EVENIMENT
Contract pe 8 ani pentru cei care doresc să devină cadre MILITARE. Lege promulgată

Legea promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis arată că persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituţie de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor în activitate, încheie cu Ministerul Apărării Naţionale contracte cu durata de opt ani de la numirea lor în prima funcţie, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale.
Respectivul act normativ aprobă Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Contract pe 8 ani pentru cei care doresc să devină cadre MILITARE. Lege promulgată
În preambulul OUG sunt evocate necesitatea asigurării resursei umane pentru forţele armate şi faptul că „deficitul de personal militar specializat nu poate fi acoperit imediat”.
Guvernul a precizat, la momentul emiterii Ordonanţei, că numărul demisiilor personalului din armată s-a dublat în anul 2021 faţă de anul 2020, în anul 2022 a crescut la peste 2.700 de militari, iar în anul 2023 s-a menţinut la cote ridicate, în mod deosebit în ceea ce priveşte soldaţii şi gradaţii profesionişti, „categoria cea mai afectată de creşterea inflaţiei în anii menţionaţi, situaţie care afectează îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor specifice instituţiei militare şi care trebuie stopată în condiţiile în care exigenţele sunt sporite sub auspiciul tensiunilor în creştere, determinate de războiul din Ucraina”.
Legea arată că ofiţerii pot fi şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior sau absolvenţi ai anului IV de studii din cadrul instituţiilor civile de învăţământ superior cu durata studiilor mai mare de patru ani, şcolarizaţi pentru nevoi ale instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei.
„Nu se aplică limita de vârstă de 45 de ani”
Potrivit modificărilor, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază, nu se aplică limita de vârstă de cel mult 45 de ani pentru a deveni ofiţeri.
De asemenea, subofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai învăţământului superior medical la programele de licenţă „Asistent medical generalist” cu diplomă de licenţă sau ai şcolilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare profesională, organizate în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, şcolarizaţi pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale. Lor li se alătură soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate, în rezervă sau cu statut de rezervist voluntar, absolvenţi ai studiilor liceale cu diplomă de bacalaureat sau postliceale ori superioare, corespunzătoare specialităţilor militare, şi ai cursului de formare a subofiţerilor, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale.
În acest caz, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază nu se aplică limita de vârstă de 45 de ani.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
FOTO. Alphatronic, echipa Transylvania College din Cluj, a STRĂLUCIT la campionatul de ROBOTICĂ din SUA. Record mondial

Alphatronic, echipa de robotică a Transylvania College Cluj, a reușit să obțină un loc 2 și să bată un record mondial la Campionatul de Robotică FIRST 2025, care a avut loc chiar de Paști în Huston, Statele Unite ale Americii.
De altfel, România, reprezentată și de elevii de la Transylvania College, a scris istorie la robotică în acest an.
Echipa de robotică Alphatronic, record mondial de scor
Cei 14 elevi clujeni care formează echipa de robotică Alphatronic au reușit să se claseze pe locul 2 la divizia la care au concurat. De asemenea, alături de echipa TehnoZ Pitești, elevii clujeni au obținut un record mondial de scor într-un meci oficial.
Elevii de la Transylvania College s-au calificat la prestigiosul concurs de robotică pentru liceeni din SUA după ce au devenit primii campioni naționali din regiunea de Nord, câștigând FIRST Tech Challenge România. Ei au doborât atunci și un record mondial și, mai mult, au obținut locul 1 la Premiul INSPIRE. Clujenii nu au pierdut nicio “partidă” de la competiția regională.
Munca lor intensă, inclusiv nopțile petrecute la școală pentru a îmbunătăți robotul pe care l-au creat, a fost răsplătită. Ei au strălucit și la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025, care a avut loc în perioada 16-19 aprilie la Huston.
România a scris istorie în SUA
România a urcat pe podiumul mondial la Campionatul de Robotică FIRST Championship 2025. Astfel, pe lângă rezultatele obținute de TehnoZ Pitești, locul 1 la diviia la care a participat și Aplhatronic, echipele CSH Timișoara & Eastern Foxes Ploiești au obținut locul 3 la nivel global, la alianță de excepție. Heart of RoBots Buzău a obținut locul 6 în divizie și Căpitan de Alianță. Practic, 4 echipe românești au câștigat locul 1 pentru un premiu de divizie, iar CSH Timișoara a mai obținut și locul 2 pentru un alt premiu.
La acest concurs au participat 256 de echipe din peste 30 de țări. Impresionant este faptul că toate echipele din România s-au clasat în top 10 în diviziile lor și au venit acasă cu premii.

