CULTURA
CRONICĂ DE FILM TIFF. Doru Pop: Îngerul a strigat din toaletă: Iată filmul perfect!
Care e rețeta unui film perfect? E povestea unui japonez, care curăță veceuri de top, cu filmări în spațiu real, regizate de un autor german, punctate cu muzică occidentală din anii 60-70.
Zile perfecte (2024), cea mai recentă creație a lui Wim Wenders, atinge perfecțiunea cinematografică. Era și cazul, pentru că după ultimele două filme ale lui Wenders, Submergence (2017), cu teroriști musulmani și agenți britanici, și Les Beaux Jours d’Aranjuez (2016), unde cei doi actori francezi, Reda Kateb și Sophie Semin (soția lui Peter Handke, colaboratorul și prietenul lui Wenders) fac niște roluri de o teatralitate atroce, nu credeam că voi mai ieși mulțumit din sala de cinema.
Wenders a atins un apogeu
Desigur, pentru „wendersiștii compleți”, care consideră că toate producțiile regizorului german sunt capodopere, inclusiv videoclipurile muzicale sau reclamele de televiziune, ba chiar și aberația erotică ce a ieșit din duetul cu Antonioni (Al di là delle nuvole, 1995), nu există nimic din ce face Wenders să nu fie perfect.
O vreme am rămas la Paris, Texas (1984) și la faimosul Der Himmel über Berlin (1987), însă acum regizorul german a atins un apogeu inegalabi cu acest film, care în japoneză ar fi trebuit să se numească „Komorebi”, după titlul piesei muzicale recurente în poveste, interpretată în versiunea engleză de Lou Reed.
Noul cinema german
Nu e prima oară când autorul, asociat cu mișcarea Neuer Deutsches Kino, noul cinema german, care a dat filmului universal autori precum Fassbinder, Farocki, Herzog sau Reitz, face filme despre „zile frumoase” – de faptul sursa de inspirație pentru ultimul film a fost chiar piesa „Die schönen Tage von Aranjuez”, scrisă de prietenul său Peter Handke. Pentru că Wenders este un creator inegal, adeseori te aștepți de la el la cacofonii vizuale.
Am pornit cu neîncredere față de această povestea, amplasată în Tokio, despre care știam că a început când oficialii japonezi au invitat un grup de artiști din toată lumea, să promoveze weceurile publice din centrul orașului. Fiindcă au trecut 6 ani de la ultimul său film, Submergence (2017), care a fost un eșec total, mai ales financiar, la un buget de peste 15 milioane de euro, a avut încasări de aproximativ 850 de mii de dolari, mă temeam că, în loc de povestea unui spion care vânează teroriști prin Somalia, descrierea existenței unui bărbat care curăță veceuri publice, înarmat cu mopuri și găleți, va fi un dezastru.
Toate filmările, realizate în spații reale
Toate filmările sunt realizate în spații reale, „în locație” cum zic romglezii, amplasate în sectorul Shibuya din zona „Marelui Tokyo”, acesta fiind și cel mai aglomerat cartier al capitalei nipone, zonă „de shopping” selectă, cu cluburi de noapte și baruri șic, aici sunt sediile unor mari corporații și zonele de atracție ale orașului. Tot aici sunt și cele 17 closete publice, a căror poveste a făcut înconjurul lumii.
Dar Wenders nu face un film de promovare pentru faimoasele veceuri din Shibuya, deși punctul de pornire, declicul s-a produs când a fost invitat și el să viziteze proiectul futuristic lansat de fundația Nippon în 2020 și intitulat „Toaleta Tokyo”.
Artiști și arhitecți renumiți au fost invitați pentru a gândi un număr de 17 toalete publice din districtul Shibuya. Nu doar că veceurile publice din Japonia sunt adevărate oaze de relaxare, dar aceste closete sunt opere de artă.
Un altfel de tur ghidat
De altfel, în martie 2024, a fost creat un traseu turistic numit „Tokyo Toilet Shuttle” în timpul căruia, timp de două ore, turiștii străini pot să facă un tur complet al budelor publice care apar în Perfect Days. Cu numai 34 de dolari turiștii po să viziteze (și să utilizeze) cele mai performante spații publice.
În funcție de nevoile individuale, fiecare poate alege buda sa de vis, fie pe cea cu aspect de orgă de lemn, pe cea în formă de ciupercă sau pe cea din sticlă „inteligentă” (pentru că unul dintre veceuri e transparente când nu e folosit, dar, de îndată ce utilizatorul intră pentru ușurare, pereții devin opaci). Unele toalete arată chiar ca niște nave extraterestre, cum este cea din parcul Nanago Dori, dar și mai important este că aceste spații pe care le curăță personajul principal sunt mai spectaculoase decât apartamentul în care acesta trăiește.
„Toate poveștile sunt niște minciuni”
Pentru că Wenders nu este în căutarea toaletei perfecte, nici a poveștii perfecte, ci a filmului perfect. Așa cum spunea cândva regizorul german, toate poveștile sunt niște minciuni, singurul mod prin care cinemaul se exprimă în mod autentic este vizual și acustic. Perfect Days începe cu o exclamație audio-vizuală, Soarele a apus peste linia orizontului orașului Tokio, apoi vedem din contraplonjeu coroanele unor copaci și apoi auzim foșnetul unei mături de nuiele pe stradă. Un bărbat între două vârste, Hirayama (jucat de Kōji Yakusho), e trezit de zgomotul măturătorului de pe stradă își începe ziua, se îmbracă în combinezonul pe care scrie „The Tokio Toilet”, iese din coșmelia în care trăiește, privește cerul și zâmbește.
Multe detalii ne pot scăpa din pricina aceste aparente banalități. Fiecare parte a căsuței lui Hirayama are o cromatică distinctă, dormitorul e albastru, baia e iluminată de neonul alb, holul e galben, iar puieții de arțar pe care bărbatul îi stropește emană un violet straniu. Dar adevărata ciudățenie este că bărbatul introduce în bordul dubei de serviciu o casetă audio.
Fiecare moment important al filmului e punctat cu o serie de contrapuncte muzicale, care intră în dialog cu narațiunea și cu sentimentele personajului. În secvența de deschidere Hirayama pune în radiocasetofonul mașinii o veche casetă de pe care se aude, pe măsură ce orașul Tokio se trezește la viață, „The House of Rising Sun”, șlagărul memorabil al trupei The Animals. Vom auzi și alte piese celebre, care vor rula în punctele de inflexiune ale narațiunii, sunt cântece de Otis Redding sau Patti Smith, iar filmul se va încheia cu vocea Ninei Simone, care cântă „Feeling Good”.
Semnificația piesei lui Lou Reed „Perfect Day”
Cum spuneam, titlul filmului e o referință la piesa lui Lou Reed „Perfect Day”, pe care personajul o ascultă în timp ce se întoarce acasă de la lucru. În timp ce muzicianul cântă „Oh such a perfect day, you just keep me hangin on”, subtextul melodiei e mai larg decât ceea ce ne impresionează emoțional. Piesa aceasta, care are nenumărate variante (de la Bono la Duran Duran), a devenit aproape un loc comun cinematografic, de la Trainspotting al lui Danny Boyle la serialul realizat după romanului lui Aldous Huxley, Brave New World (2020).
Interpretată în nenumărate moduri, melodia aceasta ne oferă multiple chei de lectură pentru film, ea e adeseori utilizată ca un mesaj codat despre consumul de droguri, dar și o referință secretă despre sexualitatea lui Reed (gay și bisexual), sau ca o trimitere la Noul Testament și celebra pildă despre cel care culege doar ce a semănat.
Un Groundhog Day japonez
Întreaga existență a personajului are ceva dintr-un Groundhog Day japonez. După 30 de minute, timp în care a trecut o zi și o noapte, personajul își reia lucrul, cu aceleași acțiuni, cu aceleași mișcări, cu același zâmbet impenetrabil la ieșirea din casă. Singurul lucru care se schimbă este piesa pe care o ascultăm de pe banda de casetofon, de unde se aude vocea lui Ottis Redding, care cântă „Sittin’ On”, piesa emanând singurătate și melancolie, dar și stare de bine și mulțumire.
Kôji Yakusho, actorul japonez care a fost pe bună dreptate recompensat pentru acest rol cu marele premiu la Cannes în 2024, construiește un personaj enigmatic, care nu scoate niciun cuvânt timp de zeci de minute. Jocul său actoricesc are loc în fracțiuni de secundă, pe care spectatorul neatent le poate rata cu mare ușurință.
Când o tânără femeie, care ascultă pentru prima oară o melodie de Patti Smith în mașina lui Hirayama, spune că îi place piesa, privirea bărbatului sparge al patrulea perete în mod fugar, aproape imperceptibil, aducându-ne și pe noi în mijlocul poveștii. Prin intermediul acelui zâmbet scurt, ironic și tandru în același timp, chipul actorului ne vorbește, spunând mai multe decât o mie de cuvinte. Zâmbetul detașat al omului de serviciu, care privește natura în mod relaxat, în timp ce un „client” beat urinează în pisoarul pe care el tocmai l-a curățat, sau când o doamnă în vârstă îl oprește din lucru, pentru că nu mai poate aștepta, el stă în ploaie în afara toaletei și pe chipul său apare un alt surâs.
