EVENIMENT
Cornel Chifor, primarul din Cornești, SUSPENDAT din funcție. E acuzat de o serie de infracțiuni între care DELAPIDARE
Primarul comunei Cornești, Cornel Chifor, a fost suspendat din funcție și pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Chifor este urmărit penal pentru mai multe infracțuni, respectiv delapidare și fals, dar și după ce a făcut accident cu mașina pe care o conducea fără permis. Primarul PNL-ist este acuzat și că fura și motorină de la instituție pe care o conducea, pentru propria mașină.
Cornel Chifor, primarul din Cornești, SUSPENDAT din funcție și pus sub control judiciar
În data 16 aprilie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de primarul comunei Cornești, și luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de acesta, prin care i s-a interzis exercitarea funcției de primar pe o durată de 60 de zile.
Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, Cornel Vasile Chifor, este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de delapidare, o infracțiune de fals informatic în formă continuată, – 42 de acte materiale și două infracțiuni de conducere fără permis de conducere.
”În esență s-a reținut că în perioada 2024-2025, inculpatul, în repetate rânduri, a sustras motorină din stația de carburant aparținând Primăriei comunei Cornești, în a cărei sistem informatic a introdus date nereale, certificând în fals că alimenta vehiculele primăriei, dar în realitate își alimenta propriile vehicule.
De asemenea, în perioada susmenționată, a folosit in interes personal un buldoexcavator pentru a-și executa lucrări la un imobil proprietate personală, iar la o altă dată, a folosit in interes personal o autoutilitară a primăriei marca Iveco, în valoare de 243.236 de lei, pe care a condus-o având permisul suspendat și pe care a avariat-o într-un accident, ascunzând-o ulterior la un imobil proprietate personală”, arată procurorii.
Sechestru pe un imobil de peste 700.000 de lei
În cauză a fost instituit sechestrul asigurător asupra unui imobil, în valoare aproximativă de 767.046 de lei, aparținând inculpatului în vederea recuperării prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor.
Punerea sub acuzare vine după ce, în data de 9 aprilie, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, au efectuat 6 percheziții domiciliare.
Foto: Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






