CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Voi, cărturarii

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Găsesc că este fericită acea țară care are cărturari. Și mult mai fericită, când acea țară se bucură de rodul frunții cărturarilor spre binele ei. Dar extrem de nefericită este, când cărturarii îi dăruiesc răni. Răni care mușcă din trupul ei.

Mai zilele trecute, un domn profesor universitar, îi acuza pe cărturari. Îi acuza că stau în espectativă. Este drept aceasta, dar mai este drept și altceva: Cărturarul este chemat ca de-acolo, de la tribuna lui spirituală, să indice oamenilor drumurile cele bune. Dar numai pe cele bune.

Or, domnul profesor universitar amintit, îi acuza pe cărturari că nu se amestecă în învălmășeala faptelor, în desmățul străzii…Aceasta este urât lucru. Este urât, pentru că despre un profesor universitar avem convingerea că el nu trăiește sub vreme, ci deasupra ei. Omul care trăiește apăsat de momentul vremii, este un om de la care nu poți învăța lucruri multe și bune.

Omul de sub vreme, este încorporat ambițiilor, meschinăriilor, falsităților etc. Și acest om, acoperită fiindu-i vederea și sufletul de egoism, nu poate fi sincer și pe care să te bizui. Pentru măruntele și marile lui interese, este capabil să te cumpere și să te vândă. Întocmai ca Iuda pe Christos. Nu mai vorbesc de faptul că acest om este lipsit de scrupule și de gânduri bune, fiindcă altceva nu știe în afară de-a asmuți, de-a trâmbița…

S-a ridicat deasupra vremii

Ei, dar omul ce s-a ridicat deasupra vremii, implicit, a renunțat la tot ce nu poate aparține vrednic omului.

El nu luptă decât pentru binele public, mergând până acolo de-a se neglija pe sine. Acestui om i se cuvine întreaga considerațiune.

Și pe acesta îl căutăm. Îl căutăm acei dornici de-a ne ridica din haosul vremii, îl căutăm acei dornici de adevăr și lumină.

Îl căutăm ca prin el și cu el, să mergem pe făgașuri de mai bine.

Da, d-le profesor universitar, noi tinerii cari am strâns în piepturi atâtea suferințe, îl căutăm pe cărturarul care să ne îndrumeze sincer și demn spre culmile redresării neamului, fiindcă ne este drag neamul pentru care au sângerat moșii și strămoșii.

De la voi, cărturari, țara își va vindeca rănile înfipte adânc în trupul ei.

Pe demagogi îi rugăm să tacă. Îi rugăm, fiindcă niciodată n-au poposit lângă suferințele celor mici, n-au coborât în lumea noastră de jos ci, ca și ieri și astăzi, tânjesc un trai care să-i pună la adăpostul grijilor și nevoilor. Și acum noi avem griji și suferinți, mergem după aceia care știu s-asculte freamătul durerii.

Domnilor cărturari, aveți cuvântul”. [„România Nouă”, anul XIII, nr.55, Cluj, 11 martie 1945].