Personajul principal pare să fie venit din altă lume
Actorul principal îmi amintește de Bruno Ganz, interpretul îngerului din Cerul deasupra Berlinului (1987), pentru că și personajul principal din acest film pare să fie venit din altă lume. După mai bine de o oră de film personajul încă nu a vorbit nimic, pare chiar că e mut. Iar când spune ceva pentru prima oară, e un simplu „bună ziua”, dat când intră în magazinul unde își developează fotografiile – pentru că descoperim că personajul are un dulap plin de cutii metalice în care depozitează poze alb-negru făcute zi de zi.
Ciudățeniile lui Hirayama sunt contraste de colegul său de serviciu, un fel de „subaltern”, tânărul Takashi, care vorbește într-una. Spre deosebire de acesta, modul taciturn de a fi al bărbatului cu păr grizonat și cu aer elegant, care nu se potrivește în veceurile pe care le spală, are o eleganță ciudată.
Adeseori el răspunde doar printr-un gest, cum este scena în care el îi face vânt cu evantaiul unui bărbat adormit, aceste micro-gesturi sunt forme de comunicare aproape desăvârșită. Aceste tăceri sunt ajutate de visele bărbatului, care apar ca niște intercalări cu imagini alb-negru, fie vedem o mână de bărbat, care ține strâns o mânuță de copil, un ochi privește în gol, sau Luna trecând printre nori. Fiecare marchează trecerea între „capitolele” repetitive ale vieții lui Hirayama.
Întâlnirea cu Aya, primul moment de cotitură
Aceste zile monotone ale lui Hirayama sunt marcate de apariția și prezența unor femei, fie tinere, fie mai în vârstă. Primul moment de cotitură se produce când apare Aya, o tânără cu părul vopsit blond, care îl așteaptă pe colegul lui Hirayama să-și termine tura, întinsă pe motocicletă cu o salopetă roz-bombon. Pentru că motocicleta lui Takashi nu pornește, acesta împrumută dubița colegului său, iar tânăra femeie începe să cotrobăiască printre audio-casetele bărbatului și pune o melodie de Patti Smith. Ascultând cum cântă „Redondo Beach”, piesa făcută după o poezie a cântăreței americane, care vorbește despre sinucidere, nu putem să nu ne gândim la ce se întâmplă dincolo de relația de pe ecran.
Sau, când după o oră de film personajul vorbește pentru prima oară, o face vorbind cu „Mama”, proprietara unui restaurant unde el ia masa în mod regulat și care îi spune bârfe despre clienți. „Mama” iese din spatele tejghelei și începe să cânte varianta japoneză a piesei cu care a început filmul, „Asahi no ataru he” (The House of the Rising Sun), în versiunea japoneză a cântăreței Maki Asakawa. Și aici simbolistica piesei e relevantă, pentru că Japonia e cunoscută cu numele metaforic de „Țara Soarelui Răsare”, iar femeia cântă despre „Casa Soarelui care la răsărit”.
O altă întâlnire este cu librăreasa care îi vinde o carte de eseuri intitulată „Copaci”, de prozatoarea Aya Koda, iar femeia îi spune că autoarea folosește aceleași cuvinte ca și oamenii obișnuiți, doar că ea face ceva special cu acestea. Și această replică ne deschide traseul către o nouă „lectură” a eroului filmului.
Relația dintre unchi și nepoată
Următorul moment de inflexiune se produce când apare o tânără fată, Niko, despre care aflăm că e nepoata bărbatului, care acum fugit de acasă. El îl însoțește la lucru și, deși nu știe cum se folosesc casetele audio, sfârșesc prin a asculta „Brown Eyed Girl” al lui Van Morrison.
Relația unchi nepoată e un pretext pentru a înțelegem mai multe despre Hirayama, care a îi dă lecții adolescentei, printre care și ideea că lumea aceasta, după cum îi pune lui Niko în timp ce merg cu bicletele prin Tokio, este făcută din mai multe lumi, unele sunt legate, altele nu. La final se opresc pe un pod și unchiul îi spune o butadă, care sunt ca un haiku: „Kondō wa kondō. Ima wa ima” (Viitorul e viitor. Acum e acum). Apoi rimele se transformă într-un cântec pe care îl îngână cei doi.
