EVENIMENT
Crin Antonescu: „Să ne hotărâm. Dacă AUR e un partid extremist, să fie dovedit în justiție și scos în afara legii”
Fostul lider PNL și candidat la președinția României, Crin Antonescu, a comentat situația politică actuală, criticând discursul public axat pe eliminarea AUR din ecuația electorală.
El consideră că, atâta timp cât partidul lui George Simion nu este declarat ilegal, acesta trebuie tratat ca o opțiune politică legitimă, cu drepturi egale față de celelalte formațiuni.
Crin Antonescu, despre AUR: Un partid care nu e în afara legii este unul de care trebuie să ții cont
„N-am nicio simpatie, sincer să fiu, pentru AUR. Sunt acolo persoane pe care le apreciez, dar partidul în sine nu e genul meu. Dar ar trebui să ne hotărâm o dată, să spunem că atâta vreme cât un partid este extremist, el trebuie dovedit în justiție ca atare, condamnat și scos în afara legii. Un partid care nu e în afara legii, care are în spate milioane de voturi și este în Parlamentul României, este un partid de care trebuie să ții cont și care are drepturi egale cu celelalte”, a declarat Antonescu, la HAI România.
Acesta atrage atenția că prin excluderea automată a AUR din sfera opțiunilor, electoratului nu i se mai lasă alternative reale.
„Îți rămân PNL-ul și PSD-ul, care nici ele nu se bucură de vreo popularitate. Ce ne rămâne nouă? Ce e bine să votăm?”, spune fostul candidat la alegerile prezidențiale.
Antonescu ar susține o ”dreaptă” anti-marxistă și anti-soroșistă credibilă
În analiza sa, Antonescu nu a ocolit nici situația liberalilor, despre care spune că se confruntă cu o criză de identitate.
„Îl clonăm pe Bolojano?.. Asta nu se poate. Și mai departe ce? Votăm cu USR-ul?… N-am nimic personal cu oamenii aceștia, dar ei sunt… iar aici are dreptate, cumva, Cristoiu: sunt bolșevicii acestei epoci. Stați puțin, că bolșevicii, până la urmă, cu prețul pe care l-au plătit și prin mijloacele lor, au condus”, a mai spus Antonescu.
El a mai spus că trebuie construit ceva nou.
„PNL-ul este greu de deosebit în acest moment de alte partide și asta nu mă consolează, dimpotrivă, mă mâhnește. Tema este dacă păstrezi brandul, clădirea, o dezinfectezi sau dacă trebuie construit ceva nou. Din fericire, nu mai este problema mea, dar sunt interesat dacă PNL sau altă construcție de dreapta poate deveni o forță credibilă, anti-marxistă și anti-soroșistă. Pe cât voi putea, o voi sprijini”, a mai spus fostul lider liberal.
”Votul pentru Călin Georgescu nu vine de la niște oameni tâmpiți sau ușor de păcălit”
În ceea ce privește sprijinul popular de care s-a bucurat Călin Georgescu, Antonescu afirmă că acesta nu trebuie tratat cu superficialitate.
„Votul pentru Călin Georgescu nu vine de la niște oameni tâmpiți sau ușor de păcălit. O mare parte din acest vot, ulterior transferat către George Simion, a venit din dorința exprimată de foarte mulți români, inclusiv din diaspora, de a avea mai multă personalitate și mai mult profil ca țară, în special în politică externă”, a mai spus Crin Antonescu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






