Cu „U” Cluj la Erevan, în 1971. „Am adus acasă trofeul şi 6 maşini de cusut. Cu jumătate de rublă ne-am plimbat 6 ore cu taxiul”

Universitatea Cluj joacă astăzi, la Erevan, în primul meci în cupele europene după mai mult de 50 de ani. Ultima prezenţă a alb-negrilor în Europa a fost în septembrie 1972, când „U” era eliminată de Levski Spartak Sofia, într-o dublă de poveste.

Cu un an înainte însă, în toamna lui 1971, „studenţii” clujeni zburau cu avionul la Moscova şi de-acolo la Erevan, pentru un turneu amical la care participau Ararat Erevan, adversara de astăzi, Dinamo Tbilisi şi Bytom din Polonia.

Acolo începea să se formeze una dintre cele mai puternice echipe ale Universităţii Cluj din istorie, care termina campionatul pe locul 3 şi se califica în cupele europene. Antrenor era Ştefan Onisie.

U Cluj, sezonul 1971-1972. sursa foto:4everucluj.ro

Presa vremii notează că lotul clujenilor a ajuns în Armenia sovietică pe o căldură toridă, 35 de grade la umbră. Astăzi, sunt 36 de grade la Erevan, iar la ora partidei vor fi 34.

Deşi nimeni nu-i dădea vreo şansă, inclusiv adversarii care au privit-o ca pe un simplu sparring partner, Ştiinţa a câştigat acel turneu după 3-0 în semifinală cu Ararat şi 1-0 în finală cu Dinamo Tbilisi. Jucătorul turneului a fost Ion Gogu Munteanu, care la 77 de ani îşi acum perfect acel turneu.

„Cu o săptămână înainte, Ararat Erevan cu Dinamo Tbilisi avuseseră derby şi s-au gândit să facă şi un turneu în care să-şi mai măsoare forţele. Ne-au invitat pe noi şi pe polonezii de la Bytom. Au încrucişat meciurile în aşa fel încât să joace ei finala – noi cu Ararat şi Dinamo cu polonezii. Dar le-am stricat planurile. I-am bătut 3-0, ţin minte că am dat gol”, spune Munteanu, pentru Cluj24.

Celalalte goluri au fost marcate de Dumitru Lică şi de Fanea Lazăr. Ziaristul Titus Lucaciu, aflat la faţa locului, nota în Făclia:

„Primul gol „pică“ în minutul 20, înscris de Lică — după o acţiune din cele mai frumoase. Al doilea gol este realizat de Munteanu I, în minutul 30, care trage necruţător. Cu acest rezultat se încheie prima repriză. Răcoarea serii, care se succede brusc căldurii toride de peste zi, adie prietenoasă şi băieţii noştri joacă din ce în ce mai bine. Au prins aripi. La jumătatea reprizei secunde, Fanea Lazăr „propteşte“ un gol de la 35 m, care lasă mingea agăţată între bara de fier şi plasă. Ropote de aplauze şi aclamaţii în limba română subliniază sfîrşitul acestui joc internaţional, soldat cu o victorie de prestigiu.

Stadion impresionant

Universitatea Cluj joacă astăzi, împotriva armenilor, pe un stadion de nici 1400 de locuri. În finala turneului din 1971, au fost aproape 100.000 de spectatori, povesteşte Gogu Munteanu pentru Cluj24.

„Meciul cu Ararat l-am jucat pe un stadion mai mic, dar finala a fost pe un stadion mare, superb. Un stadion construit pe un munte, aşezat pe nişte piloni, cu o tribună imensă în zona muntelui”, rememorează fostul atacant al alb-negrilor.

Stadionul la care face referire Munteanu este stadionul Hrazdan şi putea găzdui, în anii ’70, peste 70.000 de spectatori, potrivit surselor oficiale. Construit pe o colină naturală, cu sprijin artificial (piloți și terasamente), oferea o panoramă spectaculoasă, iar una dintre tribune era integrată în versantul dealului.

„Mi-a dat Fanea Lazăr o centrare, m-am înălţat cu capul printre doi rusnaci barosani, bara de sus şi gol” – Ion „Gogu” Munteanu.

Pe un stadion impresionant, Universitatea Cluj a jucat fără emoţii şi a câştigat turneul. „În finală am bătut cu 1-0, mi-a dat Fanea Lazăr o centrare, m-am înălţat cu capul printre doi rusnaci barosani, bara de sus şi gol. Am câştigat 1-0 şi am fost declarat jucătorul turneului”, îşi aminteşte atacantul care a jucat 4 sezoane la Universitatea, până în 1972.

Aruncăm iar un ochi în ziarul Făclia.

„Jocul începe cu mult aplomb pentru echipa noastră, care joacă hotărît, combină frumos, iar apărarea stăvileşte cu promptitudine atacurile gazdelor. Golul este înscris în minutul 30 al primei reprize, spectaculos, cu capul, de către Munteanu I. Ocazii am avut şi noi, şi adversarii… aşa cum este la fotbal.

Repriza a doua a fost mai grea, deoarece gruzinii atacau dezlănţuit, dar apărarea a fost la post. Sfîrşitul meciului ne aduce victoria şi trei trofee, distribuite la lumina reflectoarelor: Cupa federaţiei armene de fotbal, Cupa oferită lui Munteanu, apreciat ca cel mai tehnic jucător al turneului şi Cupa pentru cel mai bun portar al turneului, acordată lui Uţu Moldovan”.

„Turneul internaţional de fotbal desfăşurat la Erevan fost cîştigat de formaţia Universitatea Cluj, în finala competiţiei, dotată cu premiul Comitetului de Cultură fizică şi Sport al R.S.S. Armene”, notează şi ziarul Sportul.

Uifăleanu, Munteanu şi Mihai Adam. foto: 4evercluj.ro

„Şase maşini de cusut am luat, când le vedeam venind pe bandă la aeroport, ne întrebam cum le ducem noi pe-astea acasă. Vă închipuiţi ce-am cărat la ele, de la aeroport, du-te în Gara de Nord, dă-le jos în gara de la Braşov” – Ion „Gogu” Munteanu

„De-acolo am plecat cu avionul Erevan-Moscova-Bucureşti şi de-acolo cu trenul la Braşov, unde aveam etapă, am făcut 1-1. Ne-am cam chinuit cu bagajele, că adusesem maşini electrice de cusut de la ruşi, radio casetofoane, aparatură în general, vă daţi seama că erau cu mult mai ieftine. Şase maşini de cusut am luat, când le vedeam venind pe bandă la aeroport, ne întrebam cum le ducem noi pe-astea acasă. Vă închipuiţi ce-am cărat la ele, de la aeroport du-te în Gara de Nord, dă-le jos în gara de la Braşov. Eu le-am lăsat acolo, a venit taică-meu de la Braşov să le ducă acasă în Oneşti, să nu le mai car până la Cluj. Eu pentru mama luasem oricum maşina de cusut, era de-aia electrică”, povesteşte, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, Gogu Munteanu.

Dar jucătorii lui „U” n-au venit de-acolo doar cu trofee şi cu maşini de cusut, ci şi cu bănet serios în buzunar.

„Ne-au cumpărat şi tricourile de pe noi şi şosetele alea flauşate de aici erau 9 lei, acolo le vindeam cu mult mai mult. Bluze, pantaloni, tot am vândut. Am venit acasă cu tricourile de joc pe noi, nu mai aveam altceva nimic. Am făcut atâţia bani, că nu mai aveam ce face cu ei. Era şi foarte ieftin. Cu jumătate de rublă ne-am plimbat 6 ore prin Erevan cu taxiul, am văzut locuri foarte frumoase. În ultima seară, am băut şampanie, îmi amintesc cum tot strigam încă o şampanie, încă una…”, râde Munteanu.

„De pe modernul aeroport Domodedovo II, ne-am luat zborul spre Erevan, situat la circa 2 600 km de Moscova. Sub avionul Aeroflotului, un confortabil I.L.-18, se aşterne imensa cîmpie rusă, brodată de rîuri şi păduri. După aproape trei ore de zbor, apare la orizont lanţul munţilor Caucaz, cu profilul de fierăstrău uriaş în formă neregulată, peste care, ocrotitor şi semeţ, stăpîneşte masivul Elbrus.” – Ziarul Făclia, 3 octombrie, 1971

Articolul complet din ziarul Făclia, 3 octombrie, 1971, semnat de Titus Lucaciu, obţinut prin intermediul arhivei Arcanum.

Turneul internaţional din Armenia Sovietică a suscitat un interes deosebit în rîndurile jucătorilor de la „U“ pentru că la această prestigioasă competiţie se anunţau ca participante două valoroase echipe, situate în fruntea clasamentului unional: ARARAT — Erevan şi DINAMO — Tbilisi, echipele de peste hotare fiind BITÓM — Polonia şi UNIVERSITATEA Cluj.

