asta, într-un caz fericit. Ceea ce a trăit Sorina Pintea, a trăit și fostul primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, și el diagnosticat greșit anul trecut, o situație care i-a pus în pericol viața.
Cei doi sunt persoane publice, astfel încât cazurile lor devin cunoscute mai rapid, însă foarte mulți români primesc tratamente și diagnostice greșite, cauzate de analize greșite. Sorina Pintea și-a povestit pe larg experiența traumatizantă pentru ea și pentru familie, precum și timpul prețios pierdut până la ajunge la un tratament adecvat.
De cealaltă parte, deși nu și-a spus povestea public, Mircea Hava a pățit la fel. A făcut mai multe analize în țară, la Alba Iulia și la Cluj-Napoca. A primit chiar un tratament care, paradoxal, îi făcea rău din cauza diagnosticului greșit. A fost perioada în care primarul (pe atunci) din Alba Iulia ducea vizibil o boală grea, pentru care tratamentele nu funcționau. Până la urmă a apelat la o clinică din Austria, unde a fost diagnosticat corect și a putut urma ulterior un tratament adecvat.
Povestea fostului ministru Pintea, a devenit publică fiind relatată de mai multe ziare online și televiziuni. Redăm mai jos povestea ei, așa cum rezultă din declarațiile publice pe care le-a făcut pe acest subiect.
- „Nu ştia boala cu cine se pune. Şi pentru mine a fost un şoc. Trebuie să recunosc că a fost pentru a doua oară în viaţa mea când m-am simţit descumpănită şi dezorientată puţin. Am primit un diagnostic ciudat, un diagnostic care m-a pus pe gânduri, dar să încep cu începutul. În luna iulie 2019 mi-au apărut nişte pete pe faţă, identice, pe ambii obraji. M-am dus la un dermatolog ca orice om normal, mi s-a spus că am o dermatită, am primit unguente, şi m-am dus în vacanţă la începutul lui August. Am venit acasă, pentru că semnele nu treceau, am consultat un al doilea dermatolog care mi-a schimbat unguentul, dar tot unguent a fost, apoi au început să-mi apară pete pe mâini. M-am dus la al treilea dermatolog şi am primit două tipuri de unguente, unul pentru mână şi unul pentru obraji. Am fost apoi în delagaţia oficială, în septembrie, cu primul ministru al Românie,i în America şi acolo am început să mă simt foarte rău. Eram obosită, dar am pus-o pe seama fusului orar, a oboselii de la minister, mă rog. Nu credeam că sunt bolnavă. Adică să am altceva. Am revenit în ţară şi am început să mă simt din ce în ce mai obosită.
- În 25 octombrie, dimineaţa, îmi aduc foarte bine aminte datele pentru că am făcut aşa, nişte legături. M-am trezit şi nu puteam să-mi desfac mâinile. Nu puteam să-mi ridic mâna stângă, mâna stângă şi piciorul stâng erau cele mai afectate. M-am gândit că trebuie să consult un reumatolog.
- Mi-am făcut o programare la doamna profesor Ruxandra Ionescu de la Sf Maria şi m-am dus la dânsa. Mi-a spus, aveţi o miozită, luaţi un antiinflamator şi faceţi setul acesta de analize. Luni, 4 noiembrie, guvernul Orban a fost votat în Parlament deci eram ocupată, tebuia să-mi adun lucrurile din birou, trebuia să mă pregătesc de plecare, aşa că am amânat din nou pentru dimineaţa zilei de 5 noiembrie. Înainte să predau ministrului Costache ministerul am fost să-mi recoltez analizele şi mi-am văzut de treburile zilnice. După amiază am primit analizele şi le-am trimis doamnei profesor care mi-a spus la telefon, că este o dermatomiozită, că 80 la sută din pacienţi ascund un neoplasm şi că ar fi bine să-mi fac un computer tomograf. La care eu am fost foarte … zic, ce fel de computer tomograf ? Dar foarte calmă. Şi a spus, păi, la tot corpul. În acel moment am realizat. A fost momentul în care am realizat ce se întâmplă.
- Eram cu soţul meu şi i-am spus că nu pot să amân până dimineaţă investigaţia aşa că mi-am făcut în seara respectivă investigaţia, am fost norocoasă şi sunt, recunosc, şi am dormit cumva liniştită pentru că nu se vedea nimic în afară de o mică afectiune pulmonară pentru că, ulterior am citit că în dermatomiozita complicaţiile grave sunt la plămâni, inimă şi esofag.
- A urmat o noapte albă în care mi-am reanalizat priorităţile cum ar veni, dar primul lucru la care m-am gândit a fost că nu am voie să-mi abandonez copiii, cei trei copii, unul dintre ei a fost deja abandonat de o mamă şi nu puteam să o abandonez şi eu”, a mai spus Sorina Pintea.
- Am început pulscorticoterapia se face o terapie şoc, asta am aflat şi eu ulterior, prima perfuzie am făcut-o la Bucureşti apoi am venit în Baia Mare. Primele două săptămâni în Baia Mare mi-am luat concediu de odihnă apoi concediu medical pentru că a fost nevoie, dar veneam la birou. Aţi observat că biroul meu este la etajul întâi, există nişte scări, nu puteam să urc scări, acasă mă îmbrăca soţul meu, nu puteam să urc, să cobor scări, era ciudat, şi mă aşezam în faţa scărilor şi ziceam, acum eu trebuie să ajung la birou la etajul întâi. Nu mă întrebaţi cum ajungeam, dar ajungeam. După prima cură de puls corticoterapie analizele nu arătau foarte bine semn că nu răspundeam foarte bine la tratament şi atunci s-a trecut la terapia de linia a doua imunoglobuline.
- În data de 3 februarie când am ales să vorbesc despre boală am primit reultatele ultimelor analize care arătau că boala este în remisie. Deci totul este în limite normale, mare, foarte mare bucurie”, spus Sorina Pintea, într-un interviu pentru România Tv.
- Stresul a fost cauza, am discutat şi acest aspect cu medicii pentru că bolile autoimune au în spate o chestiune gentică care nu există la mine, neoplasm care nu există, o boală infecţioasă care nu există, stresul care a existat. Acum, privind în urmă la ultimele trei luni parcă n-am fost eu, parcă nu mi s-a întâmplat mie, pentru că mă simt din ce în ce mai bine, normal că pot să vorbesc aşa, dar cred că asta este cel mai greu de acceptat, nu accepţi că ţi se întâmplă ţie, nu e vorba despre tine, ţie nu ţi se poate întâmpla, dar ţi se poate.
- Copiii au aflat când am venit acasă. Nu le-am spus chiar imediat, am spus că nu mă simt bine, am zis că sunt obosită, dar până la urmă sunt copii mari. Cel mai greu a fost pentru mine să nu mă pot juca cu fetiţa mea de trei ani şi jumătate care nu înţelegea de ce mama nu se joacă cu ea, de ce nu ne jucăm de-a alergatul prin casă, i-am explicat că mama are o problemă, şi în momentul în care într-o seară a văzut că sunt pansată la mână, am făcut o biopsie musculară, a spus: în momentul, în care o să luăm pansamentul o să te poţi juca cu mine? Mă rog, peltic, aşa cum vorbeşte ea. Atunci m-a marcat aşa. Asta m-a durut foarte tare că nu puteam să explic de ce nu pot. Şi zicea, hai, mama, hai, ridică-te! Au fost perioade în care plecam de la spital şi după amiaza nu mă mai puteam ridica din pat.
- Dupa prima cură de pulscorticoterapie când am văzut analizele nu-mi venea să cred că nu răspund la tratament şi atunci a fost foarte ciudat, mă trezeam noaptea să iau medicamentele şi mă duceam într-un colţ al casei şi plângeam pentru că soţul meu era foarte vigilent, se trezea la orice mişcare, a fost şi el puţin speriat la început şi încercam să nu transmit povara.
- Copiii când veneau la mine zâmbeam, ne amuzam, ei erau obişnuiţi să glumească cu mine şi o făceau în continuare dar şi ei plângeau pe ascuns pentru că am aflat ulterior. Dar nicio clipă nu m-am gândit că n-o să fiu bine….
