ADMINISTRAȚIE
Consiliul Județean a făcut investiții record în sănătate la Cluj. Peste 726 milioane de lei în ultimul deceniu
Consiliul Județean Cluj a realizat un bilanț al investițiilor din ultimii 10 ani în infrastructura medicală clujeană, atât din fondurile proprii ale instituției, cât și prin intermediul proiectelor europene câștigate.
Analiza a indicat, astfel, faptul că, în perioada 2015 – 2025 investițiile Consiliului Județean Cluj în sănătate au depășit 726 de milioane de lei.
„Dincolo de investițiile masive pe care le-am realizat în domeniul medical în ultimul deceniu și fondurile europene nerambursabile extrem de consistente pe care le-am atras, ceea ce e cu adevărat important sunt rezultatele și beneficiile resimțite de clujeni și întregul personal medico-sanitar. Am reușit, astfel, să contribuim la creșterea calității actului medical, la îmbunătățirea stării de sănătate și salvarea a numeroase vieții. Nu sunt vorbe deșarte, faptele și cifrele vorbesc de la sine. Sănătatea continuă să fie o prioritate a forului administrativ județean”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În ceea ce privește cele 21 de proiecte europene gestionate în perioada de referință, o parte dintre acestea aflându-se în prezent în etapa de implementare, valoarea totală este de 426.707.155,99 lei, cu TVA inclus, valoarea nerambursabilă fiind de 362.718.920,15 lei. Unele dintre cele mai recente proiecte câștigate sunt cele care vizează „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca” „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, etapele 2, 3 și 4”, „Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu echipamente medicale”, „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca” și „Reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca”.
Proiecte strategice: Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul de Transplant
De asemenea, în ultimii ani forul administrativ județean a alocat sume importante de bani pentru materializarea investițiilor ce vizează edificarea Spitalului Pediatric Monobloc și construirea Centrului Integrat de Transplant. Concret, suma prevăzută în bugetul instituției pentru cel mai modern spital pediatric din țară este de 144.302.705 lei și 14.126.710 lei pentru Centrul de Transplant Multiorgan de la Cluj.
Totodată, în perioada 2015 – 2025 Consiliul Județean Cluj a alocat, din fondurile proprii ale instituției, nu mai puțin de 141.746.150 lei pentru 18 unități sanitare situate pe raza județului Cluj.
Referitor la cele cinci spitale aflate în subordinea forului administrativ județean, suma totală alocată este de 89.994.150 lei, astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – 29.703.150 lei, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii – 16.933.250 lei, Spitalul Clinic de Recuperare – 16.478.290 lei, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” – 14.411.560 lei și Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa – 12.467.900 lei.
În ceea ce privește celelalte 13 unități sanitare clujene aflate în subordinea altor autorități locale ori centrale și care au beneficiat de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Cluj în perioada 2015 – 2025, suma totală alocată este de 51.752.000 de lei. Defalcat, situația se prezintă astfel: Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca – 22.683.900 lei, Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca – 3.619.500 lei, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca – 2.696.600 lei, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca – 2.623.000 lei, Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. O. Fodor” Cluj-Napoca – 2.565.000 lei, Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca – 2.050.000 lei, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca – 1.000.000, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca – 450.000 lei, Spitalul Municipal Câmpia Turzii – 4.750.000 lei, Spitalul Municipal Turda – 3.850.000 lei, Spitalul Municipal Gherla – 1.880.000 lei, Spitalul Municipal Dej – 1.834.000 lei și Spitalul Orășenesc Huedin – 1.750.000 lei.
CJ Cluj alocă în 2025 peste 900.000 de lei pentru trei spitale din județ
Consiliul Județean Cluj a aprobat marți, 30 septembrie, rectificarea bugetului, iar prin această decizie, trei spitale din subordinea forului județean primesc peste 900.000 de lei pentru proiecte de investiții și modernizare.
„Sunt demersuri absolut necesare pentru ca instituțiile noastre, în acest caz trei dintre cele cinci spitale pe care le avem în subordine, să deruleze investiții importante pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activității și pentru furnizarea unor servicii medicale de înaltă calitate”, a transmis președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Astfel, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va beneficia de 450.000 de lei, bani pentru proiectul tehnic al extinderii și modernizării ambulatoriului și pentru studiul de fezabilitate și auditul energetic.
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa primește 318.000 de lei pentru desființarea a trei corpuri de clădire, achiziționarea unui rezervor de acumulare de 3.000 de litri și studiul de fezabilitate pentru producerea și stocarea energiei solare.
Totodată, 134.540 de lei merg către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, pentru dotarea ambulatoriului integrat cu echipamente medicale, printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






