EVENIMENT
Două femei din Columbia, aduse la Cluj și obligate prin violență să se prostitueze. Cum erau racolați clienții
Două persoane sunt cercetate la Cluj pentru trafic de persoane. Acestea a recrutat din Columbia două femei care au fost aduse la Cluj-Napoca și obligate, prin violență, să se prostitueze.
Una dintre persoane a fost arestată pentru 30 de zile.
Două femei din Columbia, aduse la Cluj și obligate prin violență să se prostitueze
La data de 1 iunie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, în vârstă de 44 și 47 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Potrivit anchetatorilor, în anul 2024, persoana de 47 de ani ar fi recrutat două victime din Columbia, pe care le-ar fi transportat și adăpostit în Marea Britanie și ulterior în România, scopul fiind exploatarea sexuală.
Anunțuri pe site-uri de profil
În perioada aprilie – noiembrie 2024, cele două persoane ar fi constrâns victimele, prin violență fizică și psihică, să practice prostituția într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca. Femeile ar fi fost supravegheate constant prin sisteme de localizare, iar clienții erau racolați prin anunțuri postate pe site-uri de profil. Majoritatea sumelor obținute erau însușite de către cei doi suspecți.
În urma a două percheziții domiciliare efectuate în municipiul Craiova și în comuna Măceșu de Jos, județul Dolj, polițiștii au ridicat documente, carduri bancare, dispozitive de stocare a datelor și alte probe relevante în anchetă.
Proxeneții, reținuți de polițiști. Unul a fost arestat pentru 30 de zile
La aceeași dată, procurorii DIICOT Cluj au dispus reținerea celor două persoane. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Cluj a decis arestarea preventivă a persoanei de 47 de ani, iar față de cea de 44 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar. Procurorii au formulat contestație față de această decizie.
Activitățile investigative au beneficiat de sprijinul EUROPOL – AP PHOENIX și al Biroului Atașatului de Afaceri Interne al Țărilor Nordice, precum și al polițiștilor de la BCCO Craiova, Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din grupările mobile Craiova și Cluj-Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