[ad_2]
Citește Cum au fost diagnosticați greșit Sorina Pintea și Mircea Hava. Două cazuri care arată DEZASTRUL din sistemul de sănătate pe Alba24.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
FOTO. Un suflet mare într-o mână de femeie. Povestea de viață a Mariei, florăreasa din Mănăștur

Cine trece prin Mănăștur, pe strada Primăverii, la colțul unui bloc mare, ar putea să observe o florăreasă mai deosebită. Puțin mai mare decât un buchet de flori, Maria își ajută soțul zi de zi, să vândă mai multe plante.
E micuță dar, după ce povestești câteva clipe cu ea, uiți că stai de vorbă cu un om mic de înălțime, care ar avea motive să stea supărată, să fie depresivă, să se supere pe Dumnezeu și pe toată lumea.
Bullying-ul despre care se vorbește astăzi, ea l-a trăit toată viața, la un nivel care nici măcar nu merită să fie povestit. Și astăzi, Maria observă cum oamenii se uită după ea cu ochi mari, dar nu o mai interesează, spune că s-a călit cu trecerea timpului. Ba mai mult, se trezește zilnic cu poftă de viață, cu o energie pe care de mai multă vreme e dispusă să o împartă cu ceilalți, fie ei prieteni, cunoscuți sau dușmani.
Să trăiești viața așa cum e
”De curând am întâlnit o doamnă care era foarte supărată și i-am zis…<<haideți să stăm puțin de vorbă dacă doriți>>. A început să-mi spună că nu mai iese din casă, că nu vede motivul pentru care ar continua să trăiască, e singură, nimeni nu se interesează de ea, nimeni nu o ascultă.
Nu vă spun ce i-am zis, dar după cinci-zece minute a ieșit din florărie spunându-mi că am dreptate.
Mai bine să trăiești viața așa cum e, în loc să stai să admiri ce li se întâmplă altora!”, povestește Maria, adăugând că are nenumărate exemple de acest fel.
O poveste de viață, dar una mai specială
Maria s-a născut într-un sat, situat aproape de Coloana Infinitului a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, undeva lângă Târgu Jiu.
Pe când avea trei ani, părinții au realizat că Maria e diferită de ceilalți copii ai lor sau de ceea ce văzuseră până atunci. Un diagnostic crud a căzut peste familia Cărăvan, nanism hipofizic. De unde? Ar putea fi de la vreun vaccin? Acestea au fost întrebările care i-au însoțit vreme îndelungată.
Puțin mai târziu, au decis că Maria nu putea să meargă la școală, picioarele ei micuțe neputând străbate distanța mare până la școală. Așa că Maria a învățat să scrie și să citească acasă, ajutată de oricine se afla pe lângă ea.
Timpul a trecut, iar ea s-a trezit domnișoară, moment în care au intervenit grijile de adult, cu întrebări legate de modul în care o să se descurce în viață, simțind că pensia de handicap nu o să-i ajungă să ducă un trai decent.
A început să vândă flori, pe străzi, ori pe unde credea că oamenii sunt mai deschiși la pungă. În paralel, s-a înscris la școală, iar la 32 de ani a obținut o diplomă de absolvire a 8 clase. Își completa bugetul mai bine sau mai rău, dar a devenit mai încrezătoare!
I s-a schimbat destinul în bine
O excursie la Felix, o adevărată aventură pentru tânăra Maria, i-a schimbat destinul, deși inițial nimic nu prevedea acest lucru. Într-o seară, un artist cânta la terasa unde ieșise Maria. S-a dus la el și l-a felicitat, a primit un CD cu muzică și cam atât.
I-a scris pe mail și i-a răspuns, spre surprinderea ei. Au tot discutat, au aflat că au multe în comun și au decis să se mute împreună la Cluj-Napoca, cumva la o distanță egală față de localitățile unde stăteau atunci.
Aici li s-a născut curând un băiețel, care acum are șase ani și e perfect. Nu doar că zice mama lui, ca orice mamă, dar chiar e, adică crește ca un voinic, e cuminte și foarte iubit de părinții lui.
Sarcină ușoară
”Am avut o sarcină ușoară, am fost monitorizată de domnul doctor Florin Stamatian cu mare atenție, îi mulțumesc! La 37 de săptămâni mi-a făcut cezariană, deja sarcina putea să prezinte riscuri, cam așa am înțeles eu.
A fost monitorizat doar două zile, apoi am mai stat puțin în spital și am venit acasă. Sunt alături de el, minut de minut, încă de la primele ore. Eu îl duc la grădiniță în fiecare zi, mergem la cumpărături, povestim foarte mult. Eu și soțul l-am îngrijit ca pe ochii din cap!”, spune ea.
”Fiecare lucru, sentiment, prietenie sau relație are frumusețea ei, noi doar trebuie să o vedem. Dacă știm să jonglăm cu viața, totul devine mai frumos!”, povestește Maria despre lucruri care pot părea clișee, dar ea le crede cu adevărat.
A mai adăugat că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi și trebuie să fim curioși să vedem care e acela, iar dacă ”pici de sus”, cum se spune, trebuie să înveți, totuși, să te ridici singur, de aceea sunt bune și experiențele rele din viața asta.
Cristina Pintilie Șendrea
EVENIMENT
VIDEO. Pasager întins pe 4 scaune, cu picioarele pe tapițerie, într-un autobuz CTP Cluj. S-a enervat când i s-a atras atenția

Un cititor Cluj24 a surprins într-un autobuz al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, pe linia 24, un pasager care ocupă patru scaune, stând întins de-a lungul banchetei, cu picioarele sprijinite direct pe tapițerie.
„Din păcate, așa se circulă la Cluj, pe linia 24”, ne transmite cititorul. Acesta a încercat să-i atragă atenția bărbatului, moment în care, spune el, a fost apostrofat: „După ce i-am atras atenția, individul m-a întrebat «dacă mă doare capul »”.
Mai mult, autorul filmării relatează că pasagerul a devenit recalcitrant: „I-am zis că nu mă tem de el, iar el a zis că la următoarea stație coboară. Trebuie să ai grijă cui îi atragi atenția… Poate te trezești și cu o bătaie.”

În ziua sfântă a Învierii Domnului, publicăm poemul „Înviere”, semnat de unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, clujeanul Ion Mureșan.
Înviere
Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.
Şi între pleoape strâns ţineam mormântul:
Roşie stâncă spartă-n sur dreptunghi.
Romanii-ntre măslini dormeau urându-l,
Stând ghemuiţi cu capul pe genunchi.
La vremea cântului de miruire,
Ne-am pus cenuşă-n cap şi-am plâns amar:
„O, suflete, durere-i peste fire
Când părăseşti al trupului hotar!”
Şi stânca a prins apoi să vălurească,
Uşor, ca apa râului în munte,
Şi-un trup de abur a-nceput să crească
Din piatră, ca ieşindu-ne din frunte
Furnici de foc peste furnici de rouă.
Şi El a fost, n-am umbră de-ndoială,
Venind spre noi a spus doar „Pace vouă!”
Şi cerul tremura, ca o petală.
(Ion Mureșan)
Cine este Ion Mureșan
Ion Mureşan a împlinit anul acesta 70 de ani. El s-a născut pe 9 ianuarie 1955, în localitatea Vultureni din județul Cluj. A absolvit Liceul „George Coşbuc” din Cluj şi Facultatea de Istorie-Filosofie, secţia Filosofie-Istorie din Cluj (1981). A debutat în revista pentru copii Cutezătorii, apoi a publicat în pagina pentru liceeni a Scânteii Tineretului, în Amfiteatru, Tribuna, Echinox şi altele.
A fost redactor la revista studenţească „Napoca Universitară” (1977-1979), la revista „Echinox” (1979-1981), profesor de istorie, iar apoi redactor şi şef-secţie poezie la revista „Tribuna” (1988-1999). A mai lucrat la diverse publicaţii şi reviste şi este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.
Unul dintre cei mai premiați poeți români contemporani
Este unul dintre cei mai premiați poeți români contemporani, printre ele amintim: Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul revistei „Poesis” pentru cea mai bună carte de poezie a anului; Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul de poezie Piatra Neamţ; Premiul de poezie al Academiei Române la Festivalul internaţional Nichita Stănescu, Ploieşti, 2000.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).
În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj.
A publicat volumele:
*Cartea de iarnă , poezii, editura „Cartea românească”, 1981. Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul special al revistei „Tribuna”
*Poemul care nu poate fi înţeles, poezie, editura „Arhipelag” 1993. Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Premiul revistei „Poesis” pentru cea mai bună carte de poezie a anului; Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul de poezie Piatra Neamţ
*Cartea pierdută – o poetică a urmei , eseuri, editura „Aletheia”, 1999. Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor; Premiul „I. Negoiţescu” al revistei „Apostrof” pentru cea mai bună carte de eseu a anului, Nominalizată la Premiul pentru eseu la Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO)
*Carnavalul din poiană (împreună cu Ana Mureşan), teatru pentru copii, editura „Aletheia”, 2004. Premiul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor
*Le mouvement sans coeur de l’image, poezie, „Belin”, Paris, 2000, colecţia „l’extreme contemporaine”, traducere Dumitru Ţepeneag şi Olivier Apert.
Este prezent în numeroase antologii de poezie din ţară. Publicat în reviste literare şi tradus în antologii de poezie în Ungaria, Elveţia, Serbia, Slovacia, Italia, Germania, Franţa, SUA, etc.
*Acces interzis/ Zugang verboten! Poezie, Traducere Ernest Wichner, Buroabrasch, Viena, 2008
*The book of winter and other poems, poezie, traducere de Adam j. Sorkin şi Lidia ianu, University of Plymouth Press, Plymouth, 2011
*cartea Alcool, poeme, ed Charmides, 2011, Bistriţa, Premiul USR, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Premiul revistei „Observator Cultural”, Premiul Radio Romania Cultural.
*Oglinda aburită, eseuri conversaționale, Editura Charmides, Bistrița, 2013
*Publicistică: proză, cronici literare şi plastice, eseuri, editoriale, reportaje, interviuri, anchete, articole etc. necuprinse încă în volume
Aprecieri critice: Ion Negoiţescu, Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Eugen Simion, Dan Cristea, Cornel Regman, Adrian Marino, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Victor Felea, Andrei Bodiu, Ion Bogdan Lefter, Irina Petraş, Otilia Hedeşan etc.
CULTURA
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu

Iubiți credincioși, Am străbătut timpul Postului Mare pregătindu-ne prin rugăciune și cerând harul pocăinței, pentru ca la Slujba Învierii să cântăm împreună: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”. Aceste cuvinte sunt mai mult decât un cântec tradițional, deoarece exprimă esența credinței noastre creștine șimomentul culminant al lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu.
Domnul ne vorbeșteîn acest mare praznic despre biruința Luminii asupra întunericului, readucândsperanțaîn sufletele noastre șiîntr-o lume care pare să se afle pe marginea prăpastiei.O lume înnegurată de violență, războaie și incertitudini, o lumeîmpresurată de puterea celui răuîn așamăsurăîncâtsperanța pare să se afle la fel ca în vasul Pandorei,năpădită, acoperită de toate relele posibile. Într-o astfel de lume, Dumnezeu ne vorbește precum lui Iosua la intrarea în pământulfăgăduit: „Fii tare și curajos, să nu te temi, nici să te înspăimânți, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge” (Ios. 1,9).
Iosua e doar o prefigurare a lui Cristos, iar victoriile luio imagine a biruințeiMântuitorului asupra împărățieimorții. Cu cât mai mult, deci, trebuie să se îmbărbăteze inimile noastre, ale celor răscumpărați din robia păcatului, cândînsuși Fiul lui Dumnezeu, după Înviere, ne spune: „Nu vătemeți!” (In. 28,10). Cine ne va despărți deci de iubirea Lui, ne întreabă pe fiecare dintre noi Sfântul Apostol Pavel? „Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? […] nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Cristos Isus, Domnul nostru” (Rom. 8,35-39).
Întăriți de o astfel de nădejde, să ridicăm frunțile noastre și,invitați de cuvinteleFericituluiCardinal Iuliu Hossu, săpășim pe calea vieții cu încredereîn iubirea neclintită a Mântuitoruluicare ne conduce prin valea întunecată a acestei lumi: „Să deschidem larg sufletele noastre și așa să-L întâmpinăm pe Cristos, ca să intre în aceste suflete atât de încercate în această vale a plângerilor, cu darul Său, cu dragostea sufletului Său dumnezeiesc, și să le odihnească în pacea dragostei Sale”.