Apoi, când sora lui vine să-și recupereze fiica, observăm și mai puternic contrastul dintre bicicleta de damă a bărbatului și mașina scumpă a surorii sale, care îi amintește că tatăl lor e complet amnezic și se află într-un azil. Abia la plecarea femeii bărbatul izbucnește în plâns, fără să știm de ce. În ultima parte a filmului mai apare o tânără femeie, o nouă subordonată pe nume Sato, dar și o altă femeie misterioasă, ce apare pe bancă în timp ce el își ia pauza de masă, iar amândoi își mănâncă pachetul în tăcere. Întâlnirile din priviri fugitive cu tânăra femeie din parc sunt alternate cu scene în care bărbatul lasă niște bilețele în toaletă. O vreme nu știm pentru cine și pentru ce sunt, dar la final aflăm că el joacă „x și o” cu cineva necunoscut.
Deznodământul
Cele două ore de film ajung la un aparent deznodământ când bărbatul își aprinde pentru prima oară o țigară, după ce a văzut pe cineva îmbrățișând-o pe „Mama”. Stând pe malul râului Edo, el se întâlnește cu bărbatul despre care află că e fostul soț al „Mamei”, care are cancer și care îi cere să aibă grijă de femeie. După ce discută o vreme, cei doi bărbați îi compară propriile lor umbre și apoi încep să joace „mâța cu umbre”. După această întâlnire, mergând spre apusul de soare, personajul principal râde și plânge, în timp ce vocea Ninei Simone strigă „I’m feeling good”.
Văzând acest groplan final nu putem să nu ne gândim la conceptul de cinema pur, așa cum și-l imagina teoreticianul Béla Balázs în „Der sichtbare Mensch”. Autorul german, evreu de origine maghiară, este în mod declarat un reper conceptual pentru Wenders. Balázs, care sugera și ideea că, pentru a face un film din „imagini absolute”, singura sursă sunt siluetele oamenilor, manifestările lor fantomatice, afirma că filmul este sigurul limbaj uman universal, cinemaul nu doar că ne permite accesul la cele mai puternice emoții ale semenilor noștri, dar este unicul mod de a comunica ce trece dincolo de granițele etnice și dincolo de limitele auto-impuse ale societăților ori ale instituțiilor umane.
Lecție de umanitate
La final, prin intermediul chipului lui Yakusho, care trece printr-o suită de trăiri și sentimente contrastante, de la râs la plâns, cu toate nuanțele intermediare, marcate de schimbările de culoare ale luminilor orașului, regizorul german reușește să facă un film absolut. Pentru că, așa cum scria tot Balazs în eseul despre „Logica filmului”, manifestările exterioare ale cinematografului, care sunt date de prezența corporală a actorilor pe ecran, constituie numai un intermediar pentru a avea acces a manifestările interioare.
Imaginile cinematografice, scria acest teoretician al filmului din anii 20, nu sunt legate cu ajutorul logicii, ele sunt psiho-logice. Narațiunea cinematografică, ceea ce face ca evenimentele să pară cuplate ori inteligibile reprezintă o simplă componentă mecanică, legile autentice ale filmului sunt iraționale. Îl înțelegem pe Hirayama mai bine dacă nu vorbește, când se spală într-o baie publică și se săpunește stând dezbrăcat pe o găleată de plastic, când coboară în subteranele orașului, de unde își cumpără cărți sau mănâncă singur, când se salută discret cu diverse figuri paterne, cu un om al străzii sau cu un bătrân în chimonou tradițional.
Nu pot să nu mă gândesc la regizorii români din noua (de)generație, fie cineaștii „experimentali”, care fac filme despre buzile mioritice, sau cei care cred că înjurăturile și glumele scatologice sunt traseul către divertismentul spectatorilor. Lecția de umanitate a lui Wenders, care reușește să facă un film perfect despre un om care spală weceuri publice, este aceea că frumusețea și desăvârșirea sunt mereu prezente în tăcerile chipului omenesc.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
VIDEO FOTO. Ad Libitum Voices, clujenii care au cucerit Occidentul pe patru voci din patru inimi
Au pornit împreună la drum, în Cluj, dintr-o întâmplare, în urmă cu 12 ani, iar acum se pregătesc să cucerească lumea. Au cântat pe mai toate scenele din România și din Europa, dar vor să ajungă să își încânte fanii din Brazilia la ei acasă.
Trupa Ad Libitum Voices, prescurtat ADLV, e mai mult decât muzică, e o poveste despre pasiune, muncă și succes.
Toți cei patru muzicieni sunt absolvenți ai Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și fac parte din generații diferite: doi tenori – Tiberius Simu și Sergiu Colțan, un bariton – Vlad Morar și un bas – Cristian Ignuța, care cântă în mai multe limbi: română, engleză, italiană.