UBB Cluj a lansat o serie de dezbateri individuale cu primii cinci candidați la alegerile prezidențiale, conform sondajelor. Prima întâlnire confirmată, cu George Simion, va avea loc miercuri, 23 aprilie, în Aula Magna.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai mare comunitate academică a țării, și ReThink România, un think tank al mediului socio-economic, dedicat politicilor publice și schimbării mentalității, au lansat recent o invitație celor mai bine plasați ȋn sondaje cinci candidați la funcția de Președinte al României de a participa la o serie de dezbateri individuale.
George Simion, invitatul primei dezbateri
Prima dezbatere individuală are loc, miercuri, 23 aprilie 2025, de la ora 15, ȋn Aula Magna a UBB, cu participarea candidatului George Simion. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UBB.
Alte dezbateri vor fi anunțate în condițiile confirmării lor. Acest demers s-a făcut ȋn ideea de a oferi, pe de o parte, fiecărui candidat un spațiu critic pentru a-și prezenta propria viziune prezidențială și a răspunde la întrebările comunității academice și ale mediului socio-economic, iar pe de altă parte pentru a muta discuția din zona disputei între candidați spre dezbaterea aprofundată de idei și dialogul direct cu societatea civilă.
Toți cei cinci candidați și-au confirmat prezența
Toți cei cinci candidați invitați și-au exprimat intenția și disponibilitatea de a participa, în condițiile găsirii unor perioade disponibile și convenabile de comun acord. În contextul perioadei de sărbători și de vacanță academică nu am reușit să satisfacem solicitările inițiale ale unor candidați, dar pentru a flexibiliza perioadele disponibile am arătat ulterior deschidere de a organiza dezbaterile nu doar în Cluj-Napoca, ci și în București. De asemenea, explorăm și alte formate posibile de dezbatere, care vor fi anunțate în momentul stabilirii lor.
ACTUALITATE
Țânțarii și căpușele „fac legea” în cartierele Clujului. Locuitorii cer intervenții urgente: „Nu putem deschide geamurile!”

În timp ce Clujul se pregătește de vară, locuitorii mai multor cartiere se confruntă deja cu invazia de țânțari și căpușe.
Pe platforma MyCluj au fost înregistrate în ultimele zile mai multe sesizări privind lipsa dezinsecției, atât în zonele verzi, cât și în proximitatea locuințelor.
„De o lună tot așteptăm, nu putem deschide geamurile!”
Un locuitor de pe strada Lombului reclamă o situație devenită imposibil de suportat: „Am mai făcut o sesizare pentru o dezinsecție pe strada Lombului 2-4 lângă pârâul Nadăș. Este plin de țânțari pe balcoane și toate blocurile nou construite de lângă pârâu au această problemă. Nici măcar nu putem lăsa geamurile deschise. Chiar nu se poate trimite pe cineva să facă o dezinsecție? De o lună tot așteptăm, nu putem deschide geamurile!!”.
„Toată lumea se plânge că e dezastru cu căpușele”
Probleme similare sunt semnalate și în cartierul Zorilor, unde căpușele au devenit un pericol cotidian.
„Situația căpușelor din cartierul Zorilor cel puțin este alarmantă. De fiecare dată când ies cu câinele afară (îl plimb doar pe trotuar, nici macar nu îl las pe iarbă, tocmai ca să nu ia căpușe), vine acasă cu căpușe. Toată lumea se plânge că e dezastru cu căpușele pentru cei cu animale de companie, în oraș, pe trotuare, nu la munte. (…) Am facut și anul trecut aceeași sesizare și se pare că nu s-a îmbunătățit situația”, arată o clujeancă.
„În Hoia sunt multe căpușe care vor ajunge cu ușurință și în oraș”
Pădurea Hoia și alte spații verzi din oraș sunt și ele vizate: „În zona Hoia sunt multe căpușe care vor ajunge cu ușurință și în oraș, ar trebui o dezinsecție temeinică și în zonele verzi din oraș anti țânțari și căpușe”.
Clujenii cer de urgență intervenții pentru dezinsecție, cu acțiuni vizibile și constante. Sesizările figurează ca fiind în lucru pe platforma MyCluj.
Amintim că, săptămâna trecută, la Cluj-Napoca a avut loc o acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor, dar și tratamente de delarvizare, a anunțat viceprimarul Dan Tarcea. Dezinsecția a fost realizată în toate cartierele, pe spațiile verzi, dar și în parcuri, având în vedere că au fost sesizări din partea clujenilor privind apariția căpușelor. 19 echipe au fost prezente pe teren, acoperind întreg orașul. Potrivit viceprimarului, s-au făcut tratamente inclusiv în zonele verzi și în parcuri, acolo unde mai mulți clujeni au semnalat recent prezența căpușelor.
EDUCATIE
Daniel David, din nou în SUA. Participă la UBB Reunion New York, o întâlnire cu comunitatea academică din diaspora

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează un eveniment special dedicat absolvenților de studii superioare în școlile românești, care trăiesc în Statele Unite ale Americii.
Daniel David, ministrul Educației și cecretării, care a făcut recent o vizită în SUA, va participa și la UBB Reunion New York.
Daniel David participă la UBB Reunion New York
Reuniunea UBB are loc în data de 16 mai și sunt invitați nu doar alumni UBB, ci toți absolvenții de universități românești stabiliți în SUA.
”Va fi o seară de dialog autentic, inspirație și conexiuni valoroase”, arată reprezentanții UBB, care au anunțat și prezența lui Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării din România, și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Acesta va deschide evenimentul cu o viziune despre viitorul educației și al colaborării internaționale.
Participarea la UBB Reunion New York este gratuită, dar locurile sunt limitate, așa că se vor face rezervări AICI.
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării a făcut recent o vizită în SUA, scopul principal al acesteia fiind tot întâlnirea cu diaspora românească.