ACTUALITATE
Consilierii locali PSD se opun modului ”netransparent” în care Emil Boc adoptă SF-ul Metroului. UDMR e pentru idee. USR așteaptă
Consilierii locali ai PSD se opun modului netransparent în care primarul Emil Boc a ales să promoveze Studiul de Fezabilitate al Metroului, adică în regim de urgență, ferit de dezbatere publică deși este un proiect de peste 2 miliarde de euro. UDMR e pentru idee, însă USR este în așteptare.
Potrivit lui Vladimir Mătușan, aceasta a devenit deja o practică pentru Emil Boc, promovarea proiectelor majore în regim de urgență, chiar dacă în esență nu se poate vorbi despre o calamitate sau ceva ce nu suportă amânare.
Acesta a declarat că se opune ferm acestei modalități de a face administrație publică, pe lângă faptul că societatea civilă și mai mulți avocați i-au cerut să se opună din cauza faptului că există soluții mai fezabile pentru rezolvarea problemei circulației.
Consilierul UDMR Racz Levente crede că metroul este o soluție bună pentru Cluj, însă în scenariul cel mai optimist proiectul va începe peste 7 ani.
Acesta consideră că aprobarea studiului de fezabilitate nu trebuie să fie legată neapărat de începerea proiectului.
În legătură cu problemele semnalate de către societatea civilă, acesta a menționat că sunt pertinente și arată câte probleme vor fi la faza de implementare.
USR încă nu a formulat un punct de vedere, în afară de cât de important de proiectul.
Consilierii PNL vor susține necondiționat proiectul.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