Primii pași
”Ideea înființării trupei a venit, practic, în urma unui eveniment amuzant.
Eu cu Cristi eram colegi din Conservator, am și locuit împreună, și am fost invitați, în toamna anului 2012 la o zi de naștere la o prietenă de-a noastră.
Ne-am gândit să-i facem cadou ceea ce știm noi mai bine să facem, să-i cântăm, pentru că ne-am gândit că o să-i placă și o să fie ceva amuzant. Și am pregătit niște piese pop-opera pentru că ne plăcea foarte mult fuziunea dintre aceste două genuri.
Și așa ne-am dus la acest eveniment, i-am cântat, ne-a ieșit foarte bine, am făcut o impresie foarte faină.
Am avut și niște reacții foarte bune printre invitați. Iar acolo s-a aflat o organizatoare de bal de boboci care ne-a invitat la un astfel de bal, astfel că am acceptat. Cu noi mai era un coleg, deci am cântat în trei la acest eveniment”, a povestit Sergiu pentru Cluj24.
Prestația muzicală a avut loc pe scena Casei de Cultură a Studenților și a fost ceva inedit pentru ei, care erau studenți, astfel că s-au gândit să ducă proiectul la un alt nivel.
Lucrurile s-au legat fără ca ei să se aștepte, pentru că, la eveniment, era prezentă și Aura Crecan, care se ocupa de organizare și care, ulterior, a devenit booking agentul trupei și parte a managementului ADLV.
”Aura a văzut potențialul nostru și ne-a chemat apoi la un alt bal al bobocilor. Numele trupei, Ad Libitum Voices, a apărut mai târziu, pe atunci eram cunoscuți drept <<băieții de la Cons>>”, a adăugat Sergiu Colțan.
Cum s-a ajuns la numele Ad Libitum
Cristi a completat amintirile precizând cum s-a ajuns, câteva luni mai târziu, și la ”botezul” numelui.
”Am avut un eveniment de Dragobete în primăvara anului 2013 și ni s-a cerut pentru afiș un nume, pentru că puteam să apărem pe afiș ca <<băieții de la Cons>>.
Și atunci, împreună cu Sergiu, eram într-o sală de repetiții la Academia de Muzică, am luat dicționarul de termeni muzicali și am zis <<hai să căutăm un nume>>.
Și am ajuns la litera A, unde am descoperit Ad Libitum, adică la libera alegere. Și atunci am zis că numele acesta, practic, arată exact ce facem noi. Adică, noi luăm niște fragmente muzicale și le interpretăm după bunul nostru plac, la libera alegere”, a precizat Cristi.
Actuala formulă de patru s-a format pe rând începând cu 2016, când Sergiu a propus să fie cooptat Tiberius pe care îl cunoștea de la Opera Națională Română Cluj-Napoca spunându-i că s-ar potrivi în noua trupă, iar acesta a acceptat.
”Aveam un concert la Iulius Mall și cântam pe o scenă cu o orchestră compusă din oameni de la Conservator, de la Operă. Sergiu mi-a scris că m-aș potrivit în Ad Libitum și am spus <<hai să încercăm>>.
Țin minte că ne-am întâlnit prima dată la Operă, era către sfârșitul anului și urmau niște concerte de colinde. Și au venit cu partituri de colinde, am cântat un pic împreună, mi-a plăcut și am intrat în acest proiect”, a precizat Tiberius.
Al patrulea membru al echipei
Al patrulea membru care a completat echipa a fost Vlad, mezinul, despre care colegii săi susțin că este fantastic de talentat, charismatic, cu o voce și o prezență scenică deosebită.
”În perioada când eu am intrat, era un alt membru cu noi în trupă, al patrulea, cu care nu am prea găsit afinități artistice, și după mult de jumătate de an, ne-am despărțit, astfel că ne trebuia al patrulea membru.
Și, cunoscându-l pe Vlad, care mi-era și student la Conservator în acea perioadă, i-am propus să vină cu noi în Ad Libitum Voices.
El era pe atunci într-o altă trupă, a mers în paralel cu ambele trupe, după care s-a decis să ni se alăture definitiv, imediat după ce am participat, împreună, la X Factor, unde am ajuns până în finală”, a mai explicat Tibi.
Împreună, oficial din aprilie 2017
Vlad a fost nevoit să aleagă între cele două trupe, iar acum recunoaște că a fost cea mai inspirată decizie, fiind vorba despre un proiect în care se făcea muzică ”pe voci”.
”Eu am nevoie de armonii. Trebuie să existe armonii, să se creeze conexiunea asta dintre voci. Am eu o afinitate pentru armonii, că-s de jazz, că-s clasice. Și atunci, fiind patru voci, mi se părea foarte interesant și chiar mă gândeam că puteam face foarte multe lucruri din punct de vedere armonic”, a spus Vlad.
