Connect with us

EVENIMENT

CNAS: Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă, se pot transmite şi prin mijloace ELECTRONICE

Publicat


Certificatele de concediu medical, eliberate în perioada stării de urgenţă, se pot transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către medicii curanţi către persoanele asigurate şi de către persoanele asigurate către plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (angajatori, CAS-uri), prevede un ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial.

Vineri a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 502/417 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1311/2017.

De asemenea, adeverinţa privind dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii poate fi eliberată de către angajatori şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, certificatele de concediu medical acordate pentru risc maternal, în perioada stării de urgenţă, se eliberează şi se plătesc fără avizul medicului de medicina muncii.

„Certificatele de concediu medical se pot acorda şi la o dată ulterioară”

„Certificatele de concediu medical eliberate în perioada stării de urgenţă de către alţi medici decât cei de familie se depun direct la plătitorii de indemnizaţii de asigurări, fără viza medicului de familie. Formularele originale ale certificatelor de concediu medical, respectiv exemplarele 1 (alb) şi 2 (roz), se depun de către persoana asigurată la plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în termen de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestora”, se arată în comunicat.

Totodată, certificatele de concediu medical se pot acorda şi la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020, în următoarele situaţii: în caz de sarcină şi lăuzie (numai concediu medical pentru maternitate); pentru perioada de internare în spital; pentru imobilizare în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor, numai de către medicul ortoped/chirurg; situaţii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale peste 90 de zile; în caz de carantină; pentru risc maternal; pentru îngrijirea copilului bolnav; pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, care au urmat un tratament în străinătate pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în ţară, precum şi pentru cei care îşi pierd capacitatea de muncă în timp ce se află în altă ţară în interes de serviciu sau în interes personal.

La fel se procedează şi pentru pentru asiguraţii cu afecţiuni cardiovasculare, SIDA/neoplazii/tuberculoză; pentru alte situaţii decât cele menţionate, ce necesită prelungirea concediului medical de către medicii de specialitate, alţii decât cei de familie; pentru consultaţiile medicale la distanţă acordate în perioada stării de urgenţă, potrivit prevederilor legale, în cazurile care necesită concediu medical.

„Vă reamintim că, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu COVID 19, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 30/2020 (care cuprinde măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului) a fost modificată OUG 158/2005 (act normativ ce conţine reglementări privind modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate), astfel: persoanele asigurate au dreptul la concediu şi indemnizaţie, inclusiv cele care nu au realizat stagiul de cotizare complet, de 6 luni; certificatele de concediu medical acordate care cuprind a 91-a zi şi cele care depăşesc 183 de zile se eliberează şi se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale. Aceste reglementări sunt valabile pe perioada stării de urgenţă instituită prin Decretul 195/2020 şi au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor”, afirmă aceeaşi sursă.

„Direcţiile de sănătate publică (…) au obligaţia ca, la ieşirea din carantina instituţionalizată, să elibereze (…) un aviz epidemiologic de ieşire din carantină”

Ordinul comun MS – CNAS publicat vineri în Monitorul Oficial nr. 253 mai cuprinde o serie de reglementări pe termen lung, printre care şi eliberarea certificatelor pentru concedii medicale persoanelor neasigurate pe teritoriul României, dar care intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale sau a acordurilor, înţelegerilor, convenţiilor sau protocoalelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, care atestă incapacitatea de muncă şi durata probabilă a acesteia.

De asemenea, este în vigoare Ordinul MS nr. 414/2020 din 11 martie 2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei, care conţine reglementări referitoare la modul în care se eliberează avizele epidemiologice necesare pentru obţinerea certificatelor de concedii medicale pentru cei aflaţi în carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate) sau în izolare la domiciliu.

„Direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, la ieşirea din carantina instituţionalizată, să elibereze persoanelor ce s-au aflat în această situaţie un aviz epidemiologic de ieşire din carantină, care se poate transmite şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Persoanele izolate la domiciliu care au nevoie de concediu medical vor completa o declaraţie pe proprie răspundere, conform modelului ataşat în Ordinul MS nr. 414/2020”, afirmă CNAS.

Totodată, aceste documente necesare pentru obţinerea concediului medical pot fi transmise în format electronic către medicul de familie.

Sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025, turul II. Clujenii votează. Prezența la urne la ora 17.00. S-a trecut de 53% în județul Cluj

Publicat

Se votează în ritm susținut în județul Cluj, dar și la Cluj-Napoca. Alegătorii pot vota în 674 de secții pe întreg teritoriul județului. Urnele se închid la ora 21.00.

Clujenii votează. Prezența la urne la ora 17.00

Potrivit AEP, prezența la vot la ora 17.00 era, în județul Cluj, de 53,89% dintre alegători.

În Cluj-Napoca au votat 61,68%%.

Spre comparație, în primul tur al alegerilor prezidențiale, din 4 mai, prezența la ora 17 era de 39,87 % în județ și de 44,59% în Cluj-Napoca. La turul I al alegerilor prezidențiale din anul 2024, în județul Cluj prezența la vot a fost, la ora 17.00, de 42,69%, față de 41,48 % la nivel național. La Cluj-Napoca, până la ora 17.00, votaseră peste 48% dintre alegători.

De asemenea, încă o comparație, în turul 2 al alegerilor din 2019, în județul Cluj prezența la vot era la ora 17.00 de 46,85%, iar la Cluj-Napoca, 53,38 % dintre alegători.

La nivel național, prezența la urne este de 43,63% procent în care sunt incluși și românii care au votat în diaspora.

Citește mai departe
Publicitate

EDUCATIE

Trei membri ai comunității UBB Cluj- Vasile Pușcaș, Sorin Mitu și Evamarie Hey-Hawkins, admiși în prestigioasa Academia Europaea

Publicat

De

UBB Cluj

Trei membri ai comunității academice a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, prof. univ. dr. Sorin Mitu și prof. univ. dr. Evamarie Hey-Hawkins, au fost admiși recent în prestigioasa Academia Europaea, reconfirmând statutul recunoscut al UBB de universitate de top a României și instituție cu tradiție în excelența academică.

Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș este profesor de relații internaționale, diplomat și om politic, cunoscut pentru rolul său esențial ca negociator-șef al României în procesul de aderare la Uniunea Europeană în perioada 2000–2004. A obținut licența și doctoratul în istorie la UBB și este membru corespondent al Academiei Române.
Prof. univ. dr. Sorin Mitu este istoric specializat în istoria naționalismului și geografii simbolice. Cadru didactic la UBB din 1990, conduce din 2008 Departamentul de Istorie Modernă, Arhivistică și Etnologie.
Prof. univ. dr. Evamarie Hey-Hawkins este o chimistă germană de renume internațional, fostă profesoară de chimie anorganică la Universitatea Leipzig între 1993 și 2023. Este Doctor Honoris Causa al UBB și coordonează în prezent un proiect de cercetare științifică de tip PNRR în cadrul universității noastre.

Despre Academia Europaea

Academia Europaea este una dintre cele mai prestigioase instituții academice internaționale din Europa, reunind aproximativ 5500 de membri, personalități de marcă din toate domeniile științei și culturii europene.

Dintre aceștia, doar 43 sunt din România, iar apsroximativ 25% dintre membrii români ai Academia Europaea aparțin comunității UBB, fapt care confirmă încă o dată vizibilitatea internațională și calitatea academică a universității noastre.

”Universitatea Babeș-Bolyai transmite sincere felicitări celor trei noi membri ai Academiei Europaea și își exprimă aprecierea pentru contribuția lor la prestigiul cunoașterii în cadrul comunității academice locale, naționale și internaționale”, arată universitatea.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident la Gilău, cu două mașini și un TIR. Un bărbat a fost transportat la spital

Publicat

Pompierii clujeni au intervenit duminică după-amiază la un accident rutier, petrecut pe raza comunei Gilău. Au fost implicate două autoturisme și un TIR, un bărbat fiind transportat la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Gilău. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme și un autotren.

Nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital”, a transmis ISU Cluj.

La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău.

UPDATE. Un șofer a intrat pe contrasens

”Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Gilău, care conducea un autoturism din direcția Cluj spre localitatea Gilău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, la volanul căruia se afla un bărbat de 42 de ani din județul Bihor.

În urma impactului, elemente din caroseria celor două vehicule au ricoșat într-un autoturism aflat în deplasare.

Tânărul de 26 de ani, precum și un pasager de 22 ani, din comuna Măguri-Răcătău, aflați în același autoturism au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, arată polițiștii.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a votat împreună cu copiii săi în satul copilăriei, Aghireșu, pentru viitorul lor

Publicat

De

Alin Tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a ales să voteze, duminică, în turul 2 al alegerilor prezidențiale la Aghireșu, în locurile copilăriei. împreună cu copiii săi.

”Votul a fost, în primul rând, pentru viitorul lor!”, a spus Tișe.

Acesta și-a dus cei doi copii la școala din Aghireșu și le-a prezentat clasa în care a învățat, locul în care a început să învețe și locul unde a început să se formeze.

”Astăzi este o zi importantă întrucât aici am făcut primii pași în școala din Aghireșu, aici am început să învăț. Este cea mai importantă lecție pe care am vrut să le-o ofer fiilor mei și sper să o țină minte toată viața și aceste chestiuni să îi călăuzească toată viața lor”, a spus Tișe, care a scris pe tablă ”Credință, iubire, educație = OM”.

Vot pentru un viitor în Europa

Acesta a făcut apel să meargă la vot cât mai mulți alegători.

”Am votat astăzi pentru viitorul meu, viitorul copiilor noștri, pentru o Românie europeană, pentru ca toți copiii din România, indiferent dacă sunt din mediul rural sau urban să aibă aceleași condiții de învăământ. Am votat pentru viitorul nostru, al tuturor, în Europa”, a subliniat Alin Tișe.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate