ADMINISTRAȚIE
CNSC respinge contestația CON A la anularea licitației privind tronsonul 2 al centurii metropolitane. Boc: Licitația se reia
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins, luni, contestația depusă de firma CON A Operations la decizia Primăriei Cluj-Napoca de anulare a licitației privind realizarea tronsonului 2 al centurii metropolitane a Clujului.
Decizia CNSC este ”respingere pe fond”, alte detalii urmând să fie comunicate celor două părți.
Reprezentanții CON A au declarat, luni, pentru Cluj24 că juriștii și conducerea companiei vor analiza decizia CNSC și vor stabili pașii următori, dacă se vor adresa mai departe instanței sau nu.
Primarul Emil Boc a precizat la rândul spu pentru Cluj24 că Primăria Cluj-Napoca va relua licitația pentru tronsonul 2 al centurii.
”Noi reluăm licitația, indiferent de ce face compania respectivă. Nu avem nicio barieră legală”, a arătat Boc.
Reamintim că licitația a fost anulată de Primăria Cluj-Napoca după ce Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a constatat că oferta financiară depusă de asocierea care avea ca lider firma CON A Operations era mai mare cu 30%.
Resurse importante pentru oferta depusă
Reprezentanții CON A declarau pentru Cluj24, anterior acestei decizii a CNSC; că „Centura Metropolitana TR35 si Drumuri de Legatura Cluj Napoca” este un proiect de notorietate dat fiind importanta lui pentru locuitorii si economia din zona.
”Este un proiect complex, multivalent tehnic, care a condus la pregatirea unei oferte tehnico-economice laborioase.
In vederea elaborarii ofertei tehnico-economice au fost alocate resurse umane considerabile si s-au depus eforturi atat din partea asociatilor, cat si a partenerilor si specialistilor.
Oferta rezultata are la baza analiza, expertiza si interpretarea proprie asupra unei documentatii tehnice la nivel de Studiu de Fezabilitate, completata cu caietul de sarcini si fisa de date.
Fiind o documentatie generoasa si complexa, analiza si interpetarea a fost facuta de un numar considerabil de persoane care au avut opinii proprii, in cadrul carora, cu certitudine, au existat interpretari diferite, ce pot fi incadrate ca posibile omisiuni sau erori artitmetice.
Potrivit dispozitiilor legislatiei achizitiilor publice, autoritatea contractanta are obligatia legala de a clarifica toate aspectele tehnice, economice, juridice in legatura cu procesul de licitatie.
La toate clarificarile solicitate de Autoritatea contractanta am raspuns cu celeritate. Dupa finalizarea procesului de analiza a ofertei, atat Autoritatea contractanta cat si ANAP au avut puncte de vedere diferite, care s-au concretizat prin comunicarea oficiala a raspunsului ca oferta depusa nu a fost admisibila.
Asocierea din care facem parte si care a elaborat oferta tehnico-economica a inteles complexitatea proiectului in baza cunostiintelor tehnice detinute de catre fiecare membru, a depus eforturi pentru interpretarea, corelarea, integrarea datelor tehnice si a angrenat resurse importante, in special de ordin financiar, pentru intocmirea unei oferte competitive, care reflecta realitatea”, spuneau cei de la CON A.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