Cei patru au cântat prima oară oficial în actuala formulă a Ad Libitum Voices în aprilie 2017, în cadrul unui eveniment desfășurat la Primăria Zlatna.
Au cântat pe scări, iar scaunele publicului erau pe culoarul de hol, ceea ce, datorită apropierii de spectatori, a transformat concertul într-o experiență interesantă, dar și cu momente care nu se uită ușor.
”Eu am avut niște emoții fantastice și am zis că nu am voce, că până aici a fost, de-abia am început, dar deja s-a terminat. Și Tibi a zis că nu există așa ceva, nu se poate și devenise foarte stresat și el.
Pe atunci aveam un microfon foarte ciudat, care nu funcționa la fel ca microfoanele colegilor mei. Și Tibi a zis să facem schimb de microfoane”, și-a amintit Vlad, iar impasul a fost depășit.
Repertoriul, ales prin consens
Întrebați cum își aleg repertoriul, muzicienii clujeni au răspuns că, la la început, era preponderent pop-opera, piese de concert, piese de ascultat, canzonete, alese dacă le plăceau tuturor, în egală măsură.
”Dacă e unul care spune că nu îi place o piesă sau nu ar putea să o cânte, atunci o lăsăm deoparte și numai dacă considerăm că e foarte de impact și ar merita să facă sacrificiul de a o învăța, atunci o introducem în repertoriu.
E un consens mereu, trebuie să ne placă tuturor piesa pentru că așa reușești să transmiți. Dacă ție îți place ceea ce faci, ceea ce cânti, atunci poți să dai publicului acea energie de care este nevoie.
Repertoriul nostru a suferit modificări în funcție de locul unde ne aflam la concert, am început să mergem în direcția pop destul de mult și să adoptăm și piese de pe radio, din muzica ușoară românească, să le armonizăm și să le dăm nota asta de crossover”, a explicat Sergiu..
În perioada de început a trupei, 2017, Ad Libitum Voices nu avea nicio piesă proprie, iar după euforia participării în finala X Factor, cei patru muzicieni erau încrezători că se află pe drumul cel bun.
Ei au fost în concurs în echipa lui Carla s Dreams, de la care au avut multe de învățat, iar acea perioadă a dus la sudarea echipei și, astfel, și-au dat cu toții seama că au potențialul de a merge înainte.
După X Factor, însă, s-au trezit în ianuarie 2018 că nu se întâmpla nimic special.
Soluția, piesele proprii
”În afară de faptul că ne cunoaștea lumea pe stradă, nu se întâmpla nimic concret. Chiar după X Factor, am avut, dintr-o dată, o popularitate imensă, paginile noastre personale de social media și a trupei au explodat și credeam am dat lovitura.
Dar a fost așa o pauză totală după concurs și n-am mai auzit de la nimeni nimic.
Ne-am dat seama că aveam nevoie de o identitate a noastră, să nu mai fim doar o trupă de cover-uri și atunci am început să construim piese. Și Vlad a venit cu ideile pieselor”, a menționat Sergiu.
Primul concert oficial
La rândul său, Vlad a precizat că a venit cu propunerea de a susține un concert, după X Factor, pentru a testa dacă spectatorii chiar cred în ei, sau a fost doar mirajul ecranului, iar Tibi a fost cel care a anunțat concertul într-o emisiune TV, cu locul, ziua și ora, deși nimic nu era aranjat, nici sala rezervată.
”Explicația lui a fost că mai bine anunțăm și ne punem sub presiune decât să nu facem nimic niciodată. Era cât pe ce să își vândă mașina, pentru că nu aveam bani pentru a plăti instrumentiști, pentru a plăti oamenii care lucrau și așa mai departe. Și atunci ne-a salvat Aura, căreia i s-a propus să ne dea o mână de ajutor la organizare, iar eu i-am spus că poate fi managerul nostru și să se ocupe de tot.
Și până la urmă ea a reușit, s-a realizat concertul, a fost <<The first concert>>, primul concert al nostru în 21 aprilie 2018, la un an de zile de când cântam în formula completă Ad Libitum Voices. Iar de atunci a rămas alături de noi”, a subliniat Vlad.
Muzică și versuri proprii
După concert, membrii trupei și-au dat seama că trebuie să aibă în repertoriu și piese proprii, dincolo de cover-uri, astfel că după un început firav, au început să lucreze cu actualul manager, Adrian Radu, care era pe atunci producător la case de discururi recunoscute din țară.
”Eu scriam liniile melodice, iar Cristi și Tibi scriau versurile, cu ajutorul lui Adrian Radu pe partea de producție. A fost o muncă de echipă.
Până în prezent s-au adunat mai multe piese și, iată, suntem în 2024, an în care am lansat un mic album de patru piese. dincolo de piesele pe care deja le lansasem până acum.
Avem acum 12 piese proprii, iar în ultima perioadă am mai colaborat și cu alți oameni care să ne creeze piese, adică să colaborăm împreună cu ei”, a mai spus Vlad.
Înregistrări în dulap, în pandemie, să nu fie ecou
Una dintre cele mai dificile perioade traversate a fost cea a pandemiei Covid, care a dus la anularea unor concerte și apariții publice, astfel că muzicienii trupei au fost nevoiți să se descurce și să găsească soluții.
Toate filmările din acea perioadă, care se regăsesc, încă postate pe canalele de socializare, erau făcute din camera fiecăruia, cu telefonul și trimise prin internet lui Sergiu, care le edita.
”Filmările ca filmările, că mai ieșeau în curte, mai ieșeai pe balcon să filmezi, dar pe partea de audio, ca să nu fie prea mult ecou și să se poată apoi pune vocile în program, eu, personal, înregistram în dulap. Mă băgam între haine, intram cu telefonul în dulap, între cămăși, între haine, ca să să nu fie ecou și acolo cântam în genunchi, în dulap.
Avem o piesă, The Prayer, înregistrată cu Teodora Sava, care se găsește pe Spotify, înregistrată așa”, a dezvăluit Tibi, despre condițiile vitrege de atunci.
Ce are special fiecare voce
Fiecare voce a celor patru muzicieni clujeni este specială, își aduce aportul și întregește totul unitar care este trupa Ad Libitum Voices și oferă calitatea interpretării.
Vlad: ”Este extrem de rar ca un grup format din întâmplare, pentru că nu este un grup format de cineva care știe exact ce vrea, să cânte așa de bine. Sunt grupuri formate din membri de familie care au o chimie foarte bună, se știu de mici, dar la noi este o întâmplare că fiind patru caracterii diferite cu patru voci diferite cu idei diferite, să ne potrivim. În 90% din cazuri totul funcționează exact așa cum ne dorim și ajunge la un sens sens comun.
Vocea mea cred că aduce un plus ca și cireașa de pe tort. Mie îmi place foarte mult să mă joc, să fac melisme, să am idei”.
Sergiu: ”Eu consider că vocea mea este caldă, emană căldură, finețe, sensibilitate și cred că în pachetul de voci cu asta contribuie și asta încheagă vocile. Pentru că sunt voci puternice aici și pot să zic că eu sunt așa, un element liant între toate”
Element de șoc
Cristi: ”Vocea mea cred că este elementul de șoc. Pentru că lumea când mă vede așa mai micuț, mai slăbuț, și când deschid gura și ies gravele, de acolo începe mirarea. De unde iese atâta voce? Cum poți să cânți atâta de gros?”
Tibi: ” Eu, înainte să fac parte din Ad Libitum Voices, am cântat mulți ani operă. Opera a fost pasiunea mea și asta e ce-am visat să fiu, cântăreț de operă, și în toată această perioadă m-am luptat cu acutele. Asta a fost o problemă pe care m-am confruntat.
Tot timpul aveam o ușoară nesiguranță și nu reușeam să ating notele acelea de sus, la volumul și la calitatea necesară sau suficientă corespunzătoare restului vocii.
După ce am intrat în trupă, mi-am dat seama că a cânta la microfon este altceva și, în ultimul an, lucrând cu o profesoară din București, Anda Pop, am descoperit un nou stil de emisie care îmi permite să cant, în sfârșit, notele astea. În ultimul an pot să spun că sunt foarte fericit de fiecare dată când pot să răcnesc acute, e ceva ce-mi doream de mulți ani. În sfârșit îmi văd visul cu ochii”.
Planuri de viitor
Ad Libitum Voices a avut anul trecut peste 90 de concerte, iar trupa are planuri mari pentru următorii 10 ani, ținta fiind de a cânta în străinătate, dar nu doar pentru comunitățile de români din Belgia, Marea Britanie, Spania sau Italia, ca până acum, ci proiectul să devină unul internațional, astfel încât să determine cât mai mulți spectatori să cumpere un bilet la concerte.
”Obiectivul este destul de realist, iar pentru atingerea sa trebuie foarte multă muncă. Cred că avem foarte mari șanse ca proiectul nostru să fie cel mai de succes pe care l-a avut România vreodată, dincolo de artiști solo, vorbim strict despre trupe. Suntem acum una dintre cele mai cunoscute trupe pop-rock din Sud-Estul Europei.
Noi avem un public care, în ultimul an, a venit în marea majoritate din Brazilia.
Avem din cei peste 1,2 milioane de fani, undeva la 30-40% care sunt din Brazilia și noi nu cântăm în portugheză. Am înțeles că mulți brazilieni înțeleg piesele italienești pe care noi le cântăm, ceea ce este fascinant.
N-ar fi rău să avem un concert în Brazilia. Sper ca, în 10 ani, să ne vedem pe plaja Copacabana într-un concert Ad Libitum Voices”, a mai afirmat Vlad.
Datorită impactului de pe rețelele de socializare, muzica trupei ajunge în cele mai neașteptate locuri, iar pe lângă Brazilia, Ad Libitum Voices are fani din Iran sau Uzbekistan, de exemplu.
Concert de Crăciun pe patru voci, din patru inimi
Ad Libitum Voices a cântat, recent, pe scena Sălii Palatului din București cu Loredana Groza, iar pe 22 decembrie la Cinema – Teatru ”Florin Piersic” Cluj-Napoca, după cum preciza Vlad, va susține un concert de Crăciun ”pentru toți oamenii care vor să asculte muzică de suflet, din suflet, pe patru voci, din patru inimi”.
EVENIMENT
Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 3 milioane în 2024, a doua oară în istorie
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj sărbătorește pentru a doua oară în istoria sa pasagerul cu numărul 3 milioane, o performanță unică pentru un aeroport regional din România.
Evenimentul aniversar este programat luni, 25 noiembrie, când pasagerul este așteptat să sosească la Cluj-Napoca cu o cursă a companiei elvețiene Swiss Air de la Zurich.
”Acest succes subliniază importanța strategică a aeroportului în conectarea Clujului cu numeroase destinații din Europa și din întreaga lume și consolidează, astfel, poziția aeroportului în rețeaua internațională de transport aerian.
Anul trecut, primul pasager cu numărul 3 milioane a ajuns pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj în ziua de 24 noiembrie.
EVENIMENT
VIDEO. Grav accident la Bucea, cu un microbuz implicat. Doi bărbați transportați la spital
Pompierii din cadrul Detașamentelor Huedin și 2 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute la un grav accident rutier petrecut pe drumul DN1E60, în localitatea Bucea, comuna Negreni.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipajele operative au găsit un autocamion și un microbuz avariate, precum și un bărbat încarcerat în ultimul dintre acestea.
”Salvatorii au folosit echipamentele din dotare pentru a asigura accesul către victimă, precum și pentru extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, prezenta mai multe traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant. Ulterior a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, alți doi bărbați au mai fost consultați la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un tânăr, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații medicale”, arată pompierii de la ISU Cluj.
ANM anunță că urmează patru săptămâni mai reci decât normalul perioadei, cu temperaturi scăzute în toate regiunile țării, dar mai ales în sud-vest. Precipitațiile vor fi abundente în prima săptămână, în special la munte, apoi vor scădea semnificativ. La jumătatea lui decembrie, acestea vor reveni.
Săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni
Săptămâna 25 – 2 decembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 2 – 9 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi deficitar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice.
Săptămâna 9 – 16 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Profesorul clujean Vasile Pușcaș împlinește 72 de ani. A negociat intrarea României în Uniunea Europeană
VIDEO. Bartolomeu Anania şi-a prevestit moartea!? „Nu mi-e frică”. 13 ani de la trecerea sa la cele veşnice
E ziua ta. Istoricul şi criticul literar Mircea Popa, 85 de ani
VIDEO FOTO. Ad Libitum Voices, clujenii care au cucerit Occidentul pe patru voci din patru inimi
Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 3 milioane în 2024, a doua oară în istorie
VIDEO. Grav accident la Bucea, cu un microbuz implicat. Doi bărbați transportați la spital
Se STRICĂ vremea în toată țara. Frig și PLOI în următoarele săptămâni
Premieră la alegerile prezidențiale. STS: Rezultatele votului, în timp real, după închiderea secțiilor de votare
Expert în Cybersecurity NTT DATA România: Securitatea cibernetică trebuie IMPLEMENTATĂ, cu sau fără ajutorul AI
Senator Răzvan Ciortea (PSD Cluj): Lansez campania „Fii informat. Viitorul îți va mulțumi”, de prevenire a consumului de droguri
FOTO. RMN-ul de la RAR Cluj. Verifică mașinile second hand pentru a fi sigure din punct de vedere tehnic pentru șoferii clujeni
