EVENIMENT
Conducta de apă din Piața Avram Iancu, care a explodat, va fi REPARATĂ până sâmbătă seara. Turbiditatea apei va fi ușor crescută
Compania de Apă Someș a anunțat că estimările inițiale în ceea ce privește perioada de intervenție la remedierea avariei din Piața Avram Iancu au fost devansate, astfel încât stadiul actual al lucrărilor permite ca lucrările să fie finalizate până sâmbătă seara.
Reprezentanții companiei au precizat că va urma o perioadă de cca. 10 ore pentru reumplerea și spălarea sistemului astfel încât duminică dimineața strada să poată fi predată firmei cu care este semnat contractul pentru refacerea carosabilului.
Citește și Avarie EXPLOZIVĂ la o conductă de apă în Piața Avram Iancu. Sunt restricții de circulație
”Urmare a intervenției la avaria majoră din Piața Avram Iancu și a manevrelor la sistemul public de alimentare cu apă care să permită continuarea furnizării apei, există posibilitatea ca în anumite zone din municipiu turbiditatea apei să fie temporar ușor crescută.
Acest fenomen dacă apare, apreciem că va dispărea în cursul după amiezii de astăzi, fără ca prin aceasta să fie afectată calitatea, respectiv potabilitatea apei”, au spus reprezentanții Companiei de Apă Someș.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






