ACTUALITATE
Covidul și accidentările. CFR Cluj și Universitatea Craiova, PROBLEME înaintea meciului direct
Probleme pentru ambele echipe înaintea derby-ului de sâmbătă. Apărarea Craiovei e în piuneze, cu 3 fundași accidentați: Găman, Conte și Marius Constantin, care va sta cel puțin 3 săptămâni. La CFR, noul coronavirus i-a expediat în izolare pe Camora, Păun, Bordeianu și Susici.
Universitatea Craiova are emoții pentru calificarea în play-off, dar împotriva campioanei CFR va trebui să se descurce cu un efectiv „subțiat” de accidentări. Norocul său, nici liderul nu stă prea bine, după infectările cu COVID-19 intervenite săptămâna aceasta.
La olteni, virusul nu mai e prezent, însă apărarea e în mare suferință. Mai ales în zona centrală. Mihai Bălașa a fost lăsat să plece la Sepsi, Valerică Găman va mai putea fi văzut pe teren prin aprilie, iar Antoine Conte, ce poate juca și fundaș central, nu e nici el refăcut.
În condițiile și așa precare, antrenorul Laurențiu Reghecampf a primit o adevărată lovitură la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi (1-3), când s-a accidentat și Marius Constantin. Potrivit informațiilor Gazetei, apărătorul în vârstă de 37 de ani are o leziune musculară și va fi indisponibil trei, patru săptămâni.
Revine totuși Kolic
Astfel că juveții se mai bazează doar pe Paul Papp, Vladimir Screciu și Ionuț Mitran, 19 ani, „un copil” – după cum l-a caracterizat Reghe. La mijloc, Houri, ruptură de ligamente încrucișate, a încheiat sezonul, în timp ce Nistor, care s-a plâns de dureri la picior cu Sepsi, fiind schimbat după 20 de minute, e incert.
Singura veste bună e că, în compartimentul ofensiv, Laurențiu se va putea baza pe Elvir Kolic. Atacantul a acuzat unele probleme la un picior chiar în timpul partidei cu Sepsi, însă staff-ul medical al oltenilor l-a pus pe picioare.
De cealaltă parte, Dan Petrescu își vede lotul decimat de noul coronavirus. După meciul cu FC Botoșani, CFR-iștii i-au trimis în izolare pe Camora, Adi Păun și Mihai Bordeianu, testați pozitiv, iar pe Mateo Susici.
Și toate astea în condițiile în care liderul pare să se fi înscris pe un trend descedent: 3-3 cu FCSB, deși a avut 3-2 până-n ultimul minut, și 1-1 cu moldovenii lui Marius Croitoru, deși a condus cu 1-0, scorul său favorit.
Sursa: GSP
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