Viața Fericitului Iuliu Hossu evidențiază cu prisosință că speranța este darul lui Dumnezeu, dar și responsabilitatea noastră, a creștinilor. Noi suntem beneficiarii speranței și, în același timp, păzitorii ei. Speranța nu se confundă așadar cu pasivitatea sau cu resemnarea în fața greutăților, ci, dimpotrivă, ea pretinde implicare și curaj, uneori chiar martiriu, prefigurându-se într-o cale a biruinței prin suferință. În felul acesta, speranța devine o „ancoră a sufletului, neclintită și tare” (Evr. 6,19), care conferă stabilitate vieții de credință, încurajează fidelitatea față de Dumnezeu în furtuna încercărilor și impulsionează angajamentul nostru în schimbarea în bine a propriei vieți, a Bisericii și a societății.
Să nu uităm că Sfântul Părinte Papa Francisc ne îndeamnă să trăim Anul Jubiliar 2025 ca pe un pelerinaj al speranței, ca pe un drum al nostru împreună cu Cristos. M-aș bucura ca întreaga familie a Eparhiei de Cluj-Gherla să facă acest pelerinaj, care este în primul rând spiritual și comunitar. Să trecem împreună prin Poarta sfântă a Bazilicii Sfântului Petru și a Bisericilor jubiliare de pe teritoriul Eparhiei noastre, conștientizând că această trecere este simbolul convertirii și al unirii cu Cristos. El este poarta mântuirii! Tocmai de aceea, Sărbătoarea Sfintelor Paști este în mod eminent prilej de solemnă celebrare a trecerii lui Isus de la moarte la viață, și de trecere a noastră de la viața păcatelor la viața harului, așa cum proclamăm cu emoție în Canonul din noaptea Sfintelor Paști: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință”.
Iubiți frați și surori în Cristos,
Adevărata luptă se duce nu pe câmpul de bătălie, ci în sufletele noastre. Acolo Isus trebuie să fie învingătorși, pentru aceasta, este nevoie să-i deschidem Mântuitorului, așa cum ne invităFericitul Iuliu Hossu, poarta sufletului nostru. Cântarea de biruință„Cristos a înviat” se înalță cu adevărat puternică doar dacă de pe buzele noastre ea coboarăîn inimi șilumineazăîntreaganoastrăviață. Numai așa putem deveni purtători ai speranței în lume, pentru cei descurajați, marginalizați și aflați în suferință, prin rugăciune, compasiune și iertare.
Nimeni nu poate da ceea ce nu are. Săcăutămașadarprezența lui Isus în fiecare clipă din viațăși,când o găsim, să o păzim ca pe cel mai prețios odor al sufletului nostru. Îmbogățiți fiind cubogăția Cerului, vom putea vorbi șiîmpărtăși lumina care alungăîntunericulși sarea care dă gust și sens vieții, iar dacă cineva ne va cere socoteală despre misiunea noastră, vom putea spune și noi împreună cu toți ucenicii Celui Înviat: „Am văzut pe Domnul! (In. 20,25)”.Aceastăprezență a Mântuitorului,păstrată cu sfințenieîn suflet,a fosttăriaCardinalului Iuliu Hossu,atâtîn tronul episcopal,câtșiîn temnița din Sighet.
Să cerem ajutorul Preacuratei Fecioare Maria, Maicasperanței, pentru ca și noi să ne învrednicim săgăsim bucuria și pacea nu doar în momentele noastre bune, ci șiîn mijlocul încercărilor. Fericitul Iuliu Hossu sămijlocească pentru ca anul acesta,în care îl sărbătorim pe întreg teritoriul României și în care toțicreștinii prăznuimîmpreunăÎnvierea Domnului, să fie și sărămână un semn profetic de comuniuneînspreîmplinirearugăciuniiMântuitorului: „toți să fie una” (In. 17,22)! Atunci, doar atunci, strigătul de biruință„Cristos a înviat” va face să cadă zidurile dezbinării, precum zidurile Ierihonului de altădată.
Vă doresc tuturor Sărbători pline de lumină, sănătate și pace sufletească! Cristos a înviat!
Cu arhierească binecuvântare,
† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla