Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Costuri mai mari pentru construirea căminului de bătrâni de pe Calea Baciului

Publicat


centru batrani (2)

Valoarea lucrărilor la căminul de bătrâni de pe Calea Baciului crește cu peste 10 milioane de lei. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali.

Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat, în ședința extraordinară de vineri, 6 decembrie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea azilului de vârstnici de pe Calea Baciului, numărul 18.

„În urma întocmirii proiectului tehnic a rezultat, aşa cum este detaliat şi în memoriul justificativ, optimizarea fundației continue și izolate cu fundație de tip radier, înlocuirea cadrelor interioare cu planșee de tip dală, rezemate direct pe stâlpii din beton armat, lărgirea rampei auto, realizarea unei case de scară suplimentara la nivelul subsolului, realizarea unei curți de lumină pentru admisie presurizare casa de scară şi sas, realizare bazin apă potabilă, creşterea puterii instalate de la 340 KW, prevazută în S.F. la 620 KW și altele”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.

Investiția crește cu peste 10 milioane de lei

Valoarea investiției crește la 53,6 lei cu TVA, față de valoarea inițială, aprobată în mai 2022, de 42,1 milioane lei cu TVA.

„În urma noilor liste de cantități, rezultă că valoarea notelor de renunțare este în cuantum de 8.443.453,53 lei cu TVA, cea a notelor de comandă suplimentară este de 3.805.639,20 lei cu TVA, respectiv valoarea notelor de comandă suplimentară pentru articole noi este în cuantum de 13.467.646,31 lei cu TVA”, se mai arată în proiect.

Clădirea, finalizată în 2026

Clădirea va avea un regim de înălțime S+P+2E și o suprafață construită de 1.410 mp. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni din momentul semnării ordinului de începere (mai 2024).

Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost semnat în iulie 2023 cu Asocierea Boemial Invest S.R.L, Marina Properties S.R.L. şi Arhimar Serv S.R.L.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate