EVENIMENT
Clujul rămâne în TOPUL județelor în ceea ce privește VACCINAREA împotriva Covid-19
Cluj, Sibiu, Brașov și Timiș sunt județele cu cele mai multe persoane vaccinate, raportat la numărul de locuitori.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19, a prezentat topul județelor în ceea ce privește imunizarea populației.
Cele mai multe persoane vaccinate raportate la numărul total de locuitori sunt în municipiul București și în județele Cluj, Sibiu, Brașov și Timiș.
„La București, rata de acoperire vaccinală este de 35,7,8% din populația rezidentă și 42,43% din populația eligibilă”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
Apoi urmează județul Cluj cu o acoperire de 32,77% din populația rezidentă și de 38,6% din populația eligibilă și județul Sibiu, cu 26,2% din populația rezidentă și de 28,9% din cea eigibilă.
În top, pe locurile următoare se situează județul Brașov cu 25,4% și 30,9% și județul Timiș cu 24,8% și 29,5%.
La polul opus, pe ultimele cinci locuri sunt județele Neamț, Bacău, Giurgiu, Botoșani și Suceava.
Valeriu Gheorghiță a precizat că, în prezent, pe listele de așteptare sunt circa 7.200 de persoane, însă acest aspect nu mai este relevant, pentru că perse 67% dintre persoanele care se vaccinează cu prima doză aleg să se prezinte direct la centrele de vaccinare.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






