Connect with us

ACTUALITATE

Clujul își anulează pe rând festivalurile. Jazz in the Park ar putea avea loc doar anul viitor

Publicat


concert

Festivalurile clujene sunt anulate rând pe rând din cauza pandemiei de coronavirus. Totuși, pentru unele dintre ele, cum ar fi TIFF-ul, mai există speranțe. Cea de-a opta ediție a festivalului Jazz in the Park ar fi trebuit să aibă loc între 25 și 28 iunie în Parcul Central din Cluj-Napoca. Restricțiile care au venit odată cu pandemia de coronavirus îl vor amâna, cel mai probabil, pe anul viitor.

Organizatorii au fost luați prin surprindere și au sperat până în ultimul moment că festivalul va avea loc. „Ne-a prins ca pe toată lumea, prin surprindere, un pic nepregătiți. În același timp nu vreau să fiu ăla care zice că „da, am știut că așa o să fie”. Dar până la urmă am văzut știrile de la început ca toată lumea, când ce se întâmpla se întâmpla numai în China, și am început să ne punem întrebări.

O trezire destul de dură la realitate a fost la primele măsuri în țară, interzicerea evenimentelor cu peste o mie de persoane, după aia cu intervalul 200-1000. În prima săptămână de măsuri noi trebuia să avem patru sau cinci concerte mici, de club. A trebuit să renunțăm la toate. Din momentul ăla am devenit foarte activi și am început să lucrăm la un plan care presupunea că nu o să facem nimic tot anul”, a spus Alin Vaida, organizatorul Jazz in the Park pentru Europa Liberă.

Online nu e cea mai bună variantă

„E o discuție lungă pe care nici nu știi de unde s-o începi. Dat fiind situația în care suntem, e cumva destul de clar că evenimentele mari nu o să se întâmple anul acesta, sau cel puțin vara asta. Cred că vorbesc în numele tuturor organizatorilor când zic că știm asta, ne asumăm asta și ultima intenție este să forțăm ceva. În același timp e un moment foarte greu pentru industrie pentru că nu-ți dai seama în ce direcție să te adaptezi. Până la urmă e o industrie mare, e o industrie cu mulți angajați, cu mulți alți furnizori sau servicii conexe. Ca să nu vorbim doar de angajați în firmele de organizare de evenimente care sunt afectate în această perioadă.

E destul de greu ca să te reorganizezi. Personal eu nu sunt fan al mutării concertelor în online. Experiența unui festival, mesajul unui festival sau unui astfel de eveniment merge mult peste un simplu act artistic. Să faci concertele astea în mediul virtual doar de dragul de a le face, eu nu cred că merită. Noi nu o să ieșim cu Jazz in the Park până când nu-l putem face exact cum ne-am dori să-l facem. Da, ne căutăm soluții, ne căutăm să ne adaptăm, încercăm să aplicăm la foarte multe finanțări care sunt deschise acum”, a spus Vaida.

Alți organizatori s-au orientat spre mediul online. Acest festival avea specificul de „aer liber”, așadar, organizatorii nu privesc social media ca pe soluția salvatoare.

Anul viitor va acoperi și anul acesta

„Marea majoritate a planurilor noastre se duc spre 2021. Vrem să facem acum, măcar de ambiție, un statement în weekendul în care trebuia să fie Jazz in the Park. Nu pot să spun mai multe despre asta pentru că încă nici noi nu știm. Încă lucrăm la planul în care scoatem capul la suprafață fără să punem pe nimeni în pericol. Dar gestul ăsta nu e ceva profesional, ceva rentabil, nu e ceva ce ne va aduce venituri, ci mai degrabă un statement moral. Ceea ce cred eu că e important de privit în situația asta, lăsând la o parte vara asta, este cum o să ne revenim din asta.

Nu cred că ne putem aștepta la un scenariu în care o să vină o zi în care o să zică autoritățile: Da, este sigur să începem să facem evenimente mari și toată lumea o să îngrămădească la ele. Vorbim de o revenire graduală a pieței și aici atât autoritățile cât și noi ca operatori culturali vom avea un rol important de jucat. Va trebui gradual să organizăm evenimente, de la mai mici la tot mai mari.

Și noi trebuie să învățăm cum să aplicăm noi măsuri de siguranță și de igienă. Trebuie să arătăm publicului cum să se comporte și să le redăm siguranța că pot să participe la evenimente. Deci piața nu-și va reveni just like that vara viitoare. Dar e un efort pe care trebuie să ni-l asumăm. Dacă vrem să redeschidem piața de evenimente, va fi ceva ce trebuie să facem câți mai mulți dintre noi”, a adăugat organizatorul.

Care vor fi artiștii în 2021?

„Am început să purtăm discuții cu toți artiștii confirmați pe acest an cu privire la replanificarea concertelor pe exact aceeași structură pe anul viitor. Singura problemă este că e greu să prezici dacă o să ai aceleași resurse financiare ca și acum. Trebuie să ne gândim că piața de evenimente după 2019 a ajuns la un anumit nivel. Asta înseamnă că organizatorii puteau cere anumite onorarii pe partea de publicitate. Existau anumite finanțări, lucruri care o să se schimbe pentru că și mediul privat o să fie afectat. Și prețul biletelor va fi afectat, și numărul oamenilor care își vor permite aceste bilete va fi afectat. Va fi greu.

Felicitări pentru cei care vor reuși, dar pentru unii va fi greu să mențină aceleași onorarii către artiști. Eu sper din suflet să reușim, pentru că în momentul de față suntem în negocieri cu toți artiștii anunțați până acum. Sper să reușim să păstrăm cât mai mulți dintre ei, sper că pe toți, dar trebuie să luăm în calcul că s-ar putea să nu facem o ediție la fel. Cred că în același timp și artiștii vor trebui să-și adapteze onorariile, dar eu cred tare într-o revenire a pieței”, a concluzionat Vaida.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate