ANUNȚURI PUBLICE
Concert Voltaj și Direcția 5 la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Bunătăți și alte SURPRIZE pentru COPII. Vezi PROGRAMUL
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se deschide vinerea aceasta, începând cu ora 18. Trupa Voltaj va concerta în prima seară, Direcția 5 în a doua, dar pe lângă momentele artistice și bunătățile a peste 80 de producători locali, se anunță mai multe surprize pentru clujeni.
„Vineri dăm start ediției din acest an. Ediție care va fi plină de cadouri, concerte, experiențe și momente de care să ne amintim muuult timp de-acum.
Pe tot parcursul serii, căsuța lui Moș Crăciun e deschisă pentru fotografii și relaxare într-un decor magic, iar roata panoramică și caruselul completează atmosfera de poveste.
Tramvaiul lui Moș Crăciun pornește în primele lui călătorii din acest an. Circulă pe linia 101 între orele 16:00-18:00 (plecare de la Gară la orele 16:00 și 17:00; plecare din stația Bucium la orele 16:30 și 17:30)”, se arată pe pagina de Facebook Târgul de Crăciun Cluj-Napoca.
Programul în primele 3 zile
Programul este după cum urmează:
Vineri, 18 noiembrie
18:00: deschiderea porților târgului, în Piața Unirii din Cluj-Napoca
19:00: aprinderea iluminatului festiv în Piața Unirii
19:15: concert Voltaj
21:00: povestea de seară, oferită de Oameni mici si mari. În fiecare seară se postează online pe pagina de Facebook o poveste audio surpriză.
Programul se încheie la ora 22.
Sâmbătă, 19 noiembrie
În a doua zi de târg, porțile sunt deschise în intervalul 11:00 – 22:30.
20:00: concert Direcția 5
21:00: povestea de seară
Duminică, 20 noiembrie
La fel ca sâmbătă, târgul este deschis între 11:00 și 22:30.
18:00: povești la Gura Sobei – „Apolodor” – în fiecare duminică, de la ora 18:00, Urbannect și Magic Puppet vin la gura sobei pentru a spune povești copiilor
19:00: Teatru de păpuși „Ursul Păcălit de vulpe”, oferit de Golden Party
20:00: concert VIBES live band
21:00: povestea de seară
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






