EDUCATIE
Concurs pentru directori și directori adjuncți în școlile clujene: 7 candidați au lipsit, unul s-a retras. 4 persoane au Covid
Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj a avut loc vineri la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.
În județul Cluj, pentru ocuparea celor 293 de funcții vacante de director și director adjunct, dintre care 214 sunt de de director și 79 de director adjunct, s-au înscris 315 cadre didactice, iar dintre acestea 313 cadre didactice au fost validate pentru a participa la probele din cadrul concursului.
Potrivit Inspectoratului Școlar Cluj, la proba scrisă s-au prezentat, însă, doar 301 candidați. 7 candidați au absentat, iar unul s-a retras.
Nu au fost înregistrate situații de fraudă sau tentativă de fraudă care să determine eliminarea candidaților de la susținerea acestei probe.
Candidați cu Covid-19
Potrivit reprezentanților IȘJ Cluj, 4 cadre didactice înscrise și validate pentru a participa la probele din cadrul concursului, care au fost diagnosticate cu Covid-19, vor susține proba scrisă în sesiunea specială care va avea loc joi, 28 octombrie.
Peste 93% dintre candidați au luat note de peste 7 și vor susține ultima probă
În județul Cluj, procentul de promovare pentru candidații care au obținut minimum nota 7 la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct este de 93,02%.
Aceștia urmează să susțină și proba de interviu, în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021, conform unui grafic stabilit de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Rezultatele la proba scrisă vor fi afișate la sediul IȘJ Cluj, strada Argeș nr.24, Cluj-Napoca, precum și pe site-ul instituției.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