Zilele s-au depănat molcom, aducînd cu ele ceasul plecării. În ziua de 15 septembrie, de pe inimosul aeroport Otopeni, ne-am luat zborul la bordul unui turbo-reactor al companiei române TAROM, care, după două ore, a aterizat la Moscova, pe aeroportul Şeremetiev II. Aici am fost aşteptaţi de delegatul federaţiei de fotbal unionale, Anatol Sidorovici, bine cunoscut cu antrenorul nostru, Onisie.

După formalităţile vamale, ne-am îmbarcat într-un autobuz şi am plecat spre marea citadelă. Am fost cazaţi la uriaşul hotel „Rusia”, care dispune de 5.000 camere şi 6.000 locuri. Pe cît este de mare, pe atît e de intim şi primitor, iar confortul — desăvîrşit.

A doua zi, de pe modernul aeroport Domodedovo II, ne-am luat zborul spre Erevan, situat la circa 2 600 km de Moscova. Sub avionul Aeroflotului, un confortabil I.L.-18, se aşterne imensa cîmpie rusă, brodată de rîuri şi păduri. După aproape trei ore de zbor, apare la orizont lanţul munţilor Caucaz, cu profilul de fierăstrău uriaş în formă neregulată, peste care, ocrotitor şi semeţ, stăpîneşte masivul Elbrus.

Sosim la Erevan pe o căldură toridă: 35° la umbră. La aeroport ne întîmpină conducători ai federaţiei de fotbal armene, care ne transmit cuvenitele urări de bun venit.

După primul contact, ni se spune să avem grijă să nu luăm prea multe goluri, pentru că oricum la victorie nu putem aspira. Mulţumim, zîmbim şi… ne gîndim la primul joc cu echipa Ararat, fruntaşă a campionatului divizionar A din U.R.S.S.

Frumuseţile Erevanului le vedem pe apucate, pentru că în fiecare zi este program de antrenament, sever şi obositor din cauza climei toride. Băieţii lucrează cu drag şi sîrguinţă, pentru că vor să facă figură frumoasă; muncesc şi speră să facă jocuri bune şi rezultate pe măsura acestora.

sursa: Arhiva Ziarele Arcanum

18 septembrie, ziua meciului cu Ararat. Meciul începe sub semnul prudenţei şi al tatonării, făcut de ambele echipe, după care pasele echipei noastre încep să se ţeasă din ce în ce mai bine şi, încet, punem stăpînire pe joc. Primul gol „pică“ în minutul 20, înscris de Lică — după o acţiune din cele mai frumoase. Al doilea gol este realizat de Munteanu I, în minutul 30, care trage necruţător. Cu acest rezultat se încheie prima repriză.

Umbrele serii se aştern peste oraş şi, după pauză, disputa continuă la lumina reflectoarelor. Stadionul este dotat cu instalaţii electrice, care arată numele jucătorilor, autorii golurilor, scorul şi temperatura atmosferică, nu însă şi pe cea a galeriei, al cărei beneficiar, în mare măsură, a fost spiriduşul echipei: Lică, încurajat cu strigăte de „Like — Like!“. Meritul jocului bun revine tuturor jucătorilor.

Răcoarea serii, care se succede brusc căldurii toride de peste zi, adie prietenoasă şi băieţii noştri joacă din ce în ce mai bine. Au prins aripi. La jumătatea reprizei secunde, Fanea Lazăr „propteşte“ un gol de la 35 m, care lasă mingea agăţată între bara de fier şi plasă. Ropote de aplauze şi aclamaţii în limba română subliniază sfîrşitul acestui joc internaţional, soldat cu o victorie de prestigiu.

Ziua următoare, duminică, 19 septembrie, are loc jocul dintre Dinamo (Tbilisi) şi Bitóm — Polonia, care se termină cu 4-2. Ambele echipe au jucat frumos, dar jucătorii sovietici şi-au dovedit superioritatea.

În 21 septembrie s-a disputat meciul pentru locul 3 şi 4 între Ararat şi Bitóm, în care oaspeţii au învins cu scorul de 1-0, la capătul unei lupte grele.

Finala turneului s-a jucat în 22 septembrie, pe minunatul stadion Razdan, a cărui arhitectură este de-a dreptul uimitoare. Această monumentală realizare aminteşte de fantasticele grădini ale Semiramidei. Întregul stadion, inclusiv pista, stă pe uriaşi piloni de beton, acroşaţi pe versantul unui munte de piatră. Are 80 000 de locuri. Gazonul, de un verde închis, este răsărit din pămîntul adus de departe şi turnat în uriaşa farfurie de beton armat, care constituie suprafaţa terenului de joc şi a pistei de atletism. Stadionul este dotat cu cele mai moderne instalaţii, despre care se poate vorbi mult şi multe.

În faţa tribunei oficiale sînt aşezate trofeele ce urmează să se distribuie la sfîrşitul acestei ultime competiţii a turneului. Ele strălucesc ademenitoare sub ultimele văpăi ale Soarelui în amurg.

Jocul începe cu mult aplomb pentru echipa noastră, care joacă hotărît, combină frumos, iar apărarea stăvileşte cu promptitudine atacurile gazdelor. Golul este înscris în minutul 30 al primei reprize, spectaculos, cu capul, de către Munteanu I. Ocazii am avut şi noi, şi adversarii… aşa cum este la fotbal.

Repriza a doua a fost mai grea, deoarece gruzinii atacau dezlănţuit, dar apărarea a fost la post. Sfîrşitul meciului ne aduce victoria şi trei trofee, distribuite la lumina reflectoarelor: Cupa federaţiei armene de fotbal, Cupa oferită lui Munteanu, apreciat ca cel mai tehnic jucător al turneului şi Cupa pentru cel mai bun portar al turneului, acordată lui Uţu Moldovan.

Ovaţii, chiar… şi în limba română, sporesc bucuria şi măresc satisfacţia. Astfel ia sfîrşit acest turneu.

Fără să mă erijez în specialist, socot că, pe lîngă seriozitatea antrenamentelor şi dăruirea jucătorilor, un mare merit îl are antrenorul Onisie Ştefan, care a arătat, simplu şi clar, cum trebuie jucat cu cei doi adversari, plecînd de la faptul că echipele sovietice nu practică presingul, nu-l suportă şi nu-l ştiu combate. Pe această idee fundamentală a dat indicaţii de amănunt, care s-au dovedit salutare.

Cu flori, cu vorbe calde, cu strîngeri de mînă, ne-am despărţit de amabilele noastre gazde şi, privind încă o dată Araratul, uriaşul cu tîmplele veşnic albe, care, de dincolo de fruntarii, la margine de ţară, străjuieşte istoria străveche a Erevanului şi a Armeniei, ne-am luat zborul spre Moscova, de unde am plecat spre casă.

Am adus de acolo amintiri plăcute, dar ne place să credem că, la fel, am lăsat prilej de aduceri aminte pentru gazdele noastre ospitaliere. Avem certitudinea că de astă dată „U“ a servit bine, peste hotare, cauza fotbalului românesc, făcîndu-se vrednic a i se încredinţa şi alte asemenea misiuni.

Lotul „U” Cluj, sezonul 1971-1972, sursa

Portari: Constantin Ștefan, Ștefan Moldovan

Fundași: Simion Crețu, Vasile Mihăilă, Werner Pexa, Vasile Solomon, Remus Câmpeanu

Mijlocași: Dan Anca, Szabolcs Sudy, Lazăr Fanea, Viorel Mureșan, Cezar Ardeleanu

Atacanți: A. Uifăleanu, Ion I. Munteanu, Dorin Barbu, Mihai Adam, Tiberiu Poraczky, Gabriel Iordache, Dumitru Lică, Dorin Mocanu

Antrenori: Vasile Băluțiu (iulie–august 1971), Ștefan Onisie & Vasile Băluțiu

Lotul „U” Cluj, sezonul 1972-73, sursa

Portari: Constantin Ștefan, Vasile Totoianu

Fundași: Simion Crețu, Victor Ciocan, Werner Pexa, Gheorghe Solomon, Alexandru Matei, Remus Câmpeanu, Vasile Mihăilă

Mijlocași: Dan Anca, Lazăr Fanea, Szabolcs Sudy, Vasile Soo, Tiberiu Poraczky, Mihai III Munteanu

Atacanți: A. Uifăleanu, Ion I. Munteanu, Dorin Barbu, Viorel Mureșan, Adrian Coca, Dumitru Lică, Dorin Mocanu

Antrenori:
Ștefan Onisie & Vasile Băluțiu (etapele 1–25)
Mircea Luca & Vasile Băluțiu (etapa 26)
Silviu Avram & Vasile Băluțiu (etapele 27–30)

articol de Emil Moldovan

Citeşte şi: FOTO. Boemie și picamăre. Am vorbit cu fotbaliștii care au fost pe teren în 1972, la ultimul meci al lui „U” în cupele europene